marutaCarmen Munteanu, mama fetei agresate din Vaslui, a trimis la Consiliul Național al Audiovizualului o scrisoare prin care detalia modul în care ea și fiica ei au apărut în emisiunea La Măruță. „Precizez în mod expres că intervenția fiicei mele nu s-a produs din inițiativa fiicei mele, respectiv nu la cererea acesteia ci în urma demersurilor echipei La Măruță”, se arată în mesajul femeii, postat astăzi integral pe pagina de Facebook a lui Valentin Jucan, membru CNA. Tot ea a ținut să sublinieze că nu a primit niciun ban pentru ca ea și fiica ei să apară la emisiune. 

Femeia a povestit în documentul respectiv că reporterul emisiunii de la Pro TV a insistat ca femeia să apară la TV doar pentru cinci minute, cu spatele, fără a i se vedea fața. „Ulterior, mi s-a comunicat faptul că domnul Măruță a promis personal avocatului nostru că nu va face niciun gest pentru a o convinge pe fiica mea să apară în această emisiune”, a explicat aceasta în scrisoare. Ea a mai menționat că într-o pauză de publicitate, echipa La Măruță a fost cea care a convins-o pe tânără să apară pe sticlă, spunându-i că „ar fi bine și frumos să mulțumească ea personal celor care o susțin” pentru că „uite câtă lume este alături de tine”.

Totodată, mama fetei spune că:„nu am cerut, nu mi s-a oferit și nu am primit nicio sumă de bani pentru a participa la această emisiune”. Ea a explicat cum a semnat contractul prin care își dădea acordul să apară: „După finalizarea filmărilor, echipa emisiunii mi-a pus în față două coli de hârtie al cărui conținut nu am reușit să-l deslușesc întrucât eram supărată pe modul în care au decurs lucrurile în legătură cu filmările pentru emisiune și că nimic din ceea ce discutasem înaintea filmărilor nu fusese respectat de către angajații Pro TV.”

Mesajul femeii vine după ce cazul prezenței fetei în emisiunea La Măruță a fost discutat în ședința forului audiovizual de joia trecută. După ce reprezentanții Pro TV și-au expus punctele de vedere, Valentin Jucan a sunat-o pe femeia din Vaslui pentru a-i cere detalii despre modul în care echipa Pro TV a obținut interviul cu aceasta și cu fiica ei. După ce femeia și-a spus varianta, același membru CNA i-a cerut să trimită povestea sub forma unui document scris. După ce membrii au auzit varianta femeii, au decis să amâne discutarea subiectului.

De menționat că, șase membri ai CNA au fost de acord să fie sunată mama victimei, în timp ce alți trei au fost împotriva. De altfel, unul dintre cei care au votat împotrivă, Gabriel Tufeanu a declarat: „Dacă avea o problemă doamna sau domnişoara, trebuia să trimită o sesizare. Consiliul să-i sugereze să facă o sesizare… Eu mă dezic 100% de lucrul acesta. Noi trebuie să răspundem la sesizări, avem posibilitatea să ne autosesizăm, dar nu putem să sunăm pe cineva să sugerăm să facă o sesizare”.

Pro TV are altă varianta. Reprezentanții postului au declarat în fața membrilor CNA că fata a fost cea care s-a oferit să apară la emisiune pentru a mulțumi celor care o susțin.

Mama victimei din Vaslui despre cum a apărut fata la Măruță: 

„Reporterul emisiunii, domnișoara Larisa Toma a intrat în curtea casei, fără a fi invitată și întrucât eram pe terasă, aceasta mi-a cerut să intrăm repede în casă pentru a evita să fim filmați de ceilalți reporteri aflați în fața casei mele, în afara porții.

Am fost uimită și nu am realizat pe moment ce se întâmplă, astfel încât am intrat în casă unde domnișoara reporter a insistat pentru apariția mea în cadrul emisiunii La Măruță pentru doar cinci minute, cu spatele, fără a mi se vedea fața, ori cu fața protejată, pentru a mulțumi susținătorilor fiicei mele.

