ponta-andronescuPe 30 decembrie 2014, Monitorul oficial publica ordonanța de urgență cu numărul 94 prin care se legifera renunțarea de către deținător, la o simplă cerere, la un titlu științific. Evident, acea ordonanță de urgență avea un singur beneficiar: plagiatorul Victor Viorel Ponta, care voia să scape de infamul său titlu de doctor în drept.

Au trecut, de la publicarea în Monitorul oficial a acelei ordonanțe de urgență, șase luni și jumătate. 200 de zile. În cele două sute de zile, ministrul Educației nici măcar nu a emis ordinele care să stabilească procedura de renunțare la un titlu științific, așa cum prevedea OUG. Așadar, evident, nu era nici o urgență care să justifice acea ordonanță de urgență. Dar, la fel de evident, OUG a fost semnată de Ponta și a intrat în vigoare. Și mai evident, lacheul lui Viorel (Avocatul Poporului care răspunde la numele Victor Ciorbea) nu a atacat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență.

În februarie a.c., Camera Deputaților (prima cameră parlamentară sesizată să dezbată proiectul de lege de aprobare a OUG) a respins articolul din OUG referitor la renunțarea titlului de doctor, în ciuda tuturor așteptărilor (amănunte, aici). Totuși, decizia care contează este a Senatului. Senatorii pot decide să păstreze forma legii așa cum au votat-o deputații (adică FĂRĂ posibilitatea de renunțare la titlul de doctor) sau pot să o schimbe și să permită, așa cum își dorește Ponta prin OUG, renunțarea printr-o simplă cerere la titlul de doctor.

Deloc surprinzător, însă, legea a fost blocată la Senat de către Ecaterina Andronescu, șefa Comisiei de învățămînt din Senat. Pentru ca proiectul de lege să ajungă în plenul Senatului, la votul final, trebuie să fie discutat în Comisia de învățămînt. Deși Comisia de învățămînt condusă de Andronescu a primit proiectul de lege încă de pe 2 martie a.c. și avea termen să discute proiectul și să dea un aviz pînă pe 24 martie a.c., Ecaterina Andronescu nu a pus proiectul de lege în discuție la Comisia de învățămînt nici pînă în ziua de azi (detalii, aici). Astfel, cît stă într-un sertar al Comisiei de învățămînt, proiectul de lege de aprobare a OUG 94/2014 nu există, practic. În schimb, se aplică ordonanța de urgență, așa cum a emis-o Ponta, adică CU permisiunea de a renunța la titlul de doctor.

Pînă acum, însă, Ponta nu a renunțat la titlul de doctor, deci întrebarea rămîne: care era, plagiatorule, urgența?

P.S. Mai multe despre mizele renunțării lui Ponta la doctorat, aici.

sursa: prisacariu.ro