Aproape tot Masivul Retezat a ajuns, printr-o retrocedare cu repetiție, în patrimoniul grupului de firme controlate de Gerald Schweighofer. Aproape 800 de hectare din uriașa suprafață au sfârșit, printr-o operațiune comercială prin care au fost evitate taxele, în proprietatea unei firme a grupului de procesare a lemnului. Care s-a apucat de tăiat.  

Personajul-cheie al întregii afaceri a fost o bătrână pe nume Maria Kendeffy, nora unui nobil maghiar ce stăpânea, împreună cu fratele său, peste aproape toată Țara Hațegului.

Statul român îi despăgubise, în anii 1930, atât pe socrul femeii, groful Gabor Kendeffy, cât și pe fratele acestuia, Ludovic Kendeffy, după ce, în urma reformei agrare din 1921, le luase o mare parte din proprietăți. Cu toate acestea, Maria Kendeffy a cerut și a primit mii de hectare de pământ în anul 2006, fără ca cineva să verifice în arhive dacă nu cumva acel teren mai fusese plătit o dată.

La câteva luni după ce ginerele său a cerut în numele ei retrocedarea, femeia – care avea 85 de ani și era internată într-un azil din Viena încă de la finele lui 2005, când au fost depusă cererea – a devenit proprietara a 12.000 de hectare de pădure și pășune în Retezat.

La scurt timp după ce a fost împroprietărită, bătrâna din azilul vienez și-a deschis o firmă și a adus terenul aport în natură la capitalul ei social. S-a născut astfel Belforest Explorer SRL, al cărei scop inițial a fost transferarea acestor păduri printr-o tranzație scutită de impozit către firmele controlate de Gerald Schweighofer.

Acest lucru s-a întâmplat prin preluarea acțiunilor firmei de către două companii controlate și reprezentate chiar de Gerald Schweighofer, tranzacție perfectată chiar sub semnătura omului de afaceri austriac.

Din contractul de cesiune a părților sociale ale societății reiese că miezul tranzacției era lemnul din pădurile de pe cele 800 de hectare, aflate la marginea Petrilei și în afara Parcului Național Retezat.

Direcția Națională Anticorupție a investigat sumar retrocedarea, însă prefectul de atunci al județului Hunedoara, sub semnătura căruia bătrâna din azilul vienez a fost reîmproprietărită, a primit neînceperea urmăririi penale.

Astăzi, grupul de firme Schweighofer admite că, nefiind parte din vreun parc natural, a „tăiat la ras” din pădurea aparținând Belforest Explorer SRL. Doar 40 de hectare, spune Schweighofer. Restul de pădure defrișată ar fi fost tăiată de ceilalți proprietari din zonă, care n-au legătură cu grupul.

 

Citiți toată investigaţia pe investigatiimedia.ro