gradina zmeilor

Una dintre cele mai spectaculoase atracții geologice ale României, „Grădina Zmeilor” din județul Sălaj este unul dintre puținele obiective ce merită vizitat anual. Aceasta pentru că aspectul grandioaselor formațiuni stâncoase diferă de la un an la altul. O filmare aeriană de excepție, realizată de cei de la www.filmariaeriene.com (GhidVideoTuristic) , un veritabil „zbor deasupra unui cuib de zmei”, ne arată adevărata dimensiune a acestui peisaj unic la nivel național.

„Grădina Zmeilor” este situată la aproximativ 35 de kilometri de Zalău, în imediata apropiere a satului Gâlgăul Almașului. Se spune că este locul în care, odinioară, zmeii locuiau în comuniune cu oamenii obișnuiți, iar grandoarea și diversitatea formelor pe care le au stâncile de aici îndreaptă cu siguranță gândurile privitorilor spre vremurile de basm sau spre cele ale legendelor grecești.

Nu fără rost acest loc a fost comparat cu mult mai celebrul complex Meteora din Grecia, cu toate că nu sunt puțini geografii care afirmă că „Grădina Zmeilor” este un loc unic în Europa și chiar în lume. „Acul Cleopatrei”, „Dorobanțul”, „Moșul”, „Zmeul și Zmeoaica”, „Horia, Cloșca și Crișan” sau „Căpitanul și soldații” sunt denumiri date de localnici stâncilor din acest complex geologic, denumiri care denotă atât diversitatea formelor cât și modul în care reușesc acestea să aprindă imaginația privitorilor.

Din fericire, „Grădina Zmeilor” este printre puținele atracții turistice ale României, ușor accesibile vizitatorilor. De aproape 15 ani acest loc a fost declarată rezervație naturală, fiind amenajate și o serie de poteci pe suprafața celor trei hectare ale complexului, iar aici se poate ajunge lejer de pe șoseaua ce leagă Zalăul de Cluj-Napoca, respectiv drumul E81.

Gradina Zmeilor from Ghid Video Turistic on Vimeo.

 

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Comentariile sunt închise.