Radu Moraru: 10TV este în moarte clinică

 

„10TV este în moarte clinică, pentru că, din luna aprilie, au decis să scoată toate emisiuni de pe post, au lăsat doar «Naşul» şi au dat reluări din epoca de piatră”, a declarat Radu Moraru.

Radu Moraru, realizatorul „Naşul”, a declarat că 10TV este în moarte clinică.  El a explicat pentru agenţia de presă că se află la Budapesta, şi se va duce la cartierul general al RCS&RDS, pentru a-i cere o explicaţie patronului Zoltan Teszari, întrucât marţi la postul TV au fost daţi afară foarte mulţi angajaţi.

„10TV este în moarte clinică, pentru că, din luna aprilie, au decis să scoată toate emisiuni de pe post, au lăsat doar «Naşul» şi au dat reluări din epoca de piatră. Nu s-au adus alte emisiuni în loc. Oamenii au fost ţinuţi pe margine câteva luni. Credeam că e temporară povestea, am sperat că în toamnă, acum, să pornim motoarele, dar am aflat ieri (marţi, n.r.) că foarte mulţi oameni au fost daţi afară. A fost o campanie de dat afară”, a spus Radu Moraru.

Întrebat dacă el crede că RCS&RDS doreşte să închidă 10TV sau să îl înlocuiască cu un eventul post de ştiri, Radu Moraru a spus: „Nu ştiu dacă se doreşte înlocuirea 10TV cu noul post de ştiri al RCS&RDS. Aud de postul ăsta de ştiri de un an de zile. Sunt angajaţi oameni acolo de şapte luni de zile”.

10TV a fost lansată pe 10 decembrie 2010, de compania de comunicaţii RCS&RDS. Atunci, Radu Moraru, realizatorul principalei emisiuni din grila B1, „Naşul”, s-a transferat împreună cu propriul program la televiziunea 10 TV. De altfel, emisiunea lui Radu Moraru a fost principalul program din grila 10TV, realizatorul TV fiind şi project manager al noii televiziuni.

Pe de altă parte, compania RCS&RDS lucrează de mai multe luni la proiectul lansării unei televiziuni de ştiri, mai scrie Mediafax. Până în acest moment, însă, compania de telecomunicaţii nu a solicitat o licenţă audiovizuală de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru lansarea unei televiziuni de ştiri.

În prezent, RCS&RDS deţine şi televiziunile de sport Digi Sport, canalul Digi TV Info (care difuzează, printre altele, informaţii despre ofertele şi serviciile companiei) şi televiziunile de filme Digi Film 1 şi Digi Film 2.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.