Nicolae Timofti a fost ales de Parlament in functia de presedinte al Republicii Moldova, dupa trei ani de criza politica.

Magistratul Nicolae Timofti, reprezentantul Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE), singurul candidat in cursa pentru presedintia Republicii Moldova, a fost ales cu votul a 62 de deputati, in conditiile in care avea nevoie de voturile a 61 din totalul de 101 membri ai Parlamentului moldovean. Scrutinul urmeaza sa fie validat de Curtea Constitutionala, pentru ca procesul sa ia sfarsit.

Nicolae Timofti, singurul candidat in scrutinul de astazi pentru postul de presedinte al Republicii Moldova, a pledat pentru integrarea europeana, ca o idee care sa uneasca oamenii, in discursul sau din Parlament, informeaza PRO TV Chisinau. „Pentru mine este o adevarata onoare sa ma aflu astazi in fata dumneavoastra. Eu nu am facut niciodata politica si nici nu voi face in viitor, de aceea discursul meu va fi unul nu politic, ci cetatenesc. Tara noastra este divizata, este nevoie de o idee care sa uneasca oamenii, iar aceasta idee este integrarea europeana. Oamenii trebuie sa inteleaga ca UE este un spatiu de valori si bunastare si ca ei merita sa fie acolo. Astazi sunt forte care incearca sa discrediteze aceasta idee. Datoria mea va fi sa explic cetatenilor importanta integrarii. Chiar si dupa 20 de ani de independenta, Republica Moldova se confrunta cu grave probleme sociale si economice. Este foarte important ca reformele sociale si economice, cele pe calea integrarii europene sa-si gaseasca o continuitate”, a spus Timofti, in discursul din Parlament.

„Unica varianta de solutionare a conflictului transnistrean este calea pasnica. Chiar daca s-a lucrat mult in acest domeniu, Republica Moldova ramane un stat divizat, un stat care nu-si poate controla tot teritoriul. Urmeaza sa fie asigurat statutul de neutralitate a Moldovei, pentru a nu permite ca o armata sa se afle pe teritoriul tarii”, a adaugat magistratul.

3 COMENTARII

  1. Ganditi-va la Parlamentul nostru.
    Daca Romania era Republica Parlamentara, asa cum vroiau unii, eram ca vai de noi acum.

  2. Felicitari moldovenilor nostri din Basarabia,felicitari si domnului Timofti.Sper sa ne regasim cu totii intr-o Europa unita!

    • Dupa 3 ani da balbaieli…asta indseamna republica parlamentara, cand parlamentul alege presedintele! Daca nu ma insel, opozitia noastra pledeaza pentru o asemenea brambureala…
      Mary, cei din Moldova nu prea vor sa fie moldovenii nostri…declaratii clare in acest sens, a dat chiar actualul presedinte Nicolae Timofti….uniti intr-o Europa poate, dar uniti ca natiuni…nu se doreste! Noi suntem singurii care batem apa in piua si ajutam cu fonduri nerambursabile…ei NU!

Comentariile sunt închise.