oprea-la-scoala-de-vara

Fostul realizator al Europei Libere Neculai Constantin Munteanu comentează pe o reţea de socializare ultimele dovezi de plagiat apărute în presă în privinţa doctoratelor coordonate de Gabriel Oprea.

Sub sugestiva sintagmă „PLAGIAŢI, PLAGIAŢI, CEVA TOT VA RĂMÂNE!”, N. C. Munteanu consideră „Academia SRI-ului este o fabrică de doctorate plagiate mai dihai decât fabrica de diplome de la Spiru Haret” şi se întreabă dacă instituţiapregăteşte spioni sau lansează impostori de talia Gabitului?”.

„Nu e zi de la Cel de Sus fără ca generalul Găbițu să nu dea una de prima pagină. Ultima, OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM și-a doctoricit și secretara sau șefa de cabinet. Și cum nărvul din fire n-are lecuire, și doctoratul Adelei Loredana Neagu, fostă Popescu, e un plagiat de dimensiunile zidului chinezesc, adică se vede și de pe lună. Și, da, și acest mândru plagiat a fost lansat tot sub oblăduirea Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, aflata în subordonarea Serviciului Român de Informații.
Nu știu de ce, dar am impresia că Academia SRI-ului este o fabrică de doctorate plagiate mai dihai decât fabrica de diplome de la Spiru Haret. Și nu, nu mai este clar, Academia pregătește spioni sau lansează impostori de talia Găbițului?”, a scris jurnalistul pe Facebook.

Într-o postare anterioară, N. C. Munteanu a recenzat şi deja celebra odă închinată MINISTRULUI OM de chestorul (şi subalternul) Nelu Pop, şef peste Inspectoratul General pentru Imigrări.

Și Dumnezeu a creat OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM

Zilele trecute vă ofeream un exemplu de limbă servită de Evenimentul zilei lui Gabriel Oprea. Parfum de viorele față de ce i-a servit „Migrația și azilul”, buletin editat de Inspectoratul General pentru Imigrari, sub semnătura șefului acestei direcții din Ministerul Administrației si Internelor, chestorul (și subalternul) Nelu Pop.
Luați cu multă lămâie

„Reverberația noastră românească și exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotații înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească și însuflețirea întregii festivități de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect și aprecieri, alături de ceilalți colegi ai noștri din minister, față de OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM – din fruntea Internelor.
(…)
De mult așteptam ziua în care un șef al nostru să își aprecieze oamenii, nu numai după rezultatele privind statisticile polițienești. De mult așteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie, să țină la oameni, să-i determine, să le ajute familiile celor căzuți la datorie.. De mult așteptam… Și Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a împlini și ține toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!
(…)
Vă mulțumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Națională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea deminității cadrelor MAI. Sunt sigur că fiecare membru al familiilor de români au spus, după festivitatea din 26 iunie 2015, de la Miercurea Ciuc, în gând sau cu voce tare ”Să-i dea Dumnezeu sănătate!”, și odată în plus cei din Ardeal.

Iar noi, polițiștii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm domnule Prim Ministru Interimar și vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârșit, avem un MINISTRU OM și un OM MINISTRU.

Cu mâna la caschetă, respect și considerație deosebită

Inspector general,
chestor principal de poliție
dr. Nelu POP“

Nimic de comentat. Oricum, am rămas cu gura căscată. Poate o observație nevinovată. Domnule, să fii doctor, poate chiar doctor făcut de MINISTRUL OM, și să semnezi cu dr. Nelu, ca orice jucător de table din spatele blocului, zău, nu se face. Din respect pentru OMUL MINISTRU. Zic și eu. Cu mâna la caschetă, a fost comentariul lui N.C. Munteanu.

1 COMENTARIU

  1. „Reverberația noastră românească și exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotații înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească și însuflețirea întregii festivități de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect și aprecieri, alături de ceilalți colegi ai noștri din minister, față de OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM – din fruntea Internelor.”
    Pentru cei ce NU stiu ce se scria prin ziare inainte de 1990 cu referire la familia ceasca!
    Ei bine – dragii mosului – NU era zi ca pupatori in c…r – ca semnatarul scrisorii de mai sus – sa NU scrie cite un articol foarte asemanator ca cel pe care tocmai l-ati citit, IN FIECARE ZI! ZI DE ZI! „Scriitorul” de acum este unul de atunci sau un urmas al acestuia?
    Ti se face sila, mai ales cind „marele general” are si porecla de GENERALUL IZMANA C….ATA!

Comentariile sunt închise.