Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, este de parere ca solicitarea trimisa de fostul sef al Inspectoratului de Stat pentru Constructii, Constantin Adrian Balaban-Grajdan, prin care arata ca institutia nu se constituie parte civila in dosarul „Trofeul Calitatii”, face parte dintr-o schema bine pusa la punct de premierul Victor Ponta si ca strategia acestuia va continua sa functioneze, cata vreme acea scrisoare nu este infirmata. “Schema functioneaza in continuare, cat timp scrisoarea trimisa de fostul sef al ISC, Grajdan, la ICCJ nu este infirmata de o alta scrisoare a Inspectoratului, sau chiar a lui Ponta daca tot si-a subordonat exact acest Inspectorat. Desigur, judecatorii pot sa nu ia in seama scrisoarea lui Grajdan, dar de ce sa lasam schema inca in functiune? Ponta & Inspectoratul sa scrie la ICCJ!”, precizeaza Macovei, pe blogul personal.

Fostul ministru al Justitiei descrie pasi prin care seful Executivului a realizat “schema” prin care intentiona sa-l ajute pe fostul premier, Adrian Nastase. “Iar daca Ponta l-a demis pe Grajdan pentru ca a “gresit” atunci si Ponta trebuie sa demisioneze pentru ca si el a gresit cind a initiat si aplicat “schema” in pasii urmatori: Pasul 1: pe 8 mai, in prima sedinta de guvern, Ponta a mutat Inspectoratul de Stat in Constructii din subordinea Ministerului Dezvoltarii in subordinea lui. Pasul 2: Ponta il demite pe directorul Inspectoratului. Pasul 3: Ponta numeste un nou sef al Inspectoratului, pe Grajdan. Pasul 4: imediat Grajdan semneaza o scrisoare catre ICCJ, in dosarul penal al lui Nastase, prin care zice ca Inspectoratul nu este pagubit in acest dosar, contrar documentelor depuse anterior de Inspectorat. Pasul 5: Ponta il demite pe Grajdan, aruncind praf in ochii publicului; demiterea lui Grajdan, dupa trimiterea scrisorii catre judecatori, a fost o manevra care a facut parte din schema, cat timp scrisoarea trimisa judecatorilor nu a fost infirmata”, a scris europarlamentarul PDL, pe blogul personal.

“Pana acum, Ponta nu a raspuns la nicio intrebare de continut si nici nu cred ca va raspunde, ne arunca cu aroganta niste “scuze”. Scuzele nu ajung, Ponta trebuie sa plece pentru ca face pasi mari catre restauratia sistemul Nastase-Stanoiu in care dosarele se decideau la partid, nu la parchet. Sa plece pentru ca pune in pericol statul de drept”, conchide Monica Macovei.

23 COMENTARII

  1. Felicitari dna. MM, sunteti o luptatoare si va sprijin din toata inima.Stiti m-am gandit ca noi cei de pe net am putea sa facem un miting in sustinerea lui T B in cazul in care sleahta asta de derbedei vor sa-l suspende. El a ramas sa lupte cu acesti guzgani rozalii care vor sa ne intoarca in epoca Iliescu si Nastase.

  2. Ponta joaca cartea la smecherie, „deciziile” sunt lasate in seama parlamentului.

    Baietelul nu are curaj, FRICA in fata sponsorilor il dezechilibreaza facand jocul doi pasi in spate unul in fata.

    Cat priveste celalant, graba strica treaba, din prostie in prostie drumul la presidentie.

    Sa fie oare pacatul ROMANIEI ???

  3. Toata stima si respectul pentru d-na Monica Macovei. ” Nu ma las si nu va las” a incheiat pe toamna un interviu intr-o emisiune de pe tvr 1. Sta de straja si intervine de cate ori simte ca este pusa in pericol independenta justitiei.

  4. Monica Macovei ramane o referinta la adresa unei justitii morale si drepte.Sa dea Domnul sa ramana in linia a intiia pentru dreptate si adevar!

