Putin

Banca Centrală a Rusiei a fost ţinta unui atac cibernetic în urma căruia au fost sustrase 2 miliarde de ruble, echivalentul a 31 de milioane de dolari, transmite CNN, informaţia fiind confirmată de oficiali ai băncii, relatează stiripesurse.ro

Intenţia hackerilor era să fure 5 miliarde de ruble, dar experţii în securitate cibernetică ai Băncii Centrale a Rusiei au reuşit să îi blocheze parţial şi să redirecţioneze fondurile sustrase, a indicat sursa citată.

„Din fericire, am putut recupera o parte din bani”, a declarat, pentru CNN, Artiom Sychev, reprezentant al băncii. El nu a precizat când a avut loc atacul cibernetic şi nici nu a dat detalii despre metodele folosite de atacatori, confom Agerpres.

Infracţiunea pare să respecte un model folosit la alte acţiuni similare care au afectat în ultima vreme sisteme financiare din mai multe ţări, printre care Filipine, Ecuador, Vietnam sau Bangladesh, relatează CNN.

Experţi din cadrul firmei de securitate cibernetică Symantec sunt de părere că la originea atacurilor ar fi o grupare extrem de sofisticată ce ar avea legături cu Coreea de Nord. Specialiştii au numit-o „Lazarus”.