obama-trump

Barack Obama lasă Guvernul federal al SUA cu o datorie mai mare cu aproape 9.335 de miliarde de dolari faţă de momentul în care a preluat mandatul de preşedinte al Statelor Unite, în urmă cu opt ani, potrivit datelor publicate de Departamentul Finanţelor, anunţă CNS News, conform gandul.info

Creşterea datoriei în timpul celor două mandate de preşedinte ale lui Barack Obama reprezintă aproape 75.129 de dolari pentru fiecare persoană din Statele Unite care a avut un loc de muncă cu normă întreagă în decembrie.

Datoria de aproape 9.335 de miliarde din timpul preşedinţiei lui Obama este departe de datoriile acumulate în mandatul altor preşedinţi. Datoria este aproape dublă faţă de cea înregistrată în mandatele preşedintelui George W. Bush, când suma s-a ridicat la aproape 4.889 de miliarde de dolari.

În momentul în care Obama a fost învestit în funcţie, pe 20 ianuarie 2009, datoria federală era de aproape 10.626 de miliarde de dolari. Miercuri, 18 ianuarie 2017, datoria era de peste 19.961 de miliarde de dolari.

Potrivit Biroului de Statistică a Muncii, 124.248.000 de oameni erau înregistraţi, în decembrie, în Statele Unite cu un loc de muncă cu normă întreagă. Datoria federală de peste 19.961 de miliarde de dolari reprezintă aproape 160.658 de dolari pentru fiecare muncitor. Creşterea de aproape 9.335 de miliarde de dolari înregistrată în timpul mandatelor de preşedinte ale lui Barack Obama reprezintă aproape 75.128 de dolari pentru fiecare muncitor.