Filosoful Andrei Plesu adreseaza in editia electronica a saptamanalului “Dilema veche”  o scrisoare deschisa catre ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu  pe care o chestioneaza elegant si “cu melancolie” in legatura cu plagiatul lui Victor Ponta.  “Îmi e imposibil să cred că n-aţi aruncat niciodată o privire (măcar curioasă) asupra textelor incriminate. Ele au fost publicate în mai multe ziare, aşa încît consultarea lor e la îndemîna oricui. Eu unul am luat lucrurile în serios şi am citit, în paralel, paginile lucrării după care s-a copiat şi paginile copiate din teza de doctorat a primului ministru. Nu e nevoie de mai mult de zece minute, ca să observi că ai de a face cu un plagiat grosolan (definit ca atare, în mod profetic, de colegul şi fostul Dvs. inamic Andrei Marga, într-un interviu din 2010). E, aş spune, un caz de manual: calupuri ample de text (zeci şi zeci de pagini) sînt trecute de sub semnătura altuia sub semnătură proprie. Fără ghilimele, fără indicaţie de subsol, fără un minim efort de  camuflaj abil. Inteligenţa dlui Ponta, plauzibilă pînă la un punct, l-a lăsat de izbelişte. Se putea fura mai subtil, mai ingenios, mai şmecher. Dl. Ponta şi-a spus, probabil, că nimeni n-o să stea, vreodată, să-i numere… paginile şi că, în definitiv, doctoratul e o formalitate, un fel de ornament care se agaţă, cochet, la butonieră, pentru impresie (şi ceva avantaje).”

Intreg textul scrisorii il puteti citi mai jos

Stimată doamnă,

Ne-am întîlnit faţă către faţă de două ori. O primă dată, cînd aţi acceptat să vizitaţi Colegiul „Noua Europă”. Vă solicitasem o întîlnire pentru a încerca o clarificare de statut a acestei instituţii şi aţi răspuns cu promptitudine şi receptivitate. Îmi amintesc că, deşi ministru, aţi venit la volanul maşinii proprii şi că am putut avea un dialog rezonabil. A doua oară, s-a întîmplat să fim, împreună cu alţii, membri într-un juriu academic. Între timp, fusesem plăcut surprins să constat că aţi îndrăznit să puneţi în discuţie temeiurile legale ale unei universităţi particulare de trist renume („Spiru Haret”), o profitabilă fabrică de diplome pe care, după ştiinţa mea, nici un alt ministru nu o tratase cu o îngrijorare echivalentă. Am şi scris un articol despre curajul Dvs. de atunci, deşi contraziceam, astfel, nu prea luminoasa Dvs. imagine publică. „Acţiunea Spiru Haret” n-a dat rezultate. Mi-aţi spus-o, de altfel, cînd ne-am întîlnit: „nu cred să reuşesc; au o reţea de susţinere incredibilă…”.

Acum două luni, am fost mirat să văd că partidul din care faceţi parte a preferat să rişte o stingheritoare bîlbîială în chestiunea Ministerului Educaţiei, decît să meargă pe soluţii la îndemînă, chiar dacă previzibile. Bănuiesc că nu vi s-a părut nici Dvs. normală nominalizarea unei doamne (al cărei nume nu reuşesc să-l reţin), provenind tocmai din sfera învăţămîntului privat, apoi a unui obscur domn din Ardeal, suspect de plagiat şi, în sfîrşit, a unui sindicalist rudimentar, inapt şi inadecvat pînă la ridicol. În disperare de cauză, aţi fost reinstalată în funcţie. Dar aţi avut ghinionul să vă confruntaţi, de la bun început, cu o situaţie imposibilă: şeful Dvs. a fost acuzat de plagiat, iar Dvs. trebuia, vrînd-nevrînd, să o scoateţi cumva la capăt cu acest trist matrapazlîc, aşa încît să rămîneţi, totuşi, loială formaţiunii politice pe care o reprezentaţi. Îmi pare rău să o spun, aţi ales soluţia cea mai proastă. Şi vă scriu, fără entuziasm, pentru a vă comunica dezamăgirea mea.

