Uniunea Salvați României critică în termeni duri inițiativa legislativă de modificarea a Constituției, în sensul definirii familiei ca uniune între un bărbat și o femeie. Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Dan Barna, a caracterizat inițiativa ca una a „dezbinării”, într-un discurs de la tribuna Camerei Deputaților, imediat după adoptarea legii constituționale, scrie stiripesurse.ro

„Este oare modul în care o societate își definește familie imaportant? Fără îndoială că da. Este oare familia tradițională o valoare importantă a societății noastre? Fără îndoială că da. Este oare toleranța și respectul minorităților o valoare importantă pentru societatea noastră? fără îndoială că da. Respectăm dreptul de inițiativă al cetățenilor, dar prezentul referendum nu rezolvă o problemă actuală. Să fim onești și să ne privim în ochi: acest referendum forțează cetățenii României să pună cele două valori într-o ordine sau alta. Acest referendum adâncește o fractură în cadrul actualei societăți. Nivelul actual de toleranță al societății noastre va rămâne același. Grupul parlamentar USR și-a exprimat un vot de conștiință, exprimând cu mare majoritate un vot de conștiință împotriva acestui recensământ al dezbinării”, a declarat Barna.

În ciuda discursului dur al purtătorului de cuvânt al USR, au fost și deputați USR care au votat pentru inițiativa legislativă.