Am contactat avocatul nostru care mi-a sugerat să refuz apariția în direct la orice emisiune, lăsând însă la aprecierea noastră, a familiei intervenția mea, rugându-ne însă să evităm ca fiica mea să apară în cadrul oricărei emisiuni și implicit în cadrul emisiunii La Măruță. Ulterior, mi s-a comunicat faptul că domnul Măruță a promis personal avocatului nostru că nu va face niciun gest pentru a o convinge pe fiica mea să apară în această emisiune.

Am acceptat în cele din urmă, în urma presiunilor psihice făcute de doamna reporter să intru în direct la emisiunea La Măruță, însă doar pentru cinci minute pentru a mulțumi oamenilor pentru susținere, însă nu și pentru a discuta despre cazul fiicei mele.

Abia în timpul filmărilor am constatat că intenția realizatorilor emisiunii a fost mai mult decât de a mă filma pentru cinci minute, însă am realizat că fiind în direct în cadrul acestei emisiuni nu puteam riposta în niciun mod. De asemenea, deși ni s-a comunicat de către familia mea chiar în timpul emisiunii că nu-mi este protejată identitatea în niciun mod, nici în această privință nu am putut reacționa, domnișoara reporter mi-a șoptit că „arăt mai bine așa” sugerându-mi că n e frumos să stau cu spatele la oamenii cărora vreau să le mulțumesc. În timpul pauzei publicitare, echipa emisiunii La Măruță, aflată în incinta locuinței mele, a început „presiunile” asupra fiicei mele, căreia i-au spus că „ar fi bine și frumos să mulțumească ea personal celor care o susțin” pentru că „uite câtă lume este alături de tine”.

Aceasta s-a simțit datoare să facă aceste gest însă precizez în mod precizez în mod expres că intervenția fiicei mele nu s-a produs din inițiativa fiicei mele, respectiv nu la cererea acesteia ci în urma demersurilor echipei La Măruță.

După finalizarea filmărilor, echipa emisiunii mi-a pus în față două coli de hârtie al cărui conținut nu am reușit să-l deslușesc întrucât eram supărată pe modul în care au decurs lucrurile în legătură cu filmările pentru emisiune și că nimic din ceea ce discutasem înaintea filmărilor nu fusese respectat de către angajații Pro TV. Emisiunea luând altă turnură decât ceea ce mi se promisese înaintea filmărilor.

De asemenea, nu mi s-a comunicat la începutul filmărilor faptul că voi avea de semnat un contract, aspect care m-ar fi determinat, dacă aș fi cunoscut existența acestuia, să contactez avocatul pentru a-i cere să ne explice ce presupune acest contract.

Menționez că am semnat actul prezentat de echipa emisiunii La Măruță întrucât mi s-a spus că „așa se procedează”. Țin să precizez în mod expres faptul că nu am cerut, nu mi s-a oferit și nu am primit nicio sumă de bani pentru a participa la această emisiune. ”

 

sursa: paginademedia.ro

6 COMENTARII

  1. Rusine Catalin,ai si tu o familie frumoasa…daca ai avea o intamplare nefericita ai accepta magariile unui post tv doar de dragul audientri?

  2. Da,Maruta a cam sarit calul.Se baga in sufletul omului,rasuceste cutitul in rana,fara sa-i pese de nimic.audienta si banu sa fie cit mai mare si mai multi.Ar trebui sa i se dea peste bot,prea se crede cel mai tare din parcare.Mai da dovada de putina decenta stimabile si presupune ca ai fi in locul acelor persoane ,cum ti-ar cadea sa ti se bage in suflet toti reporterii si cameramanii,sa-ti scormoneasca durerea si rusinea pentru cele intimplate.

  3. chiar bine zis cocalar . .ce bine ca i-a luat emisiunea . .nesuferit om Maruta asta . .chiar ca s-a ingrasat ca un porc . .banii femeii pacalite cred ca si i-a luat el ca nu se mai satura !!

  4. Apa , aerul si fraierul, nu dispar niciodata. Macar daca i-ai fi luat banii

  5. Si uite asa sarmana fata a mai fost violata odata, de data asta in direct…de un individ de nimic intr-o emisiune de nimic

Comentariile sunt închise.