Liviu Dragnea a propus în Comitetul Executiv ca PSD să meargă la Cotroceni cu Mihai Tudose, ministrul demisionar al Economiei, ca propunere de premier. În evaluarea PSD a miniştrilor Cabinetului Grindeanu, domeniul Economie, condus de Mihai Tudose, a fost notat cu zero realizări, două măsuri relizate parţial şi 17 neîndeplinite, conform romaniatv.net

UPDATE Lia Olguţa Vasilescu a motivat nerealizările lui Mihai Tudose prin faptul că el şi-a îndeplinit sarcinile din programul de guvernare, însă a fost blocat de premierul Sorin Grindeanu.

”În evaluarea care a fost făcută de partid, domnul Mihai Tudose şi-a îndeplinit toate obiectivele, dar acestea au fost blocate la premier. Este vorba de Fondul Suveran de Investiţii care este gata încă din data de 15 mai. Atunci s-a depus la cabinetul prim-ministrului şi lista cu pachetele de acţiuni pentru FSDI şi proiectul de lege. Din păcate nu am înţeles nici noi de ce premierul a blocat acest punct din programul de guvernare”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

UPDATE Ministerul Economiei nu a ieşit bine la evaluarea PSD a miniştrilor Cabinetului Grindeanu.

În evaluarea PSD a miniştrilor Cabinetului Grindeanu, domeniul Economie, condus de Mihai Tudose, a fost notat cu zero realizări, două măsuri relizate parţial şi 17 neîndeplinite.

UPDATE Mihai Tudose este propunerea cu care PSD va merge la Cotroceni după votul CExN, informează România TV.

Mihai Tudose a fost validat ca nominalizare de premier, iar doar patru social-democraţi s-au abţinut: preşedintele executiv Nicolae Bădălau, preşedintele PSD Olt Paul Stănescu, secretarul general adjunct Codrin Ştefănescu şi preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina.

ALDE a votat, luni, în conducerea lărgită a partidului, să îl susţină pe Mihai Tudose ca propunere de premier a coaliţiei, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu. El nu a vrut să comenteze informaţiile privind relaţia lui Mihai Tudose cu SRI, spunând că nu se bazează pe „speculaţii” şi „bârfe” când analizează o persoană.

„În zilele trecute am făcut o evaluare a posibilelor candidaturi, discutasem şi rămăsese această candidatură, care înţeleg că a fost votată în CExN şi colegii mei au fost de acord să susţină această candidatură”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că premierul propus al PSD, Mihai Tudose, va avea obligaţia să le arate colegilor săi, într-un termen cât mai scurt, că nu are dublă comandă, el dând garanţii că singura comandă pe care o are este la partid.

UPDATE Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat înaintea şedinţei CExN că partidul are 5-6 variante pentru funcţia de prim ministru.

„Am avut şi ieri şi zilele trecute discuţii cu aproape toţi preşedinţii de organizaţii, cu două excepţii, care sunt plecaţi din ţară, cu o serie de parlamentari, colegi din ţară, şi au reieşit 5-6 variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseară, azi noapte şi azi dimineaţă cu fiecare dintre ei şi se degajează o soluţie care vreau să o propun în CEx”, a spus Dragnea.

Întrebat de ce participă la şedinţă şi Carmen Dan, care nu este membru al forului de conducere, Dragnea a spus că ministrul de Interne se află pe lista de propuneri. El a adăugat că toţi candidaţii PSD au fost chemaţi la şedinţă.

Dragnea a fost întrebat şi despre un alt nume de pe această listă, Mihai Tudose, care a absolvit cursuri la Academia Naţională de Informaţii. Chestionat dacă acel lucru este o problemă pentru şansele lui, Dragnea a răspuns ironic, făcând referire la Sorin Grindeanu: „Nu vreau să fiu răutăcios, dar alt premier, zilele trecute, se vorbea foarte bine, chiar dacă avea această şcoală”.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să accepte prima propunere de premier a social-democraţilor, în condiţiile în care şeful statului a avut o poziţie corectă în ultima vreme, iar PSD are în continuare majoritate în Parlament.

