narcisa iorgaCele trei fraze care costă 40.000 de lei la Nașul TV:
1. „ E bine că-l combați (n.n. despre terorism) și du-te la schimb de experiență acolo, în Palestina, unde teroriștii aruncă cu pietre, iar patrioții trag cu mitraliera.”
2. „ Tocmai bine pentru Shimon Peres și ai lui. Tocmai bine, vor fi proprietarii terenului și de ce să mai care ei producția agricolă de aici, acolo, când poate să-i aducă pe oamenii de acolo, aici? De ce să meargă muntele la Baiazid, când poate să vină Baiazid la munte?”
3. Președintele Băsescu „ s-a dus (n.n. în Israel) ca să găsească, împreună cu stăpânii lui, o soluție la ceea ce vrea să propună Parlamentul României cu privire la vânzarea terenurilor agricole. Asta este marea lor durere astăzi, asta îi doare astăzi pe păpușari: terenurile agricole, gazele de șist.”
CNA persistă în intimidare: Nașul TV a primit astăzi o amendă de 40.000 de lei. Antena 3 nu a sărit de 50.000 de lei, rediscutarea sancțiunii rămânând fără rezultat.
Nașul TV a solicitat CNA o modificare de structură a programului, așa cum am scris aici: http://cutiapandorei.net/deja-vu-dorinta-antenei-lege-pentru-cna/. S-a ales cu o monitorizare drastică, asupra a 12 emisiuni, care au fost vizionate în ședința trecută a CNA. Abateri evidente, dar nu suficient de grave pentru o amendă mare. Cele mai multe vizau o emisiune cu teme medicale, în care se făcea publicitate mascată la produse naturiste. În ședința de astăzi, a mai apărut însă un raport de monitorizare de o singură pagină, care putea să ducă la retragerea licenței pe motiv că se instigă la ură rasială. Acuzații de antisemitism. Supărare mare în rândul a șase membri CNA, propuși de USL+UDMR. Știu că antisemitismul este o temă sensibilă și au plusat. N-a ținut tentativa de retragere a licenței, dar ridicaseră suficient miza pentru o amendă mare: 40.000 de lei. Bineînțeles, cu balastul publicității mascate adăugat la decizie, pentru impresionarea publicului. În fapt, discuțiile de azi s-au concentrat doar pe acea pagină din raportul atașat mai sus. Patentul a fost deja autentificat la amenda dată B1 TV.

Iată un fragment din emisiunea care risca să lase Nașul TV fără licență:
Actualitatea Romaneasca Nașul TV – 20.01.2014
Comparații
Tot astăzi, după trei săptămâni de la solicitarea mea, se reanalizează amenda de 50.000 de lei aplicată Antenei 3 pentru cele trei ore de jigniri la adresa unor jurnaliști și magistrați. Majoritatea rămâne consecventă: nu mărește cunatumul. 50.000 de lei este suficient, în opinia lor, chiar dacă aceiași au votat pentru B1 o amendă de 70.000 de lei pentru câteva opinii exprimate.
Ce spune legea audiovizualului:
Art. 90
4) Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an
Ce spune Codul audiovizualului:
Art. 144
(3) În individualizarea sancţiunii Consiliul va ţine cont, după caz, de următoarele aspecte:
a) gravitatea faptei şi efectele acesteia;
b) sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, şi modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea;
c) ziua din săptămână şi intervalul de difuzare a emisiunii în cauză;
d) durata emisiunii;
e) audienţa înregistrată.
Ce sancțiuni are Antena 3 în ultimul an: 17 (opt somații și șase amenzi, câteva la limita inferioară a scării de sancțiuni, adică 10.000 de lei, una singură fiind de 100.000 de lei, plus obligarea acordării dreptului la replică)
Ce sancțiuni are Nașul TV în ultimul an: două (nicio somație, două amenzi: una de 20.000 lei, cealaltă de 30.000 lei)
Este evident dublul standard aplicat de CNA. Este la fel de evident și faptul că CNA continuă acțiunile de intimidare a posturilor critice la adresa puterii politice. Amenzile mari pot timora posturile cu audiență mică, deci și cu venituri mici ori care nu sunt susținute de familii politice cu mari posibilități financiare. Lăsând la o parte aceste aprecieri ce pot fi considerate subiective și revenind la prevederile reci ale legislației audiovizualului, ridic următoarea întrebare: de ce nu s-a făcut individualizarea sancțiunii în funcție de audiența postului? Antena 3 a avut o audiență cuprinsă între un minimum de 2,7 și un maximum de 4,7 puncte rating pentru emisiunea în care, pe întreaga sa durată, s-au revărsat injurii, în special discriminând persoane pe considerente politice. Nașul TV nu are cum să depășească 0,5 puncte de rating în timpul emisiunii sancţionate, care nici măcar nu este vedeta postului, în care s-au rostit trei fraze cu caracter considerat antisemit. Unde sunt dreptatea, echilibrul și imparțialitatea CNA față de posturile pe care le controlează?
Îmi permit să dau și o temă de gândire colegilor mei, care s-au înghesuit azi să amendeze Nașul TV cu 40.000 de lei: cam ce sancțiune ar merita următorul fragment ?http://www.reportervirtual.ro/2014/02/video-mircea-badea-sa-moara-de-cancer-agonizand-si-eu-sa-pun-capul-pe-ei.htm

