mircea-cartarescu-protest

După ce a semnat un articol despre situaţia din România în ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, scriitorul Mircea Cărtărescu publică o opinie şi în prestigiosul ziar francez Le Monde despre protestele din România.

„Nu contest incalzirea globala, dar tare grea iarna e anul asta in Romania! Tara e sub zapada, de saptamani termometrul n-a mai urcat peste zero grade, viscolul ridica nameti mai inalti decat omul, circulatia e haotica, locurile de parcare inzapezite”, scrie Cărtărescu în Le Monde, citat de ziare.com

Cartarescu relateaza ca in aceasta apocalipsa alba „ne-am gasit si noi sa iesim la proteste, cu miile si sutele de mii, sa stam ore-n sir pe loc, tropaind din picioare, imbracati ca exploratorii din Antarctica, sa ne-ncalzim cu ceai din termosuri si sa strigam sloganuri, si sa cantam, si sa agitam drapelele Romaniei si-ale Uniunii Europene”.

„Vaclav Havel vorbea despre puterea celor fara putere. Despre asta e vorba si-n Romania de azi. Ne adunam cu sutele de mii pe strazi si in piete ca sa ne exercitam puterea impotriva fricii, a frigului, a ticalosiei umane, a coruptiei organizate, a dispretului si arogantei. Ca sa aratam ca politica trebuie sa fie etica si in folosul oamenilor”, a notat Mircea Cartarescu.

E vina noastra

Acesta sustine ca este vina noastra, a europenilor, pentru Brexit, pentru un eventual Frexit (iesirea Frantei din UE) si pentru ca oamenii nevoiti sa fuga de razboi mor la granitele noastre.

„Cand politica nu e suficienta ca sa ne apere vietile, demnitatea si viitorul, ne ramane mereu solutia protestului civic. Cand partidele sunt neputincioase, putem macar noi, oamenii, sa iesim in strada. Nu Trump, nici Putin nu vor distruge Europa, ci lipsa noastra de entuziasm, de idealuri, de valori”, a mai precizat Cartarescu.

Scriitorul spune ca oamenii au iesit in strada pentru ca le pasa si pentru ca nu sunt cetateni doar din patru in patru ani, cand au loc alegeri.

„Oamenii protesteaza fata de transformarea Romaniei intr-o odioasa demokratura, combinatie de democratie superficiala si dictatura adanca. Stapanii acestei tari, care e membra UE si NATO, nu doar ca-i canalizeaza resursele spre propriile buzunare, dar trag tara catre zona gri in care se zbat, fara viitor, Ucraina, Belarus si Moldova”, a scris Cartarescu.

Legile politicienilor

El a atras atentia ca legile sunt facute de politicieni pentru ei insisi.

„Seful insusi al celui mai mare partid romanesc nu a putut deveni prim-ministru din cauza cazierului penal. O treime din parlamentari au probleme cu justitia. Multi din ministri au si ei aceleasi probleme. Ordonanta care-i absolva de inchisoare a fost data la miezul noptii, talhareste, fara vreo discutare prealabila si fara avizele necesare. Iata tara in care suntem nevoiti sa traim”, a notat acesta.

Mircea Cartarescu arata ca „vom iesi in strada pana la capat, pana vom avea o democratie adevarata, o justitie libera, un stat de drept functional”.

„Ne adunam in fiecare seara, in fiecare oras din Romania, pe intuneric si pe ger. Stam in cerc si bem ceai fierbinte din termosuri. Strigam sloganuri pline de ironie. Nu speram ca-i vom da jos pe cei care ne oprima si ne fura.

Nu speram ca vom scapa neacoperiti de noroi. Nu speram ca ne va ajuta cineva dinauntrul sau din exteriorul tarii. Nu ne bazam decat pe noi, pe puterea noastra, a celor fara nicio putere. Vrem sa ne reinventam ca popor si ca cetateni. Vrem sa ne putem privi in ochi, in oglinda, fara sa ne fie rusine. Iar daca noi putem, puteti si voi”, a conchis Mircea Cartarescu.