ALL

 

Într-un interviu acordat revistei România Eroică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu vorbeşte despre implicaţiile Primului Război Mondial, de la a cărui declanşare s-a împlinit un secol în 2014, şi despre rolul istoriei şi istoricilor în societatea actuală.

(…) Domnule profesor, ce rol mai joacă astăzi istoria în educarea tinerelor generaţii? Mai este istoria acel “magister vitae” de care vorbeau înaintaşii? Cum priviţi încercările unora de denigrare a trecutului românilor, de aşa-zisă demitizare a istoriei?

– După 1989 s-a dezvoltat, în România, un foarte puternic şi agresiv curent antinaţional, promovat de o seamă de intelectuali de o valoare cu totul relativă – ei se laudă între ei, se socotesc mari învăţaţi, mari savanţi – care, după opinia mea, sunt mituiţi ca să aibă o asemenea atitudine, să susţină, spre exemplu, că istoria românilor este o succesiune de mituri, că ea nu are nimic pozitiv şi demn de valorificat, că istoricii, chiar dacă este vorba de Xenopol, de Iorga, de Giurescu, de Oţetea, au mitizat istoria, au creat personalităţi şi episoade pozitive, când, în realitate, românii au fost un popor în bătaia vântului, la periferia istoriei ş.a.m.d. Acest curent a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi în privinţa manualelor şcolare, astfel încât s-a ajuns, în prezent, ca istoria să aibă doar o oră pe săptămână în liceu. De câţiva ani, istoria românilor este desfiinţată ca obiect de studiu în liceu. Lumea reproşează tineretului că nu cunoaşte istoria, dar dacă aceşti tineri din şcoală nu sunt învăţaţi, evident că nu se poate pretinde să cunoască trecutul acestui neam.

Punctul meu de vedere este că aceşti intelectuali sunt plătiţi! Pentru că altfel nu se poate explica faptul că o carte de duzină, care nu se bazează pe niciun fel de documente, cum este cartea lui Lucian Boia – Istorie şi mit în conştiinţa românească – a fost tradusă în diverse limbi străine, lăudată, circulată şi scoasă în nu ştiu câte ediţii, în timp ce replica pe care academicianul Ion Aurel Pop – Istoria, adevărurile şi miturile -care este o replică substanţială, mai masivă, din punct de vedere al numărului de pagini, chiar decât cartea lui Boia – nu s-a bucurat de aceeaşi popularizare, deşi Ion Aurel Pop analizează, pagină cu pagină, aberaţiile promovate de Boia în cartea lui.

Dar, încă o dată spun, acei câţiva intelectuali care se declară exponenţi ai societăţii civile caută, prin mass-media, să-şi impună punctul de vedere, iar românii, care sunt puţin doritori să se documenteze, iau de bune spusele lor.

Alături de Lucian Boia se află Neagu Djuvara care, deşi nu este istoric, se prezintă ca istoric, permiţându-şi tot felul de elucubraţii, care mai de care mai fantasmagorice, pe care Editura Humanitas – fosta Editură Politică – le promovează cu dezinvoltură. Pentru cine nu ştie, Editura Politică era la vremea respectivă cea mai bine dotată din punct de vedere tehnic, avea rezerve valutare – pentru că tipărea operele lui Ceauşescu în limbi de circulaţie internaţională. Ea a fost dăruită de ministrul Culturii, Pleşu, amicului său Liiceanu. Fără niciun ban!? S-a şi publicat textul prin care se încredinţează editura domnului Liiceanu. Cei doi fiind, nu-i aşa, dizidenţi, cum se susţine în Jurnalul de la Păltiniş… Dar, despre asta poate vom mai avea prilejul să discutăm.

Recent, am fost la o emisiune în legătură cu o carte despre Veturia Goga, supranumită “privighetoarea lui Hitler”. Nişte aberaţii!!! Or, această carte a fost prezentată şi la televiziune, şi la radio, şi în numeroase ziare ca fiind o mare descoperire: iată, soţia primului ministru Octavian Goga, poetul naţional, era spioană, când cu Hitler, când cu sovieticii, când cu Carol al II-lea, când cu Gheorghiu-Dej. Ce mai, o depravată!, o persoană de cea mai joasă speţă… Minciuni ordinare, promovate de societatea civilă!… (…)

Interviul complet la http://www.ioanscurtu.ro/interviu-acordat-revistei-romania-eroica/

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.