liviu mihaiu

Fostul guvernator al Deltei Dunarii Liviu Mihaiu a reactionat dupa ce numele sau a fost vehiculat intr-un nou dosar al lui Sorin Ovidiu Vintu, potrivit ziare.com

Omul de afaceri a fost audiat la DNA, joi, pentru ca, potrivit unor surse judiciare citate de televiziunile de stiri, i-ar fi oferit bani viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, pentru ca Liviu Mihaiu sa fie numit in functia de guvernator al Deltei Dunarii.

Sursele judiciare sustin ca ar fi vorba despre un milion de euro si ca Olteanu era doar un intermediar pentru presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

„Ma bucur ca am fost guvernatorul DD (Deltei Dunarii – n.red.) timp de aproape cinci luni (2008-2009) si ca printre masurile pe care le pot pune pe masa azi sunt: interzicerea vanatorii, regulamentul de urbansim si constructii in DD, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fara precedent asupra braconierilor.

NU am stiut si nici participat la acea pretinsa tranzactie pe spezele numirii mele ca guvernator.

Probabil ca am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (si) pe seful Camerei Deputatilor (din perioada martie 2006 – decembrie 2008, Bogdan Olteanu – n.red.) la mana”, a notat pe Facebook Liviu Mihaiu.

Acesta continua si comenteaza ironic informatia referitoare la suma care ar fi fost oferita de Sorin Ovidiu Vintu.

„Daca e sa intram in alt registru, sunt ‘onorat’ ca ‘transferul’ meu a avut o asemenea cota, dar sunt ingrozit ca unul dintre cei mai buni/onesti guvernatori ai DD (ma iertati:) ), a ajuns in fruntea D.D. printr-un asemenea act de coruptie la un asemenea nivel..”, continua Liviu Mihaiu.

Fostul guvernator al Deltei Dunarii sustine ca niciunul dintre cei implicati in scandal nu i-a cerut ceva vreodata.

„Nimeni dintre cei implicati in acest scandal ‘sud-american’ NU m-a sunat vreodata sa-mi ceara ceva! Pentru simplul motiv ca astea au fost conditiile pe care le-am pus guvernului Tariceanu pentru a accepta postul”, a subliniat Mihaiu.

Nu in ultimul rand, acesta a cerut ca „Justitia sa-si faca (toata) datoria!”.

Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunarii in luna septembrie 2008, iar in februarie 2009 a fost revocat.

Bogdan Olteanu, fost deputat PNL, a fost presedintele Camerei Deputatilor in mai mult de jumatate din perioada in care liberalul Calin Popescu Tariceanu a fost prim-ministrul Romaniei. Este viceguvernator BNR de 7 ani.