1502474_10201237772481635_1798691988_nVlad Ioachimescu povesteste intr-o postare pe pagina personala de facebook, experienta emotionanta pe care a avut-o la Pungesti, in calitate de Mos Craciun:

„Fac asta de peste 15 ani, și am avut parte de multe momente grele sau emoționante, dar ieri a fost, fără doar și poate, cel mai greu și cel mai emoționant moment din cariera mea de Moș Crăciun.

Nici colindele superbe dar triste de îți rupeau inima ale copiilor, nici faptul că, din cauza primarului Vlase, bătăușul de copii, am fost nevoit să împart darurile în noroiul și frigul din tabăra de rezistență, nici faptul că unii părinți, mânați de săracie, își trimiteau copiii de câte două ori, nici faptul că unii săteni, în vreme ce Moșul asculta poveștile copiilor, au abordat-o destul de insistent pe domna Crăciun cu întrebarea, perfect legitimă de altfel, dacă nu cumva ne-au trimis cei de la Chevron, nu mi-au afectat emoția simțită atunci când Monica din Toporăști m-a strâns tare în brațe, mai mai să mă sufoce în barba lungă și îmbibată în lacrimi, datorate bucuriei de a-l întâlni pe Moș Crăciun pentru prima dată, repetându-mi încontinuu:

”Te iubim Moșule! Te iubim Moșule! Te iubim Moșule…”

Copiii din Pungești și noi, toți voluntarii implicați în caravana Moșului, vă mulțumim tuturor celor care ați făcut posibil acest moment greu, emoționant și magic.

Sărbători fericite!”