Putin_2150657b

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri autoritățile turce de promovarea unei politici interne îndreptate spre susținerea unui islam radical. Liderului de la Kremlin a insinuat, în declarațiile sale anterioare, că regimul de la Ankara ar fi susținut gruparea radicală ISIS.

”Noi observăm — și nu numai noi, vă asigur — că actuala conducere a Turciei duce, de un număr considerabil de ani, o politică internă îndreptată spre islamizarea țării”, a afirmat președintele rus, citat de RIA Novosti. Subliniind că ”islamul este una din marile religii ale lumii și una din religiile tradiționale, inclusiv în Rusia”, șeful statului rus a adăugat că, în Turcia, este vorba de ”susținerea unui islam radical’, transmite agerpres.ro.

Anterior, președintele Vladimir Putin le-a recomandat concetățenilor săi să nu se mai deplaseze în Turcia, considerând că nu sunt excluse alte incidente după cel de marți când un avion Suhoi Su-24 a fost doborât de aviația turcă, Ankara susținând că bombardierul rus a încălcat spațiul său aerian.

În același timp, Vladimir Putin a declarat că Moscova va trata cu toată seriozitatea incidentul de marți și va folosi toate mijloacele pentru asigurarea securității zborurilor ruse în Siria, țară unde Rusia a lansat la 30 septembrie o campanie militară împotriva grupărilor teroriste, la cererea regimului de la Damasc.

Nava-amiral a flotei Rusiei în Marea Neagră, crucișătorul rusesc de rachete „Moscova”, echipat cu sisteme antiaeriene, a fost desfășurat în zona de coastă a Latakiei (nord-vestul Siriei), de unde va distruge orice țintă ce va prezenta un potențial pericol pentru aviația rusă, a anunțat miercuri ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, la o zi după ce un avion de vânătoare rus Su-24, angrenat în campania aeriană a Moscovei în Siria, a fost doborât de Turcia pe motiv că i-a încălcat spațiul aerian, potrivit TASS.