Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe liderul grupului PPE, Joseph Daul, ca a dat dovada de agresivitate si grosolanie, intrucat a refuzat sa se intalneasca. „Eu am facut o solicitare, in calitate de prim-ministru, nu in calitatea mea de social-democrat, pentru ca reprezint Romania in mod legal, de a ma intalni cu toti liderii grupurilor politice principale, adica sociali-democrati, liberali, de verzi si de populari, inclusiv domnul Daul, chiar daca declaratiile domniei sale la adresa Romaniei au fost cel putin exagerate. Dupa ce domnul Daul mi-a confirmat intalnirea, cum mi-au confirmat si ceilalti lideri de grupuri politice, la un moment dat a dat un comunicat de o agresivitate si chiar o grosolanie pe care nimeni nu a mai intalnit-o aici in Parlamentul European unde oamenii respecta niste reguli pe care noi uneori la Bucuresti nu le respectam: ‹‹Nu ma vad cu Ponta decat dupa ce respecta toate deciziile CCR››”, a comentat Ponta miercuri seara, la Realitatea TV. Premierul USL a sustinut inca o data ca respecta deciziile Curtii Constitutionale si i-a reprosat liderului grupului PPE ca „pune conditii unei tari”. „Nu s-a mai intamplat pana acum. Nu am reactionat in niciun fel. Am considerat insa ca genul acesta de reactie explica de ce partidul domnului Daul a pierdut alegerile in Franta si de ce probabil si PDL-ul le pierde inRomania. Genul acesta de agresivitate e sanctionat de oameni”, a mai declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.

Joseph Daul a remis presei un comunicat in care a anuntat ca Victor Ponta i-a cerut o intalnire pentru ziua de miercuri, cand acesta se afla la Bruxelles, spunand insa ca refuza sa il primeasca „pana nu imi va fi clar faptul ca guvernul sau va pune in practica ceea ce Curtea Constitutionala a decis recent, va retrage ordonantele de urgenta care nu respecta deciziile Curtii Constitutionale si va arata ca respecta pe deplin statul de drept”.

10 COMENTARII

  1. Parlamentul European e o citadela a democratiei. Acolo nu au ce cauta interlopii politici si pungasii. Au fost chiar prea amabili. Eu te-as fi scos afara in suturi.

  2. Un plagiator , adica hotz, il califica grosolan pe domnul Daul pentru ca hotzul ,adica Ponta,nu respecta statul de drept sfidand constitutzia tzrii in care se lauda ca este premier.In curand Ponta va fi o amintire neplacuta si pentru socialdemocratii europeni.

  3. stire hotnews(DE VERIFICAT):Pentru salvarea imaginii sale ,Victor Ponta angajeaza agentia de PR G+,a concernului rus Gazprom si a Guvernului de la Moscova. Q.E.D.

  4. Auzi,la el,Daul a dat un comunicat”de o agresivitate si grosolanie”,pai, nu meriti altceva
    crezi ca poti sa-i minti pe toti?ca te-ai dus sa spui minciuni,chiar te-a crezut Martin S?nu te cunoaste,venit in tara,n-o sa respecti nimic din ceea ce a-i promis,i-ai pacalit si pe ei!Ce sa discute cu tine,Daul?un plagiator,un om de nimic,care a dus Romania la groapa de gunoi.Cind te-oi intoarce(nu te-ai mai intoarce),fa bine si dati DEMISIA,MITONANE,PLAGIATORULE,HOT ORDINAR!

  5. Cita indrazneala din partea sefului PPe J.D –auzi dle sa nu-l primeasca pe Copy_paste la discutii. Si dna Merkel cum a indraznit sa-l sune numai pe T.B si sa nu-l sune si pe el sa-l informeze eventual de ce a discutat cu T.B.
    Mai urmeaza sa-l certe si pe Martin S. ca i-a atras atentia sa fie civilizat cu personalitatile Europene si gata Romania e cea mai puternica.
    Dar sigur ca trebuie sa faca un control copy_paste cind se intoarce in tara – nu de alta dar cred eu ca boala lui se mai poate vindeca

  6. Cred ca D- Daul a fost prea elegant cu tine MITOMANULE.
    Trebuia sa te arunce la” groapa de gunoi”,cum ai aruncat tu,mizerabile Romania.
    Mai ,ai si tupeu sa comentezi cand,vade si comenteaza toata Europa si America, ATACUL TAU AGRESIV aspura democratiei din Romania.
    DEMISIA, NESIMTITULE!
    Ai fost facut praf ,la Bruxelles,dar tot nu te lasi”dictatorule”!
    Tu crezi ca cei de la Bruxelles ,sunt „prostimea”din Romania care se vinde pe un pui?! Sau crezi ca sunt ciumpalacii lui Felix ,sa-ti ridice ode,derbedeule!
    Si ,umbli ,cu dublu discurs ,de parca am fi toti idioti.
    SA-TI FIE RUSINE,PT. CEEA CE AI FACUT DIN ROMANIA!

  7. acelasi zambet iliescian ipocrit si kaghebist si care iti infinge cutitul pe la spate…..hotul care striga hotul

Comentariile sunt închise.