omran-alep

O prezentatoare CNN a izbucnit în plâns în timp ce citea ştirea despre Omran, băieţelul de cinci ani care apare, într-o imagine virală, plin de praf şi sânge, în timp ce stă, în stare de şoc, într-o ambulanţă din oraşul sirian Alep, relatează gandul.info

”Conform activiştilor, acesta… este Omran. Era cu mama, tatăl şi fraţii lui. Casa lor a fost lovită de o bombă”, începe prezentatoarea CNN să citească ştirea, nereuşind să îşi stăpânească plânsul.

La finalul materialului, prezentatoarea CNN a precizat: ”Noi am plâns, dar el nu a plâns deloc.

Imaginea cu Omran a fost distribuită de mii de ori pe reţelele de socializare. Internauţii au vorbit despre „oroarea din Alep”. „Copilul din ambulanţă, singur, în stare de şoc. Îngrozitor. Ce putem face?”. „Este nevoie să ajungem la o înţelegere politică şi să punem capăt conflictelor din Siria şi Irak. Pierdem o întreagă generaţie de copii”.