  5. Presiunea Monicai Macovei, a dus la retragerea actului Balaban, Ponta a revenit cu cererea prejudiciului. A realizat cat de mult ar pierde chiar libertatea daca nu-si joaca cartea celui ce n-a stiut nimic. El deocamdata a scapat, sa vedem ce va face Grajdan Balaban, va lua totul asupra sa. Ponta zicea ca nu Nastase i l-a recomandat, dar n-a spus cine. Vorbe, vorbe, scapa cine poate!

  6. constatam ca d-na mm,a fost si a ramas singura printre rechinii aceleasi mizerii.buldogii,umflatii blejneriti,regine,mos teaca de la bistrita,videanu,berceanu,base,boc,mru,preda buzoianul,precum si sleahta usl,blonda,bruneta,tricotoarea biciclista,cosasul linistit,…aceeasi mizerie…si acum…ceilalti la fel…

  7. Si noi oameni simpli fara specialtate in domeniu am observat cu atat mai mult dna Macovei .
    Trebuie sa existe cai de atac pt ai impiedica la ceea ce si-a propus dl PONTA ,nu se poate lasa asa.

  8. Asta a fost si ideea la accederea la putere,nu ca sa faca treaba pentru care au fost desemnati ci sa-i blameze pe predecesori.Mai,Farfurizi si Catavenci,ati fost pusi sa faceti treaba nu sa tot cautati nod in papura fostei guvernari.V-ati laudat pe la toate tv-urile cat de capabili si extraordinari sunteti,pai dovediti-o saltimbancilor,nu circ de dimineata pana seara.Lasati justitia sa-si faca treaba;ca-s vinovati fosti sau actuali politicieni,sa fie pedepsiti,n-o faceti pe justitiabilii de dimineata pana seara pe la televiziuni.Faceti treaba care v-ati angajat sa o faceti,ca de dat din gura orice prost stie!Hai ca m-am enervat lichele si sacali ce sunteti!

  9. „descrie pasi prin care seful Executivului a realizat”

    Alo, redactia, cititi articolele de mai multe ori inainte de a le publica.

  10. De cand am vazut-o prima oara pe M.Macovei ,sunt o fana infocata ,a ei. Bravo M.Macovei ! Nu esti ,chiar singura in lupta pe care o duci, mai suntem cativa care te sustinem. Nu putem uita ,ca datorita tie ,am scapat de steguletze. Ai pus bazele ANI si DNA si te-i luptat pt independenta lor.
    (Pontacu ,saracu de el ,tot cu” muierile din PDL” se bate ,pana la moarte….)

    • Creste inima-n mine, timisoara, de cand m-am prins ca si tu esti „muiere” ca tare mai esti „barbata” in ce zici. Asa da!

      • @ antoaneta .merci,asemenea si mievizavi de tine. Fac o gluma ,sa nu te superi :pai daca ,gastele au salvat Capitoliul ,de ce noi femeile nu am salva Romania ?!… Sa fim iubite ,si noi si toti care lupta pe acest blog !

    • Dragilor,pe langa,doamnele din pdl,PONTANACU,mai are o obsesie…Traian Basescu si Elena Udrea.

  11. Felicitari dnei Macovei care e cam singura pe baricada. Deeeh, tot noi muierile…

    • Si eu o felicit pe doamna Macovei, dar sa stiti ca nu e singura. Sebastian Lazaroiu a trimis o scrisoare europarlamentarilor cerandu-le sa-l roage pe dl Barosso sa-i puna anumite intrebari lui V Ponta. Dl cezar Preda a propus o motiune de cenzura. Si mai sunt. Si domniile lor trebuie feliciatati. Si mai trebuie felicitata si presa si Nasul tv ! Nu ?

  12. Cred ca schema va fi evidentiata in raportul MCV. Nu trebuie creeat precedentul care ar fi fatal pentru justitie. Iar actul incriminat nu trebuie luat in considerare de ICCJ fiind in contradictie cu experizele facute de specialisti.

    • Nu-i intereseaza pe cei din PSD, de MCV, de UE…
      E vorba despre averile lor!!

      Trebuie sa faca totul, indiferent ce si indiferent cum, sa ramana in libertate si cu averile neatinse, chiar daca va fi nevoie de „sinucideri”.

      Vom trai si ne vom convinge…

Comentariile sunt închise.