61779716Noua generatie de blindate rusesti depaseste orice vehicul similar din dotarea NATO, sustin reprezentantii industriei de armament a Kremlinului.

Rusia a inceput testarea simultana a 20 de tancuri T-14 si T-15 din cadrul proiectului ‘Armata’, ele urmand sa intre in serviciul fortelor militare in perioada 2016-1017, a relatat duminica postul de televiziune rus REN TV, citat de mass-media moscovite, relateaza stirileprotv.ro.

Caracteristica lor principala este capacitatea de a nu putea fi detectate decat foarte greu de catre inamic, explica Viaceslav Halitov, directorul adjunct pentru echipamente speciale al companiei Uralvagonzavod.

Potrivit acestuia, un tanc de acest tip beneficiaza de o protectie puternica de patru nivele, dintre care primul este asigurat de tehnologia GALS, care il face greu detectabil pe campul de lupta.

‘Avem informatii despre un proiect comun (de tancuri) intre Germania si Franta (…) In esenta, noi am facut un astfel de salt calitativ inainte prin crearea platformei ‘Armata’, incat i-am devansat cu 8-10 ani’ pe occidentali , a afirmat directorul general adjunct mentionat. In timp ce Vestul, potrivit acestuia, incearca sa creeze ceva similar modelului rusesc ‘Armata’, Rusia va progresa si mai mult in acest rastimp.

Cel mai nou tanc T-14 din modelul ‘Armata’ – de fapt nu un blindat obisnuit, ci o platforma de senile modulara – a fost prezentat in premiera in timpul paradei militare de anul trecut de la 9 mai, cand Rusia marcheaza Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste.

Unele state si-au exprimat deja dorinta de a achizitiona acest tip de blindat, dar Moscova a declarat ca nu va vinde ‘Armata’ pana cand nu-si va echipa complet propria armata cu astfel de blindate. Acestea reprezinta un sistem de lupta cu performante si caracteristici net superioare fata de generatia actuala de tancuri, sustin expertii, citati de presa rusa.