Ponta isi anunta Cabinetul pe 1 mai

Premierul desemnat Victor Ponta isi va anunta Cabinetul pe data de 1 mai si, cel mai probabil, va merge in Parlament pentru votul de investitura  pe 7 mai. Ponta a mai precizat ca il va sustine pe Daniel Constatin pentru portofoliul de la Agricultura, iar pentru celelalte ministere va opta pentru persoane cu experienta, care au mai avut mandate ministeriale.

“Optiunea mea este ca pentru acest guvern special de sase luni functiile de ministri sa fie ocupate preponderent sau in exclusivitate de oameni care au ocupat functii de ministri sau secretari de stat. Fiind vorba despre un mandat special pe sase luni, cred ca nu este timp pentru invatat. Vreau sa ma bazez pe oameni care cunosc foarte bine ministerele si cum functioneaza ele”, a declarat Victor Ponta, sambata, la Brasov.

Printre numele vehiculate ca fiind luate in calcul pentru Guvern se numara Mariana Campeanu, Ilie Sarbu, Ioan Rus sau Andrei Marga. De asemenea, au mari sanse sa obtina un portofoliu, Mircea Diaconu, Liviu Voinea, Relu Fenechiu, Corneliu Dobritoiu sau Titus Corlatean.

Singurul ministru care ar putea sa-si pastreze portofoliul este Catalin Predoiu, ministrul Justitiei. Portofoliile vor fi impartite pe principiul paritatii.

UNPR a anuntat ca va sustine noul Guvern in Parlament, in timp ce Emil Boc a anuntat ca PDL va vota impotriva investirii noului Cabinet.