Doamnă,

Îmi e imposibil să cred că n-aţi aruncat niciodată o privire (măcar curioasă) asupra textelor incriminate. Ele au fost publicate în mai multe ziare, aşa încît consultarea lor e la îndemîna oricui. Eu unul am luat lucrurile în serios şi am citit, în paralel, paginile lucrării după care s-a copiat şi paginile copiate din teza de doctorat a primului ministru. Nu e nevoie de mai mult de zece minute, ca să observi că ai de a face cu un plagiat grosolan (definit ca atare, în mod profetic, de colegul şi fostul Dvs. inamic Andrei Marga, într-un interviu din 2010). E, aş spune, un caz de manual: calupuri ample de text (zeci şi zeci de pagini) sînt trecute de sub semnătura altuia sub semnătură proprie. Fără ghilimele, fără indicaţie de subsol, fără un minim efort de  camuflaj abil. Inteligenţa dlui Ponta, plauzibilă pînă la un punct, l-a lăsat de izbelişte. Se putea fura mai subtil, mai ingenios, mai şmecher. Dl. Ponta şi-a spus, probabil, că nimeni n-o să stea, vreodată, să-i numere… paginile şi că, în definitiv, doctoratul e o formalitate, un fel de ornament care se agaţă, cochet, la butonieră, pentru impresie (şi ceva avantaje). Ar fi avut, după dezvăluire, şansa unui gest de anvergură. Un om politic de mare format ar fi asumat „accidentul”, şi-ar fi cerut scuze şi ar fi cîştigat, astfel, un capital de onoare, valorificabil mai tîrziu. Dl Ponta e un politician încă tînăr şi ar fi putut conta, în perspectivă, pe dreptul de a fi învingător, după ce va fi demonstrat că ştie să piardă, acordînd onestităţii mai mult decît vanităţilor proprii. N-a făcut-o.

Dar nici Dvs., Doamnă, n-aţi lăsat să vorbească evidenţele, buna-credinţă, exigenţele academice minimale. Aţi acceptat tot soiul de samavolnicii jenante. Cazul, rezolvabil de orice amator inteligent în cîteva clipe, a devenit obiect de cercetare a trei comisii. Prima, cea mai legitimă, a fost imediat desfiinţată, pentru că dăduse un verdict neconvenabil. A doua (cvasi-anonimă), încropită la repezeală, a fost mai cuminte, iar a treia, a Universităţii Bucureşti, e dată de o parte, deşi pînă şi preşedintele Academiei Române o socoteşte esenţială. Au apărut tot soiul de diversiuni comice: doctoratele demnitarilor se judecă altfel decît cele obişnuite. Cu alte cuvinte, standardele de furt sînt altele. Mai aflăm că ghilimelele („semnele citării”) nu erau încă inventate în 2003. Sau că, dacă era vorba de o lucrare de inginerie, plagiatul era clar, pe cînd, în materie de drept, criteriile sînt diferite. Sau că, în definitiv, ţara şi mapamondul colcăie de plagiatori, drept care derapajul premierului (care de fapt nici nu e derapaj) e în ordinea lucrurilor. Nu vă pufneşte rîsul? Sau, mai curînd, nu vi se face frică? Vi se pare că salvaţi prestigiul instituţiilor academice, reclamînd ingerinţa politicului în spaţiul lor? Dar, Doamnă, problema e mult mai simplă: a plagiat sau nu dl. Ponta? Şi dacă da, cum spun bunul simţ şi două comisii din trei, atunci cine periclitează prestigiul vieţii academice? Şi cum puteţi patrona, cu seninătate, o asemenea nefăcută?

Vă voi spune ceva care v-ar putea uimi. În ce mă priveşte, problema plagiatului Ponta are o bătaie mai lungă decît problema referndumului. Continui să sper că, indiferent cine va cîştiga pe 29 iulie, politicienii noştri îşi vor veni în fire, renunţînd să se lase manevraţi, pînă la sinucidere, de ură şi orgoliu. Dar necinstea fundamentală a unui prim ministru care nu vrea să accepte că şi-a însuşit beneficii academice nemeritate şi a unor universitari care au consimţit să acopere această fraudă, vor atîrna greu nu numai în evaluarea unui om, ci şi în aceea a unui partid, a învăţămîntului românesc şi a ţării întregi. Regret, dar sînteţi părtaşă la această nefastă dezonoare.

