iohannis vaticanÎntr-un discurs susținut azi în fața Parlamentului, președintele Klaus Iohannis și-a prezentat prioritățile, subliniind că ”nu avem timp de pierdut”: sărbătorirea centenarului Unirii din 1918 și preluarea, în 2019, a șefiei Consiliului UE.

”Ne apropiem de momentul în care vom marca împlinirea, în 2018, a 100 de ani de stat român modern și apoi de preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2019. Trebuie să ne asumăm clar, încă de acum, unde ne vor găsi aceste două evenimente, cum se va prezenta România în fața lumii și cum se vor prezenta instituțiile noastre în fața propriilor cetățeni.
Voi discuta serios cu Guvernul și voi veni în fața Parlamentului cu o serie de propuneri pentru ca România să fie pregătită atât pentru sărbătorirea Centenarului, cât și pentru preluarea Președinției Consiliului UE.

Acestea sunt temele majore pe care le avem pe agendă. Avem provocări mari, dar și oportunități mari. Și mai ales, nu avem timp de pierdut. Nu avem timp de pierdut cu discuții sterile sau de dragul imaginii. Avem o responsabilitate, iar cei care vor veni după noi ne vor judeca și evalua după deciziile pe care le luăm astăzi” a spus președintele, citat de inpolitics.ro

3 COMENTARII

  1. Ieri m-ati CENZURAT.
    N-am folosit nici insulte nici cuvinte urite.
    Spuneam ca nu e corect sa faceti stire din ultimul minut si jumatate dintr-un discurs de 20 de minute.
    Si mai dadeam un link unde se putea asculta discursul intreg.
    Temele majore in fapt erau nu numai ultimele 2 pe care le pomeniti, ci dezbaterea publica despre invatamint, necesitatea de a nu mai exista ingerinte politice in mecanismul justitiei, un sistem legislatic stabil, fara atitea modificari…

  2. ………………eheeee ,dragii mosului ,vrabia malai viseaza ..ca sa ajungi acolo banuiesc ca trebuie sa ai niste performante ,apoi mai vedem .!……dar cu tara ,cu poporul faceti ceva domnule presedinte ?……noi oare suntem o prioritate ?.nu avem drumuri ,nici medicamnte ,dar macar o pensie decenta sa putem trai si noi nu ca dumneavoastra si toata gasca din parlament dar macar la degetul mic ca dumneavoastra ….ce spuneti de acest lucru domnule presedinte !…..mai am putin pana ma ia dumnezeu si-mi doresc sa traiesc si eu macar un an decent ,sa fac un concediu la Mamaia nu in Madeira ,sau Brazilia ,ori Dubai et Turcia si sa mananc zilnic fructe la masa !….cu respect domnule presedinte Iohannis caci v-am votat !

  3. A fost un discurs foarte bun! Cine are urechi de auzit si creier de gandit, a inteles mesajul.

Comentariile sunt închise.