orlandoAcum cîteva zile, supărat nevoie mare că mi-am permis să-i critic prestația (penibilă) avută cînd l-a intervievat pe Tăriceanu, Cătălin Striblea de la B1 TV a decretat că – nici mai mult, nici mai puțin – nu știu meserie, deci fac scandal.

Aseară, în propria emisiune de la B1 TV, Striblea a folosit copios o știre pe care am publicat-o ieri în exclusivitate. Ba chiar a socotit, cu înalta lui competență profesională, că e o știre bună care merită dezbătută față în față cu ministrul de Finanțe, Orlando (de la discotecă) Teodorovici.

Acu’, nici nu mai știu ce să cred: ori am învățat, brusc, meserie, în cîteva zile, ori eram meseriaș și săptămîna trecută (dar era Striblea supărat și, în pană de argumente, a aruncat și el o mică meschinărie), ori sînt în continuare un amator (și Striblea la fel, cîtă vreme consideră producțiile mele jurnalistice demne de preluat în emisiunea lui).

În orice caz, oricare ar fi explicația, nu pot decît să constat că, ce ironie, B1 a renunțat la serviciile mele numai ca să beneficieze de ele gratis (cînd mă citează Striblea în prime time). De unde înțeleg o dată în plus că nu banii erau problema, ci prezența mea pe post. Cu totul altceva e ca B1 (prin Striblea sau alții) să preia din producțiile mele doar ce-i convine. Nu, să nu-i spunem cenzură, să-i spunem jurnalism selectiv.

Una peste alta, ca să-i arăt lui Striblea că nu-i port nici un fel de pică, mai spun că apreciez că nu a intrat în jocul jalnic al lui Orlando (de la discotecă) Teodorovici, care încerca (și el!) să mă transforme într-un neprofesionist care ocupa, dom’le, neadecvat o oră de emisie pe zi la B1 și, iată, de aia, ahahaaaa, acum nu mai prestează la televizor. Deci, dragă Striblea, chiar mi-ai fost simpatic de data asta.

P.S. În atenția lui Orlando (de la discotecă) Teodorovici: cîtă vreme numele din Monitorul oficial pe care apare o donație în 2012 la PSD (cea de 20.000 RON din 30 august) nu este cel al ministrului, dar e dublat de CNP-ul ministrului, atunci numele este fals. E simplu. E logic. Că a fost cu intenție sau nu, vom mai vedea. Dar falsul există.

sursa: prisacariu.ro

1 COMENTARIU

  1. Începând de astăzi, nu te mai gândi la altceva decât la realizările pe care le vei obţine în viitor şi care vor fi infinit mai mari decât tot ce ai realizat vreodată până în prezent. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]

Comentariile sunt închise.