Cu melancolie,

Andrei Pleşu

PS: Sper că, prin această defăimătoare scrisoare, nu voi provoca o prea abruptă devalorizare a leului.

PPS: Am avut nefericirea să trăiesc una şi mai gogonată: Radu Mazăre organizînd mari show-uri kitsch şi flancat, în impudica lui clovnerie, de ministrul Culturii şi de ministrul Educaţiei! Frumoasă Treime! Să-l fi lăsat măcar pe mîna Sănătăţii şi a Internelor…

 

27 COMENTARII

  1. …tot eu! Am uitat sa adaug ceva…
    Tovarasa Abramburici! Te-am vazut din Canada cum strigai JOS BASESCU! in gasca fiind cu marele infractor („inca nedescoperit” Mazare”)!
    Esti prima din istoria Romaniei care te-ai alaturat un borfas oligofren si paranoic ca reprezentat la cel mai inalt nivel al invatamintului romanesc!!!
    Dumneata esti aceiasi (sau SOSIE?) a celei care cu citeva saptamini inainte jurasei credinta Romaniei si presedintului ales? sau e alticineva!
    Da-ti DEMISIA femeie! Ai intinat si murdarit TOT ce se putea MURDARI in invatamintul romanesc! Pleaca la sapa cu BULA al Romaniei, „sindicalistul” Liviu POP! ROMANIA NU ARE NEVOIE DE CIURUCURI CA VOI!
    din Canada, deceneu

  2. Doamna Abramburici! O clisma in urmatoarele zile ca altfel NU te mai jos din pat! Sa-ti fie rusine jartera ordinara legata de un mitoman si un borfas venit de aiurea si tot de aiurea aflat pe un scaun pentru care nu are nici o legarura! Pentru ceea ce a facut romanilor in scopul de a lua de la Voiculescu 25 de milioane (NU stii! altii stiu) scaunul lui este CEL ELECTRIC!….Iar dumneata meriti tot dispretul intregii natiuni!

    din Canada, deceneu

  3. In sinteza:
    Asadar cred ca azi PDL trebuie sa anunte ca recomanda sustinatorilor dlui Presedinte sa nu se prezinte duminica la vot motivele fiind in ordine descrescatoare a importantei
    a) Nu legitimam un puci
    b) Nu trebuie noi sa ne alegem presedintele caci l-am ales pana in 2014, ci ei sa vina si sa spuna DA
    Obs: Daca cei de mai sus nu vin la vot situatia ptre USL et co este similara cu cea in care ar fi in comntinuare valabila regula cvorum de 50% plus 1(peste 9 milioane) si voturi pentru demitere tot atat adica tot peste 9 milioane), cu cat venim mai multi si votam NU cu atat sarcina adversarilor devine mai usoara.
    c) De ce sa ne ostenim la un referendum convocat nu numai nelegitim, dar tocmai de cei care si in 2007 au mai incercat acelasi lucru fiind batuti mar, iar din 2009 si pana acum au torpilat indeplinirea referendumurilor privitoare la numar de parlamentari, 300 si o singura camera. Cand respecta dlor si cand iau in serios mult trambitata azi, vointa a poporului;
    d) Si chiar daca cele trei motive de mai sus nu ar exista(ele insa exista cu prisosinta) fata de fraudarea evidenta ce se pregateste nu putem decat avea o singura reactie: fara noi;
    e) Pregatirea si efectuarea de marsuri cu tineri , nu trebuie sa fie multi 10-20 dar sa fie in cat mai multe localitati cu lozinca de ex:
    “noi nu suntem garantati de Voronin sau de Stancev, noi vrem sa fim garantati de UE”
    ” nu vrem sa iesim din UE”
    ” Nu un PM Plagiator adica un hot si un mincinos
    “Nu un chiulau la Cotroceni”
    etc
    Succes

  4. Domnule Plesu,nu cred ca mai poate fi adaugat ceva la acesta scrisoare deschisa.Multumesc frumos pentru concretete si adevar,chiar daca ei nu vor fi atinsi de cuvintele scrise de dumneavoastra va veni si ziua scadentei.Pina atunci va rog sa nu va duceti la vot.

