oprea-cozmaUnul din cele mai rușinoase momente din viața României post ’89 a fost Costești 1999, cînd minerii lui Miron Cozma au zdrobit jandarmi și militari români ca pe niște plozi nevolnici ieșiți la plimbare. S-a vorbit atunci (că de atunci încoace nu a mai vorbit nimeni, nicicum să se facă o anchetă sănătoasă) că minerii au aplicat tactici militare de gherilă pe care nu le puteau deprinde în subteran. Poate în subteranele securismelor României, da, dar nu în mină.

Iată o relatare a unui fotoreporter, Paul Agarici, aflat în minunatul an ’99 la Costești: “Minerii au plecat din Valea Jiului spre București. După încercări eșuate de a-i opri, făcute de forțe de ordine bine dotate și instruite, în mod inexplicabil, sute de mineri și-au continuat drumul. S-a organizat apoi un baraj militar la Costești, într-un loc care îmi amintea perfect de desenele bătăliei de la Posada din cartea de istorie. Minerii au înnoptat la Horezu. Dimineața au urcat spre Costești. Cu drapele, cu pancarte, cu bâte improvizate smulse din gardurile sătenilor, având în față un buldozer de la „drumuri”. Intâlnirea cu forțele de ordine a fost inimaginabilă;  minerii i-au înconjurat în câteva minute, din toate parțile și i-au măcelarit, pur şi simplu. Copii in uniformă, soldați la începutul milităriei, aveau oasele de la picioare zdrobite, fețele pline de sânge, hainele rupte. Jandarmi români au fost batjocoriți şi stâlciți metodic de mineri români! Minerii au fost conduși de un strateg necunoscut. Au executat operațiuni de învăluire și atac tip gherilă, așa cum numai în manualele de specialitate de la Academia Militară se mai întâlnesc. Atacul a fost rapid; plasarea trupelor și a barajelor pe care minerii le-au spulberat le-au fost cunoscute. S-au aplicat diversiuni: câinilor politiștilor le-au fost aduse  pisici adunate, în câțiva saci, de prin curțile sătenilor din vale. Scena a devenit apocaliptică: minerii zdrobeau Armata Română, iar câinii polițiști, instruiți pentru luptă, alergau cu frenezie și interes desăvârșit pisicile bine hrănite, ecologic, ale sătenilor fraticizi!” (sursa)

Acum, la 16 ani distanță de la acele evenimente, aflăm din gura timidului și etern miratului (din cauza sprîncenelor, desigur) Găbiță Oprea că el, actualul prim-ministru interimar, era camarad sportiv cu Miron Cozma, cel care a umilit, la pachte, jandarmi și militari români. Zice Oprea că juca fotbal-tenis cu Cozma și, printre altele, au pus la cale și înființarea unei federații de fotbal-tenis (sursa). Internetul, însă, în mărinimia lui, reține că Oprea era și un soi de bodyguard al lui Cozma la jumătatea tulburilor ani ’90 (sursa).

Tocmai de aceea, nu pot să nu mă întreb: dar în ’99, cînd Cozma juca fotbal-tenis cu capetele jandarmilor și militarilor români la Costești, Găbiță Oprea unde se afla? Și, oriunde s-ar fi aflat, îl instruise cumva pe Cozma cum să joace fotbal-tenis cu țestele jandarmilor și militarilor?

sursa: prisacariu.ro

1 COMENTARIU

  1. Afacerea oamenilor cu biblioteca acasa! Ai acasa o biblioteca pe care o imbogatesti mereu cu noi carti? Atunci aceasta afacere este perfecta pentru tine! Este exact ceea ce ti se potriveste! Iti imbogatesti biblioteca si castigi bani! E asa de simplu! Pentru mai multe detalii, cauta-ma urgent la adresa de email: [email protected]

Comentariile sunt închise.