Consiliul Național al Audiovizualului a sesizat Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului cu privire la faptul că RCS-RDS a scos din grilă toate canalele Discovery Networks. Reprezentanții CNA au votat în unanimitate această propunere. Membrii CNA au amânat luarea unei decizii până pe 18 decembrie, dar au luat în discuție și o eventuală amendă pentru că RCS-RDS nu a înștiințat CNA în legătură cu modificările operate în grila de programe.

Reprezentanții Discovery au precizat în fața membrilor CNA că RCS-RDS face abuz de poziția sa și că a înaintat o sesizare către Consiliul Concurenței în acest sens. În replică, reprezentantul RCS-RDS a declarat: „Negocierile dintre RCS&RDS și Discovery au durat până în ultimul moment. Ne-au cerut număr garantat de abonați, toate canalele să fie preluate și anumite posturi să apară în pachetul de bază. Vă rog să aveți în vedere cine are o poziție dominantă, cine face grila cui?”

La rândul său, Vlad Tudosiei, manager general Discovery Romania, a declarat: „Ofertă detaliată pe fiecare canal spun că nu au primit, dar au primit undeva prin vară.” Ceea ce am vrut timp de 10 luni și am încercat să luăm legătura cu ei și să avem o discuție constructivă. Nu poate fi vorba să cerem un număr garantat de clienți de la o companie care are un număr de abonați în continuă schimbare. Am vrut doar să înțelegem ce canale vor fi în bază și care vor fi în pachetele extra”.

„Ofertă detaliată pe fiecare canal, spun că nu au primt, dar au primit undeva prin vară”, a mai precizat Vlad Tudosie, manager al Discovery România.

Ceea ce am vrut timp de 10 luni și am încercat să luăm legătura cu ei și să avem o discuție constructivă. Nu poate fi vorba să cerem un număr garantat de clienți de la o companie care are un număr de abonați în continuă schimbare. Am vrut doar să înțelegem ce canale vor fi în bază și care vor fi în pachetele extra.

„În acest moment, prezența Discovery pe piața românescă este amenințată de refuzul RCS&RDS de a negocia în bună-credință cu noi. Operatorul a refuzat să încheie un nou acord de retransmisie cu Discovery Networks și a dat dovadă de lipsă de bună credință în negocieri. Credem că RCS&RDS dispune de o poziție dominantă în piață și se folosește de această poziție pentru a ne impune clauze contractuale injuste. (…) În ciuda faptului că există o serie de alți furnizori pe piață, RCS&RDS este de departe cel mai mare, dispunând de o marjă semnificativă, având 3,2 milioane de abonați în România, cu 2 milioane mai mult decât cel mai apropiat competitor al său. (…) Faptul că RCS&RDS este o companie integrată pe verticală și operează nu doar ca distribuitor ci și ca furnizor de programe, nu face decât să-i întărească poziția comercială, prin prisma faptului că poate bloca accesul competitorilor prin utilizarea propriului conținut. (…) Discovery a încercat, fără succes, să renegocieze un contract cu RCS&RDS, pe parcursul ultimelor 10 luni și a acceptat până în prezent 3 prelungiri ale contractului actual. Pe de altă parte, o astfel de ofertă nu ar fi acceptabilă pentru nicio companie care operează într-o piață liberă. Credem că RCS&RDS și-a permis să transmită o astfel de ofertă, fiind conștienți de dependența economică a furnizorilor de conținut în fața marilor rețele”, se arată în reclamația Discovery Networks.