  5. va felicit d-le Plesu,nesimtirea este mare,abramburica sluga lui ponta ,sa-ti dai demisia esti un hot,nu mai sta cocotat si toata ziua apareti pe tv cu pucistul crin sa va fie rusine unde a-ti adus tara,stiti ce se intimpla cu cetatenii acestei tari,de seceta a-ti auzit,mor oameni si animale din cauza apei,s-au uscat culturile,nu va interezeaza nimic,decit ciolanul comunisti inmputiti.

  6. Domnule Plesu, foarte frumos articol dar pare o floricica langa ratul unui porc. Adica, asa cum spunea bunicul, „la porc trebuie cutit”, nu floricele, pentru ca, este lesne de banuit,
    porcul se va uita in ochii matale si va va manca floarea…no !

  7. Măcar să fi luat poziţia mutului!
    N-aş mai fi ieşit cu declaraţii în faţa presei, nici dacă mi s-ar fi acordat premiul Nobel pentru minciună şi, ar fi trebuit să mulţumesc părinţilor pentru harul cu care am fost înzestrat şi eventual lui Năstase, oriunde s-ar afla, că de la el am învăţat elanul. Aş fi construit cu Hrebenciuc şi ăilalţi şobolani ai partidului o gaură de şarpe mai acătării în palatul Victoria şi, aş fi chemat-o pe Marta să-mi aranjeze din când în când câte o aventură galantă, ca să-mi păstrez tonusul. În rest aş fi făcut guvernare. Guvernare ireproşabilă de dimineaţa până seara târziu, să închid gura stolului gureş de ziariste.
    „Da domnule a plagiat, dar uite că la guvern a învăţat să pună ghilimelele! Ghilimele la autostrăzi, ghilimele la nivel de trai, ghilimele la lei paralei flămânzi gata să-nghită miei-dolari şi miei-euro blânzi!”
    S-au aş fi ieşit cinstit la televizor la Vorbe grele cu Ciutacu:
    „Eu sunt Iuda, întunericul minţii! A fost ceva peste puterile mele. Eu n-am plagiat, m-au trădat arginţii şi nişte amărâte de ghilimele!”
    Sincer, eu nu cred că Ponta mai e tartorul acum în USL. El e mic copil răsfăţat, ţinut la pieptul matern de Abramburica. Ea e artizanul loviturii de stat. Ea l-a dat jos pe Pop pentru ineficienţă! Tristul ministru Pop, a întârziat ordonanţa de urgenţă a guvernului până şi-au băgat coada Baroso cu ai lui din Europa infernului. Sindicalistul Pop s-a străduit săracu, cu demisiile, dar n-a apucat să desfiinţeze la timp toate Comisiile din marea cursă şi, una dintre ele, trădătoarea, a apucat să dea verdictul de plagiat pe sursă.
    Crin având jucărie la Cotroceni nu s-a mai băgat.
    Sinistra creatură, prin ordin de ministră a dat pe gură:
    „Dacă va fi nevoie desfiinţăm şi Academia şi Universitatea! Instaurăm libertatea! La dracu, desfiinţăm şi BAC-ul şi doctoratele, la o adică implicit ghilimelele şi scăpăm de toate belelele!”
    Ieşim la referendum şi în numele democraţiei instaurăm Prostia.
    Sus Parlamentul! Jos Romania!

  8. Cand ii vad ca se considera cei drepti si salvatorii Romaniei, imi vine sa vomit. Mincinosii, ipocritii, chiar ne iau de prosti!

  9. ioni ai dreptate prin aceste titluri a castigat bani si a ocupat functii bine platite,ar trebuii sa plateasca penal datorita plagiatului . diplome false . a semnat pnt doctorat cu manuta lui,sa`plateasca nu sa se ascunda prin inerpusi.

