primar-busteni-principesa

Trenul Regal a făcut joi o călătorie simbolică de la Sinaia la Sibiu, avându-le la bord pe Principesa Margareta și pe Principesa Maria, două dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai. Atât i-a trebuit primarului Emanoil Savin! Ca un lup nesătul de imagine, în haltă la Bușteni, edilul s-a repezit în prim-plan. El le-a întâmpinat pe cele două mari doamne cu gesturi stângace. Fotografii au surprins chiar momentul în care – deloc protocolar – Savin (fotbalist la bază) îi pune mâna pe moalele trupului Principesei Maria. Iar aceasta, în loc să se întoarcă și să-i dea un dos de palmă, își vede – cu un calm nobiliar – de drum, scrie harfa.ro

Primarul Savin se află la al patrulea mandat de când îi cârmuiește cu mână de fier pe locuitorii îndrăgitei urbe din Carpați. El este bine-cunoscut pentru cum se bagă în seamă aiurea cu tot felul de sportivi și de artiști (nimeni nu-i scapă!) cărora le dă teren în localitate, ca să îi exploateze apoi electoral (el l-a primit și pe fiul lui Fidel Castro, căruia, într-o cramă din Bușteni, unul dintre lăutarii săi de casă i-a întocmit o manea). Alde Savin candidează acum și la Parlamentare, fiindcă nu îi mai ajunge. Bineînțeles că e de la PSD.

 

Cititi mai mult pe: harfa.ro

Credit foto: ADEVĂRUL