072413_Stratfor_4x3-900x444

Stratfor a publicat un nou raport în care anunță schimbări importante în peisajul geopolitic și economic pentru următorii zece ani. Potrivit acestuia, războaiele, declinul economic și schimbările de putere vor face ca statele considerate acum importante să intre într-un con de umbră. Astfel, România va recupera teritoriile în fața rușilor, transmite B1TV.

Potrivit raportului, Rusia va deveni tot mai agresivă într-o încercare de a obține securitatea economică, dar pretențiile sale teritoriale și încercările sale de a atrage de partea sa state din fosta URSS vor stârni temeri în rândul vecinilor. Până în 2025, Rusia, așa cum o știm noi, va dispărea din cauza costurilor imense cu înarmarea, costului petrolului în scădere și presiunilor interne. Astfel, în loc vor apărea regiuni semi-autonome.

De această destrămare vor profita România, Ungaria și Polonia, care vor recupera teritorii pierdute în favoarea Moscovei. Polonia va deveni lider în sud-estul Europei și va colabora îndeaproape cu Bucureștiul, într-o alianță antirusă susținută de Statele Unite.

Uniunea Europeană nu va mai reveni la nivelul de creștere economică anterior începerii crizei economice, iar liderii europeni se vor confrunta cu solicitarea tot mai insistentă a populației ca tot mai multe decizii să fie luate la nivel național, nu comunitar.

În interiorul blocului comunitar vor exista tabere diverse și acesta va rezista doar datorită unor tratate bilaterale sau multilaterale izolate.

Statele membre se vor axa tot mai mult pe securizarea granițelor proprii și pe economiile locale. Măsurile protecționiste vor afecta economia germană, care se bazează foarte mut pe exporturile direcționate spre piețele din interiorul Uniunii. Influența Berlinului în regiune se va diminua.

Turcia se va impune în competiția cu Iranul și va deveni lider în regiune, fiind ajutată de SUA. Ea va fi nevoită să găsească o soluție pentru conflictele din jurul granițelor sale.

China va continua să fie o forță economică, dar nu va mai reprezenta motorul creșterii economice globale. Ea va pierde poziția de putere economică în fața unei alianțe formată din 16 state din Asia de Sud-Est, Africa de Est și America Latină. De asemenea, Japonia îi va contesta poziția militară în regiune.

Statele Unite se vor implica militar tot mai puțin. Se va confrunta cu amenință strategice majore, dar nu va mai răspunde din prima ca până acum. SUA vor rămâne în poziția de lider economic, politic și militar mondial.

Grupările jihadiste vor continua să comită atentate, dar militanții vor reprezenta o mișcare izolată doar în Orientul Mijlociu.