  10. Cu respect,
    Domnule Plesu, va multumesc pt. aceasta interventie. Ar fi trebuit ca toti universitarii sa ia atitudine. Este pacat pt. copiii care asuda invatand, pt ca apoi diplomele lor sa nu aiba valoare. Adica munca lor nu are valoare !!! Cum este posibil asa ceva intr-o tara care se lupta pt. a deveni occidentala? Dar daca va fi orientata spre rasarit, ce importanta mai are diploma ?Cand ministrul Educatiei si cel al Culturii flancheaza incultura si prostitutia la Constanta , ce sperante sa mai avem ?
    IN 1946 oamenii stiiau mai putine, dar acum vad trecutul, vad prezentul, in aceasta perspectiva intrezaresc viitorul, cum de se lasa fraieriti ? Ce putem face pt. ca istoria sa nu se repete ?

  11. cum pot aparea in fata oamenilor acesti murdari ce sprijina hotii si plagiatii fara a le cere demisia

  12. unde sa mai auzit sa ameniti cu inchiderea unor instituti de invatamant pnt a salva imaginea si functia unui iresponsabil moral,politic ce a tarat aceasta tara in haos si dictatura impreuna cu sova si antonescu.

  13. cu cat trece timp realizez ca nesimtirea ministruli invatamantului nare margini. aceasta doamna nesimtita face jocul uslsi acopera hotia rusinoasa a lui ponta ce nu are curajul raspunderi sa demisioneze. apare zilnic la tv cu acel ras de ordinar cotetar care se stie cu musca pe caciula,este cel mai incapabilsi jalnic pe care la putut avea romania. va ramane in istorie ca vai de mama lui

  14. Doamna ministru,chiar nu va mustraconstiinta?Atat vi-e de frica de ponta?Ce va face daca spune-ti adevarul? Va poate exmatricula din partidul lui plin de securisti fosti nomenclaturisti,etc.Sunteti totusi cadru universitar,ce sa invete studentii dvs. de la un complice in furt intelectual?Treziti-va Doamna,daca va considerati!

  15. Minunata scrisoare, dar prea blanda.
    Nu inteleg de ce toata lumea vorbeste de latura morala a acestei povesti, dar aproape nimeni nu aminteste si de latura penala.
    Aceasta facatura de doctorat a servit si la propulsarea lui Ponta in mediul universitar ( a predat!) dar si la intrarea in Baroul de avocati- cand examenul de intrare era foarte greu, dar cei cu doctoral erau admisi pe baza unie cereri. Plus niste sume de bani necuvenite!
    Sper ca cineva sa abordeze si acest aspect si sa faca niste sesizari.

    Cu respect!

  16. crede cineva ca abramburica va intelege ceva din aceasta revolta a intelectualilor???chiar daca ar vrea sa inteleaga nu va avea niciodata taria si caracterul sa faca ceva reparatoriu

    • Pare mai degraba o femeie plangareata si nu femeie luptatoare. Imi pare rau ca si-a manjit reputatia unei femei cu bun simt.

      • se pare ca la Politehnica este un adevarat despot. Cei care o slujesc umil sunt promovati, vezi cum i-a cocotat prin divedrse comitete si comitii de circumstanta. Cei care n-o slujesc, o platesc cu varf si indesat. Am vazut o emisiune in care a fost invitat un universitar de la Politehnica, victama de-a ecaterinei andronescu. In ciuda aparentelor, femeia este o dura si-o fara scrupule. Nu degeaba e stalp de baza a USL.

  17. Dle.Plesu,toata stima pt.strigatul dv.(prea decent).Dar,madam „ministru” sufera de damblageala.Boala care incepe prin a nu mai auzi bine(ce trebuie) si a nu mai mirosi.Acest microb se plamadeste de muuuuuuuult timp in laboratoarele USL.De la aruncarea lui pe piata parlamentara NU AM VAZUT NICIUN USL-ist care sa nu-l aiba.

    • Un articol foarte la obiect,foarte bun,va
      multumim Domnule Plesu ca existati si ca cele
      spuse in articolul dvs. poate ii misca putin,
      dar la cit sint de inraiti nu cred ca mai pot
      fi recuperati in veci,asemenea specimene trebuie sa dispara din viata politica, sa se duca pe pustii.

Comentariile sunt închise.