Iată transcrierea primelor trei minute din acest fragment al emisiunii ”Sinteza zilei” din 23 februarie 2014:

Mircea Badea: Cei care ignoră din prostie, din blestemăție, din putreziciune interioară, problemele de sănătate ale semenilor lor, problemele de sănătate reală, dovedite ca atare prin nenumărate înscrisuri oficiale, deci m-aș ruga, dacă aș crede într-o astfel de divinitate, zilnic, non-stop m-aș ruga. Aș fi acest isihast al răzbunării și m-aș ruga non-stop ca ăștia care ignoră, deci, cu multă ticăloșie și putreziciune interioară problemele de sănătate ale semenilor lor, întorcându-le împotriva lor afecțiunile de care și-așa suferă, deci m-aș ruga să capate cancer, sincer îți spun. Deci, m-aș ruga să-i văd bolnavi, morți, nu chiar morți-morți, că aș vrea să-i văd că se chinuie. Deci aș vrea să mă uit la ei. Asta ar fi o imagine care m-ar bucura. Uite, acum, într-o juma de oră, fac 40 de ani și când aud ce aud, și când văd ce văd, sunt mulțumit că gândesc ce gândesc. Și eu gândesc că pe mine m-ar mulțumi pur și simplu, pe un scăunel de pescuit, pe un trepied, să mă uit la o astfel de persoană putredă pe interior cum agonizează, știi? Să-l văd cum își dă duhul, știi? După care să mă culc liniștit cu capul pe el.

 

Sursa: cutiapandorei.net

5 COMENTARII

  1. Fie ca a trecut si trece timpul, ca s-au schimbat vremurile si sunt in schimbare, stiu un lucru sfint, calitatea buna in ciuda tuturor, ramine neschimbata, PUNCT!

  2. si printre acesti neaveniti membrii ai cna ului, ca de exemplu, fara probleme, laura georgescu a spus public ca a fost pusa sefa la cna de victor ponta, deci printre … ei, desi i as cataloga altfel, dar a primit destule amenzi nasul, acest radu calin cristea, care a lucrat la europa libera… halucinant si tipic romanesc, in acelasi timp.
    se pare ca unii romani au in gene ceva care nici in democratii avansate si civilizatie occidentale mai vremelnica pentru, de exemplu, acest calin cristea, nu a sucombat.Adica nesimirea crasa a ipocritului care sare din barca in barca la plasa cu peste gras. Pe acest calin cristea il dispretuiesc la maximum, aproape a devenit obsesiv pentru mine, pentru ca e nedrept, e groaznic, un individ abject ca acesta, a lcurat la europa libera si acu pune pumnul in gura libertatii de exprimare, a armat bratul intimidarii jurnalistilor luptatori pentru adevar. Cata marsavie, cata mizerie morala are acest cristea… adica asculatam bastionul dreptatii, sperantei, europa libera si acu sa aud aproape zilnic, cum un fost lcurator la europa libera, manjeste si discrediteaza acest post, cu toata puterea, si pentru ce? ca eu nu inteleg, l am zarit la tv, e batran, probabil pentru argintii comunistilor sau cumva la europa libera a jucat teatru? pai pentru asta, caci eu asa cred, calin cristea merita oprobiu public, ceva ca in evul mediu…mai pai cat ai fii de destept sau prost, inseamna ca te caracterizeaza tradarea de neam romanesc pana la capat, esti otravit de ipocrizie si cinism absolut infernal, sa fii tu acu membru cna, si sa pedepsesti luptatorii nostri care si asa sunt putini iar tu un om infect ai lucrat la europa libera, in civilizatie si valuta forte iar noi amaratii cu urechea la radio visand si tremurand de frig…
    pana mai ieri alaltaieri il uram pe iliescu la maximum, n am crezut ca voi ajunge sa schimb personajul cu acest cristea,c aruia ii doresc sa primeasca ce trebuie in timp, eu n am decat votul ca arma impotriva comunistilor in frunte cu alta catastrofa, victor ponta si liota lor, si sper ca tot mai multi romani sa se uneasca impotriva lor si a acestor romani vanduti precum cristea. N am ceva contra romanilor care au fost afara dar nu veni tu roman blestemat sa faci rau la romanii mei care vor sa ne apere de ciuma rosie iar tu cristea pui piedici ca asa vrei tu te crezi destept si a toate stiitor.pe naiba esti mediocru si mincinos, mai stiu unul la fel de ipocrit si nefolositor ca tine, emil hurezeanu, in schimb stiu un om adevarat, neculai constantin munteanu, sanatate domnule si respect, in rest, fostii dumitale colegi, dezaprobare totala si dispret cat incape.

  3. Oameni buni , acesti monstri se joaca cu noi , pai Domnilor de la CNA, daca nu va este bine jucati-va ca poate doar asa ne ve-ti putea obliga sa coboram la vale la voi la Bucuresti si atunci vom vedea democratie , ca doar pentru asta s-a varsat sange in 1989, deci nu va jucati cu focul ca va ve-ti arde rau.

Comentariile sunt închise.