„Considerăm că negocierile nu au fost făcute cu bună credință de RCS&RDS. Au existat trei prelungiri la contractul inițial, compania promițând de fiecare dată să îneapă negocierile conform procedurilor. Propunerea comercială inițială a fost înaintată de Discovery la data de 26 februarie 2012. RCS&RDS nu a agreat nicio întâlnire până pe 31 mai, 3 luni mai târziu. Alte patru luni au trecut înainte ca RCS&RDS să fie de acord cu o întâlnire de follow-up pe septembrie. În tot acest timp, Discovery a prezentat mai multe propuneri detaliate pentru reînnoirea relației contractuale, fără a primi o contra-propunere în acest sens. În același timp, RCS&RDS nu și-a manifestat interesul de a purta o discuție constructivă. Pe parcursul acestei perioade, în care a refuzat să negocieze, RCS&RDS a dezvoltat propriile sale canale, care vizează în mod direct canalele Discovery și care sunt folosite în prezent pentru a le înlocui pe acestea în grila RCS&RDS”, susțin cei de la Discovery.

Reprezentanții trustului american cred că RCS-RDS a recusrs la eliminarea calalelor grupului pentru a-și promova propriile canale cu conținut asemănător.

„Noile canale lansate de RCS&RDS concurează direct cu principalele noastre trei canale din România: Discovery, TLC și Animal Planet. Este greu de crezut că tergiversarea negocierilor și lansarea în acest interval de timp a unor canale proprii, cu format apropiat canalelor Discovery, reprezintă o coincidență. De aceea nu putem să nu ne întrebăm dacă există aspecte anti-concurențiale la mijloc și dacă RCS&RDS încearcă de fapt să ne blocheze accesul în piață.

O dovadă în plus a felului în care RCS&RDS își abuzează poziția este faptul că propriile canale, Digi World și Digi Life, au fost incluse automat în pachetul de bază în timp ce pentru niciunul dintre canalele Discovery nu a existat o variantă tehnică sau comercială de a fi prezente în acest pachet. O altă dovadă a lipsei de credință a RCS&RS este și faptul că o parte din programele Discovery au fost întrerupte înainte de expirarea contractului, producând daune imediate telespectatorilor abonați la rețeaua RCS&RDS. Acest lucru dovedește, încă o dată, lipsa de interes real din partea distribuitorului de a ajunge la un acord comercial rezonabil și de a permite Discovery să-și continue prezența pe piața din România.Prin prisma acestor fapt, am făcut deja o sesizare către Consiliul Concurenței și deci solicităm CNA să ia în considerare acest lucru în momentul în care va discuta pe marginea solicitării RCS&RDS de a schimba canalele Discovery cu cele ale BBC, au conchis oficialii Discovery Networks.

În România, Discovery distribuie opt canale: Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase, ID Investigation Discovery și Animal Planet HD.

7 COMENTARII

  1. RCS-RDS ar trebui sa fie obligat de CNA,DNA SA PLATEASCA TUTUROR ABONATILOR SI DE PE SATELIT(IN SPECIAL) DAUNE INTERESE ADICA DESPAGUBIRI PE MACAR ANUL 2012 PENTRU CRUNTA BATAIE DE JOC PRIN HOTIE DEOARECE IN MOMENTUL CAND OPREAU TRANSMISIA NE MINTEAU CU TOT DISCERNAMANTUL FACANDU-NE SA NE STRICAM APARATELE TV SI NE SCHIMBAU LNB,NE-AU PUS SA NE SCHIMBAM CABLURILE SI ALTELE,,,

  2. RCS si RDS pentru faptul ca nu transmite si Nasul TV. nu este sanctionat? adica pentru unii muma si pentru altii ciuma? avem dubla masura ? noi ii mai lasam mult pe acesti ticalosi sa faca ei legea in tara noastra?

  3. RCS si RDS ar trebui sanctionate si pentru mentinera in grila de programe si a antenelor lui Felix.Antenele lui Felix si in special antena 3 ar trebui sa fie interzise prin lege doarece sant un atac la demnitatea umana si spalarea pe creier a oamenilor.Practic antenele lui Felix fac un atac la democratie singuranta nationala si sant un mod de escrocherie si inselaciune a populatiei

  4. pe aia de la antenele lui felix nu ii sanctioneaza nimeni? din Romanica?

Comentariile sunt închise.