flori-dinu-condrea

Polițiști din IGPR au descins joi la sediul firmei Hexi Pharma, implicată în dosarul dezinfectanților diluați folosiți în spitale, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Potrivit surselor citate, polițiștii ridică documente și unități de stocare informatice.

Hexi Pharma a încheiat contracte, în perioada 2014 — 2016, de vânzare de produse biocide cu 152 de unități medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei, a informat Parchetul General.

Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, a declarat joi că nu a dat niciodată mită medicilor în calitate de reprezentant al companiei și o roagă pe fosta soție a lui Dan Condrea să facă un denunț la Parchet, potrivit agerpres.ro

„În toată existența mea de la Hexi Pharma de 16 ani, nu am dat mită, șpagă sau cum puteți să o numiți dumneavoastră niciunui medic în calitate de reprezentant al Hexi Pharma. Situația din punctul meu de vedere este ori inventată, ori calomnie, deci nu am făcut niciodată în ultimii 16 ani această tentativă sau cum o numiți”, a spus Flori Dinu, înainte de a intra în sediul Hexi Pharma.

Declarația sa vine după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat un articol de presă, în care un medic microbiolog susține că Flori Dinu a încercat să îl mituiască.

Acuzații la adresa directoarei Flori Dinu a adus și fosta soție a lui Dan Condrea, Laura Georgescu. Aceasta a precizat joi că firma Hexi Pharma beneficia de protecție din partea Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, iar Flori Dinu poate da detalii în acest sens.

„O rog din tot sufletul să meargă la Parchet să facă acest denunț așa cum ar trebui să facă și o rog să dea cu lux de amănunte cum s-a întâmplat. Chiar vreau să se afle adevărul, pentru că eu nu am dat niciodată așa ceva”, a replicat joi Flori Dinu.