steag-ue-nato-romania

Şefului guvernului regional valon, Paul Magnette, a pledat pentru ieşirea din Uniunea Europeană a unor ţări din Europa Centrală şi de Est, referindu-se la Polonia, Ungaria, România şi Bulgaria, scrie cotidianul Le Monde în ediţia de luni, care preia un interviu acordat vineri de politicianul belgian publicaţiei L’Echo, cu ocazia împlinirii a 25 de ani a Tratatului de la Maastricht, relatează stiripesurse.ro

În interviul menţionat, Paul Magnette a spus că ar fi ‘de dorit’ ‘un Polxit, un Ungrexit, un Rumaxit, un Bulgxit’, care să urmeze ieşirii Marii Britanii din Uniune, scrie agerpres.ro.

Paul Magnette, prim-ministrul socialist al Valoniei, s-a făcut remarcat prin opoziţia faţă de Tratatul de liber schimb UE – Canada (CETA), semnat în cele din urmă după ce regiunea sa a cerut o renegociere. Magnette este primarul oraşului Charleroi şi o personalitate în ascensiune a Partidului Socialist (PS) francofon, fiind dat ca posibil succesor al preşedintelui Elio Di Rupo.

Definindu-se drept un ‘federalist rănit’ şi ‘poate primul dintre euroscepticii socialişti’, Magnette, fost director al Institutului de Studii Europene ale Universităţii Libere din Bruxelles, a oferit un diagnostic ultra-critic asupra evoluţiei UE.

În acelaşi interviu, el a declarat că speră într-un scenariu care să clarifice viitorul european, mai precis o negociere ‘dură, dar echilibrată’ cu Londra, care ar inspira ţări din Europa Centrală şi de Est, poate şi Danemarca şi Suedia, potenţial tentate la rândul lor de negocierea de acorduri comerciale, de parteneriate şi, în final, de o ieşire din UE.

După cum notează Le Mode, propunerile lui Magnette se despart radical de discursul uzual al social-democraţilor europeni şi chiar de cel al Partidului Socialist belgian. Într-o emisiune difuzată duminică de TV5, Le Monde şi RFI, Rudy Demotte, prim-ministrul PS al Federaţiei Valonia-Bruxelles, care îi reuneşte pe francofonii din Valonia şi din Bruxelles, a luat de altfel distanţă de omologul său valon. Demotte a pledat pentru o relansare europeană plecând de la câteva state europene, dar cu multiplicarea acordurilor de cooperare între statele membre, în loc de plecarea unuia sau chiar a mai multora dintre ele.

În interviul citat, Magnette a trasat contururile unei Europe care este deja ‘pe cale de a se dezintegra’, cu ţări ‘care vor deveni neguvernabile sau guvernate de nebuni’.

În viziunea sa, unul din răspunsurile la Brexit, şi anume promisiunea unei relansări a apărării Europei, este insuficient, pentru că, fără britanici, aceasta se reduce la Franţa. Magnette îndeamnă, de aceea, mai degrabă la încheierea de acorduri cu statele din Maghreb şi din restul Africii.

Prim-ministrul valon a fost foarte critic şi faţă de Comisia Europeană, care se amestecă ‘în afaceri naţionale extrem de sensibile’, dar se dovedeşte incapabilă să atace frauda fiscală sau să gestioneze problema migranţilor, Bruxellesul fiind, în opinia sa, simbolul ‘elitelor complet deconectate de lume’.

Paul Magnette, care nu îşi ascunde ambiţiile de a juca la un moment dat un rol în plan european, şi-a definit deja programul propriu, printre obiective aflându-se sfârşitul dereglementării sociale şi fiscale pe care a antrenat-o crearea monedei euro, în virtutea logicii monetariste a Germaniei. El mai propune stoparea tuturor negocierilor vizând tratate bilaterale sau multilaterale, în favoarea unor acorduri comerciale ‘pure’, un efort masiv pentru asigurarea independenţei energetice şi lupta împotriva schimbărilor climatice, mutualizarea unei părţi a datoriilor naţionale şi un vast plan de investiţii, ‘un plan Juncker la puterea 100’