Preotul Constantin Necula, fondator al Coaliţiei pentru Familie, spune, citat de agenţiile de presă, că statul român va da drumul parteneriatelor civile, chiar dacă va avea loc referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul definirii familiei ca şi uniunea dintre bărbat şi femeie, nu dintre „soţi”.

„E clar că vom pierde meciul cu statul român. Statul român va face, ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul naţional. Şi ei ne vor zice, facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de trebuie să le dăm şi lor ceva. Şi o să spun că în spiritul democratic este ok, în spiritul moral, mă abţin”, a declarat vineri preotul Constantin Necula, în timpul unei dezbateri despre familie, iniţiată de Uniunea Salvaţi România Sibiu.

Constantin Necula răspunde criticilor şi afirmă că nu este fanatic, nici homofob, dar pentru el, ca şi preot creştin ortodox, familia nu este negociabilă.

„Nu sunt fanatic. (…) Am căutat să fiu mai aproape de Hristos, am căutat să fiu tot mai aproape de oameni. Familia tradiţională nu este negociabilă cu niciun partid, cu nicio ideologie, cu nicio atitudine. (…) Eu nu o să admit niciodată că sunt homofob, dovadă stau sutele de proiecte pentru oameni care sunt încadraţi, (…) în homosexualitate”, a adăugat Constantin Necula.

În 2016, Coaliţia pentru Familie, o iniţiativă civică, a strâns trei milioane de semnături în sprijinul unei propuneri legislative de revizuire a Constituţiei României ce are ca scop definirea căsătoriei ca fiind o ‘uniune între un bărbat şi o femeie’.