Abonații RCS-RDS nu vor mai putea urmări canalele Discovery Channel, Animal Planet, TLC, Discovery World, Discovery Science și Investigation Discovery. În ciuda protestelor abonaților și a petițiilor de pe internet, compania de comunicații prin cablu și satelit a început deja să elimine din grilă canalele Discovery Networks, chiar în ziua în care contractul de retransmisie expiră. Programele au fost scoase fără acordul CNA, care a amânat discutarea cererii companiei de telecomunicații.

„În acest moment, RCS&RDS a început să elimine canalele Discovery din grila sa de programe, ignorând protestele voastre și încercările noastre de a ajunge la o înțelegere. Dar nu ne vom opri aici. Dacă vreți să urmăriți canalele Discovery, aveți alternative. Canalele noastre sunt prezente în ofertele tuturor celorlalți operatori de cablu, printre care UPC, Romtelecom, Focus Sat sau AKTA”, precizează reprezentanții Discovery România pe pagina oficială de Facebook.

RCS-RDS a scos din pachetul de bază de pe rețelele de cablu televiziunile Discovery Channel și Animal Planet, în locul acestora fiind incluse History Channel, post care se afla până în prezent în pachetul suplimentar al operatorului de telecomunicatii, dar și televiziunea BBC Entertainment. Totodată, RCS-RDS a scos, joi seara, posturile TLC, Discovery Science și ID Investigation Discovery, care se regăseau într-un pachet suplimentar din rețelele de cablu ale companiei de telecomunicații, pentru care abonații plătesc un abonament suplimentar de 7 lei față de abonamentul la pachetul de bază.

“Pregătește-te de aventuri extraordinare cu noile canale din grila de programe Digi TV: Digi Animal World și BBC Entertainment. Cele mai noi documentare și emisiuni, de la cele mai mari case de producție, cele mai interesante episoade te vor ține cu sufletul la gură, alături de noi, începând cu luna decembrie. Canalele Digi Animal World și BBC Entertainment (netradus în limba română – n.r.) vor înlocui Animal Planet și Discovery Channel, care ies din grilă la 01.12.2012″, a anunțat joi seara compania RCS-RDS.

Eliminarea Discovery din grila RCS-RDS, fără acordul CNA, deși acesta era obligatoriu în conformitate cu Codul Audiovizualului. RCS-RDS solicitase, miercuri 28 noiembrie, Consiliului National al Audiovizualului aprobarea să scoată canalele Discovery și de pe rețelele sale de cablu, analogic și digital, după ce, pe 23 noiembrie, compania de telecomunicații a dat scos Discovery Channel de pe reteaua sa de satelit Digi.

Reprezentantii CNA au mai precizat pentru HotNews.ro că cererea RCS a venit miercuri târziu și că au transmis operatorului că nu poate face această modificare decât după ce Consiliul își va exprima acordul într-o ședință viitoare și că trebuie să aducă eventuale completari cererii depuse la CNA, în conformitate cu legea.

Reprezentanții CNA au declarat joi 29 noiembrie că RCS-RDS invoca în adresa depusă la Consiliu, prin care solicita scoaterea canalelor Discovery de pe rețelele sale de cablu, expirarea contractului pe care operatorul îl are cu compania Discovery. RCS-RDS a solicitat CNA aprobarea pentru introducerea în grilele sale a două canale BBBC Entertainment îi BBC Knowledge, unul de la data de 1 decembrie 2012, iar altul de la data de 1 ianuarie 2013.

CNA nu a luat în discuție solicitările RCS-RDS îi ar putea face acest lucru la prima ședință publică, adică abia marțea viitoare.

UPDATE: Scoaterea din grilă a canalelelor operate de compania Discovery Networks de pe rețelele de cablu analogic și digital RCS-RDS fără aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, așa cum impune Legea audiovizualului, va fi discutată săptămâna viitoare, a declarat Rasvan Popescu, președintele CNA. Popescu a mai spus că amenzile care pot fi aplicate conform legii în situația modificării de grilă fără aprobarea CNA pot fi cuprinse între 10.000 lei și 200.000 lei.

Potrivit datelor Autorității de Reglementare în Comunicații (ANCOM), piața de retransmisie a programelor TV din România numără 5,85 milioane de abonați, dintre care RCS-RDS are peste 2,5 milioane pe cablu și satelit. Impactul acestei decizii ar putea avea efect atât asupra audienței Discovery Channel, care pierde aproape 50% din piața de distribuție TV din România, cât și asupra numărului de abonați ai RCS-RDS, în condițiile în care companiile concurente pot specula această schimbare.

UPDATE: Compania de cablu UPC a anunțat astăzi, pe pagina sa de Facebook, că va adăuga în grila sa de programe, începând cu 1 decembrie, două posturi marca Discovery: Discovery ID și Animal Planet HD. „Din decembrie, vă oferim cea mai extinsă grilă de documentare – 20 de canale (avem și toate cele 8 canale ale Discovery Networks)”, au spus, în anunț, reprezentanții UPC. Compania oferă vizionare liberă în luna decembrie pentru toți abonații și noii abonați.

18 COMENTARII

  1. Ne-am hotarit sa plecam de la RDS la UPC, datorita faptului ca ne-au scos din grila programele preferate.

  2. Informatia si instruirile,costa…!Dar citi discern ceea ce vad si cea ce cer?!

  3. Idiotii astia au taiat programele extra insa de platit cere sa le platesc hoti pe fata

  4. Acum RCS-RDS are posibilitatea sa bage NASUL TV este post romanesc si cerut de abonati !
    Poate se indura d-l Tessari sa ne faca o surpriza, ca tot vine „Mosul” !

  5. Ieri cand am platit abonamentul la RCS, casiera mi-a spus ca s-a rezolvat cu Discovery si sa stau linistita, ca tocmai s-a dat comunicat de presa.
    Pana si o casiera amarata e pusa sa minta clientii! Am vorbit deja la UPC, dar e nevoie sa gasesc inca 7-8 vecini care sa fie de acord pentru a putea ei sa instaleze UPC in bloc. La fel si cu Romtelecom. Asa ca mai am ceva de asteptat, dar sper ca dupa anul nou sa fiu scapata de RCS. M-am gandit sa renunt numai la abonamentul TV, la internet nu renunt pt ca e foarte bun.

  6. Cine e CNA-ul asta ??? Aia de inchid ochii la canalele Antena 1+3 ??? Pai aia sunt pusi sa apere alte interese, mai importante, decit niste documentare de viata si stiinta. Ce are nevoie lumea de desteptaciune?? Sa stea la acelasi nivel ca in timpul comunistilor cu manipulari pe toate posturile TV si informatii de duzina…….

  7. Oricum RCS va ramane fara clienti baga posturi mizerabile marca proprie prevad o migrare a romanilor catre alte platforme DTH macar acolo sa vedem si noi Nasul TV ca vad ca RCS isi umple grila cu posturi unguresti peste 40 la numar in grila DIGI Cablu si nu baga un post Romanesc bun de calitate „Nasul TV”

  8. Plateste tu pachet suplimentar pentru posturile astea la ce pret vor muschii alora, sa vedem daca iti convine.

Comentariile sunt închise.