Cioloş nu vrea la servicii | Cu tot respectul faţă de funcţia de director al SIE, nu am fost şi nu sunt interesat

Fostul premier Dacian Cioloş s-a declarat luni „surprins” de asocierea numelui său cu funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), precizând că, deşi „respectă şi apreciază” această poziţie, nu a fost şi nu este interesat de asemenea rang […]

Servicii secrete

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 1037 Afisari


Prima reacţie a Kremlinului după protestele anticorupţie din Rusia | Manifestaţia a fost o provocare, adolescenţii au fost plătiţi

Manifestatia anticoruptie organizata duminica la Moscova de catre opozantul Alexei Navalnai a fost „o provocare”, a acuzat luni Kremlinul, la o zi dupa arestarea a peste 1.000 de persoane care au participat la proteste, relateaza ziare.com „Ceea ce am vazut […]

Societate civilă

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 3097 Afisari


Celulă de criză la Guvern pe veniturile colectate de ANAF | Grindeanu: „În martie stăm bine”

Primul ministru, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit luni dimineaţă cu ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză pentru bilanțul periodic al încasărilor la buget. După două luni cu rezultate […]

Venituri

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 1231 Afisari


SUA şi UE cer eliberarea protestatarilor anticorupţie arestaţi în Rusia | Moscova respinge apelurile lansate de acestea

Reprezentanţii Kremlinului au respins luni după-amiază apelurile lansate de Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru eliberarea ”neîntârziată” a sutelor de persoane arestate în urmă cu o zi la protestele anticorupţie din Rusia. De asemenea, autorităţile i-au acuzat pe organizatori că […]

Societate civilă

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 2284 Afisari


ADIO conflict de interese | Iohannis a promulgat legea în favoarea aleşilor

Este oficial. De luni, aleşii îşi pot angaja vechii colaboratori la biroul parlamentar. Legea a fost adoptată de Parlament la data de 8 martie și președintele Klaus Iohannis a promulgat-o astăzi, potrivit digi24.ro Până acum, persoanele cu care aleşii lucraseră […]

Politic

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 1686 Afisari


Dragnea îi anunță pe Kovesi și Lazăr ce-i așteaptă | „NU o să tac”

Liviu Dragnea așteaptă decizia ministrului Justiției Tudorel Toader în cazul evaluării lui Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi, scrie stiripesurse.ro „Eu il voi sprijini indiferent de ceea ce va transmite, cu o singura conditie: daca argumentarea lui va fi cinstita! […]

Politic

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 3210 Afisari


DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Banca lui Patriciu din Georgia parte a ȘPĂGII pentru „BINEFĂCĂTORI”? | Tăriceanu și Ponta au CONTURI URIAȘE acolo!

Dosarul in rem deschis de DNA în 2015 duce spre conturi fabuloase deschise de Ponta și Tăriceanu la o bancă deținută de Dinu Patriciu în Georgia! Surse, citate de comisarul.ro, spun că Tăriceanu a beneficiat de sume uriașe de bani […]

Politic

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 31816 Afisari


Olguţa Vasilescu, declaraţie halucinantă | În 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seară, într-o emisiune televizată, că, potrivit proiectului legii salarizării unitare, în anul 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro pentru un medic de la ATI, informează digi24.ro, conform news.ro […]

Social

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 4396 Afisari


Dragnea, despre postarea în care ironiza PROTESTELE din Piața Victoriei | „Până și Ceușescu accepta bancurile cu el!”

Președintele PSD Liviu Dragnea a fost ținta criticilor a numeroase persoane după ce sâmbătă seară a postat o fotografie pe Facebook care ironiza protestele din Piața Victoriei, scrie b1.ro  „Au de gând să schimbe ora! Noaptea ca hoții! #Rezist! #Nudorm!”, […]

Societate civilă

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 1919 Afisari


Tăriceanu recunoaşte de ce l-a mazilit pe Daniel Constantin | „A devenit cântăreț pe față al binomului și al trinomului”

Biroul Politic Central al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor a decis retragerea sprijinului politic pentru co-preşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului. Călin Popescu Tăriceanu a spus că decizia a fost luată ca urmare a atitudinilor din ultima perioadă […]

Politic

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 2795 Afisari


Fermier deștept: Ce a plantat și s-a îmbogățit! | Oricine poate începe afacerea asta

Nicolae Murea este un ploieștean deștept, care a prospectat foarte bine piața și a luat deciziile potrivite. În vârsta de 50 de ani, acesta și-a înființaț în urmă cu un an de zile propria  sa livada de nuci, pe o suprafata […]

Venituri

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 13557 Afisari


Tăriceanu, culmea obrăzniciei | Nu Guvernul a greșit cu OUG 13. Protestatarii au stricat imaginea României

Nu Guvernul a greşit cu controversata ordonanţă de modificare a Codului Penal, ci protestatarii, care au stricat imaginea României. Este ceea ce crede al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, care şi-a spus deschis părerea în emisiunea „În faţa […]

Societate civilă

Publicat: acum 2 zile0 comentarii • 12905 Afisari


Dragnea şi Grindeanu pescuiesc în ape tulburi | „Marea ruptură între Parlament și Guvern a avut loc”

Dupa ce a tinut sa le trimita un mesaj ironic protestatarilor, odata cu trecerea la ora de vara, Dragnea n-a uitat nici de cei care spun ca exista o ruptura intre Parlament si Guvern. „Marea ruptura intre Parlament si Guvern […]

Politic

Publicat: acum 3 zile0 comentarii • 1616 Afisari


POZA ZILEI | Protestatarii din Moscova împing o maşină, încercând să blocheze cu ea duba poliţiei în care a fost urcat liderul opoziţiei, Aleksei Navalnîi

Societate civilă

Publicat: acum 3 zile0 comentarii • 1544 Afisari


Igor Dodon, noi declarații anti-românești | „Dacă noi nu vom opri procesul de românizare, ţara se va pierde, Moldova nu va mai avea viitor”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, continuă seria de declarații cu caracter profund anti-românesc. Prezent în cadrul în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate de președinție sub numele de „Statalitatea Moldovei: continuitatea istorică şi perspectiva dezvoltării”, Dodon a cerut oprirea „românizării” și […]

Politic

Publicat: acum 3 zile0 comentarii • 3403 Afisari