„Poate ne acceptă, teoretic ar trebui să ne accepte. Am văzut toate declaraţiile dumnealui şi poziţia din ultima perioadă, care, trebuie să recunosc că mi s-a părut o poziţie corectă, adică nu s-a implicat, chiar dacă poate au fost tentaţii în această speţă şi cred că vrea stabilitate ca şi noi”, a afirmat liderul PSD.

_____

Şedinţa CExN va începe la ora 10.30, la Palatul Parlamentului. La finalul ei, social-democraţii vor vota asupra variantelor de premier, urmând ca delegaţia partidului să meargă, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni, cu o singură variantă. Liviu Dragnea anunţa că numele propunerii de premier va fi făcut public într-o declaraţie de presă la finalul consultărilor, în jurul orei 16.00.

El a spus că întâi se va discuta în partid despre candidatul la funcţia de premier, iar după ce preşedintele va desemna prim-ministrul, se vor discuta în CEx propunerile de miniştri. Dragnea preciza că nu doreşte să mai facă greşeala din cazul lui Sorin Grindeanu, în care a mers cu un cec în alb al Comitetului Executiv Naţional.

”Sunt câteva variante pe care le voi propune CEx, nu va fi doar una. Şi acum simt usturimea de la o singură variantă”, a spus Dragnea, înaintea votului privind moţiunea de cenzură de săptămâna trecută, transmite News.ro.

Întrebat dacă are convingerea că preşedintele Iohannis va desemna un premier de la PSD, Dragnea a răspuns: ”Eu am convingerea în continuare că preşedintele Iohannis doreşte stabilitatea României”.

”Sunt absolut convins că luni, la consultări, când eu cu domnul Călin Popescu Tăriceanu vom fi prezenţi la Cotroceni va accepta propunerea noastră”, a subliniat Liviu Dragnea.

Întrebat cum ar trebui să fie viitorul premier, liderul PSD a spus: ”Un om corect, un om responsabil, un om care să nu fie aventurier, capabil de implementarea programului de guvernare, care să aibă capacitate de muncă extraordinară, un om cinstit”.

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat la rândul său, la România TV, că social-democraţii discută „patru, cinci” variante de premier, printre care membri de partid, dar şi „oameni de stânga” cu care a colaborat PSD.

„Ne dorim să analizăm mai multe candidaturi de prim ministru. Vrem un om care să fie onest, un profesionist. Să ştie să coordoneze echipe, să ştie să-şi impună respectul. (…) Până la această oră, sunt patru, cinci propuneri de candidaţi, şi colegi din partid, şi oameni de stânga, care au colaborat cu noi. Pe listă sunt şi doamne”, a spus vicepreşedintele PSD.

Potrivit actualului ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, Liviu Dragnea a avut duminică o discuţie cu Klaus Iohannis pe tema consultărilor.

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că social-democraţii au o listă de opt nume de potenţiali premieri, printre care actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, şi europarlamentarul Viorica Dăncilă.

ALDE decide mandatul cu care merge la Cotroceni

Biroul Politic Central al ALDE și parlamentarii partidului se reunesc, luni, în ședință comună pentru a stabili mandatul cu care delegația ALDE se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni. Aceștia se vor pronunța și asupra propunerii de excludere din partid a deputatului Remus Borza, propunere făcută de către președintele Călin Popescu-Tăriceanu.

„La reuniunea Biroului Politic Central al ALDE se va lua în discuție și propunerea președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, de excludere din partid a deputatului Remus Borza, ca urmare a încălcării deciziei forurilor statutare ale ALDE privind votul la moțiunea de cenzură”, a precizat ALDE într-un comunicat de presă.