Ne considerăm pricepuți la toate dar când e nevoie să răsucim un bec în dulie chemăm un prieten la fel de priceput ca noi și lăsăm în beznă tot cartierul.
Ne dăm rotunzi deși suntem doar obtuzi.
Ne vrem isteți dar sfârșim invariabil prin a fi păcălici de carieră.
Ne credem buricul pământului deși nu suntem nici măcar semidocți.
Ne vedem împărați în oglindă dar în realitate avem pantalonii rupți-n fund.
Suntem morți după expresia “Îmi spui tu, mie?!?” fără să observăm că avem certificat de deces intelectual.
Nu ne convine când ni se arată bârna din ochi. Clipim și ne considerăm curați ca lacrima.
Nici prin cap nu ne trece să recunoaștem când greșim. De ce? Ca să nu ni se ofilească fuduliile pe care, oricum, nu le avem.
Suntem atât de absurzi încât dăm un vot de încredere exact celui care ne-a furat. Apoi îl suduim cu năduf.
Ne place să fim lăudați pentru că avem o mare calitate: ne pricepem de minune să facem lucruri de mântuială.
Când suntem criticați ne grăbim cu viteza luminii să dăm vina pe altcineva.
Nu ne ajunge că suntem proști cu patalama; de lacomi ce suntem, vrem să fim și fuduli cu diplomă de doctorat.
Habar navem de nimic, dar ne afișăm ca mari știutori și cititori în stele.
Ne dăm în vânt când vine vorba să vorbim vorbe.
Ne vrem ctitori de țară dar niciodată nu am pus cărămizi una peste alta.
Ne doare adevărul și de aceea îl îndepărtăm de noi ca pe o ciumă.
Ne considerăm democrați dar nu suntem decât mici dictatori frustrați.
Citiți tot articolul pe secundatv.ro
