Rares-Bogdan

Consiliul Naţional al Audiovizualului face presiuni pentru suspendarea emisiei postului de televiziune Realitatea TV, după o solicitare formulată de reprezentanţii Antena 3 şi România TV. Monica Gubernat, membru al CNA, a cerut, astfel, ca săptămâna viitoare să se ia în discuţie suspendarea emisiei postului menţionat. Motivul acestui demers ar fi legat de faptul că Realitatea TV nu a trims pe fax sau email, către CNA, ordinele de plată pentru amenzile aplicate, scrie romanialibera.ro

Jurnalistul Rareş Bogdan explică, mai pe larg, cum a decurs întâlnirea în care s-a luat respectiva decizie.

„La CNA a fost o întâlnire informală, în care doamna Monica Gubernat, trimisa PSD, a propus ca marţi să se discute suspendarea Realitatea Tv, din cauza Jocuri de Putere şi a lui Rareş Bogdan. Au găsit şi un motiv: amenzile. Din păcate ei nu ştiu că noi ne-am achitat amenzile. Şi ce credeti că au găsit? Faptul că postul trebuie sa trimită ordinul de plată pe fax sau pe email. Realitatea nu a trimis online aceste copii, dar banii au intrat. Ei bine, vom trimite pe fax, pe email, ordinele de plată. Nu avem nici măcar una neplătită. Le-am atacat în instanţă şi aşteptăm. Noi am plătit amenzile. Astăzi am stat trei ore pe telefon cu doamnele de la Contabilitate.(…) Cert este că presiunea creşte şi pe seama Realităţii Tv. Dacă e cazul, pot să mă retrag eu în spate, pentru o perioadă. Eu nu cer nimănui ajutorul, nu apelez la instituţii ale statului”, a spus jurnalistul.

Acesta a prezentat apoi, şi „cerinţa imperioasă” a lui Adrian Ursu şi Cătălin Popa, oameni care au lucrat în Realitatea Tv, şi care acum sunt la posturi concurente, ca Realitatea Tv să se închidă. Jurnalistul a catalogat demersul celor doi, drept ”incredibil și rușinos”, citează realitatea.net.

„Marea mea durere este că la această şedinta, la care nu a participat colega noastră, Lavinia Sandru, ea avea o problemă cu tatăl său, la Cluj, la o clinică medicală, ei bine, acolo erau trei reprezentanţi din partea a trei televiziuni. O fostă colegă, Vera Secrieru, din partea Digi 24, ea a lucrat 13 ani, aici, la Realitatea. Soţul dânsei este încă aici. Subiectul închiderii a fost discutat 2 ore. Dar cei doi oameni care cereau închiderea sunt: unul care a lucrat şapte ani aici, la Realitatea Tv, şi care acum este la Antena 3, şi un altul, care acum este producător general la RTV. Unul a fost 7 ani aici, a făcut emisiuni aici cu o doamnă, doamna Oana(n.r. Adrian Ursu). Cert este că au cerut ca ANAF sau CNA să închidă Realitatea Tv. Pot să înţeleg dacă o astfel de cerere vine de la PSD, dar dacă vine de la domnul Adrian Ursu şi de la domnul Cătălin Popa, este şocant”.

Rareș Bogdan consideră că o justificare pentru cererea lui Ursu și Popa poate fi pierderea unor bugete de publicitate ale celor televiziuni concurente, Antena 3 și RTV, după proteste:

”Deci cererea imperioasă a venit de la doi oameni care au lucrat aici. Datoriile Realitatea Tv sunt istorice, din perioada în care erau şi ei aici. Nu înţeleg de ce au făcut asta, pot să bănuiesc: să fim luaţi la ţintă pentru că corporaţiile şi-au retras bugetele de publicitate de la alte televiziuni, este ireal. Spun doar atât: este ireal. Pot să înţeleg, dar să văd presiuni în CNA din partea altor colegi, mi se pare incredibil şi ruşinos. Ştiu că problema nu este Realitatea, ci Rareş Bogdan”, a încheiat jurnalistul.

Jurnalistul Mălin Bot se alătură vocilor care susţin că demersul CNA împotriva Realitatea TV este un abuz orchestrat de social-democraţi „pentru a proteja posturile prin care corupţii manipulează”.

Silviu Sergiu, senior-editor România Liberă, afirmă că „presiunea pe care instituţia de monitorizare a audiovizualului o pune asupra Realitatea TV este o ticăloşie”.

„Nu rezonez intotdeauna cu prestatia unor moderatori ai postului. Au fost momente in care eu insumi am sanctionat derapajele. Presiunea pe care insa CNA o pune pe Realitatea TV este o ticăloşie. Aceasta institutie plina de politruci platiti din bani publici inchide ochii la mizeria deversata in spatiul public de Antena 3 si RTV, dar e foarte exigenta cu vocile critice la adresa PSD. E un abuz al unor indivizi fara scrupule, umili servitori ai vremelnicei guvernări social-democrate”, a scris Silviu Sergiu, pe pagina sa de Facebook.