Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei participa la festivitatea de decorare a sportivilor Iolanda Balas Soter, Ivan Pataichin si a jurnalistului sportiv, Cristian Topescu, la Palatul Elisabeta, din Bucuresti, luni, 13 septembrie 2010. Acestia au primit decoratia regala "Nihil Sine Deo" pentru merite deosebite aduse sportului romanesc. BOGDAN STAMATIN / MEDIAFAX FOTO

Astăzi este o zi specială pentru Casa Regală a României. Se împlinesc 90 de ani de la proclamarea lui Mihai I  ca Rege al României, potrivit realitatea.net

Acum 90 de ani, pe 20 iulie 1927, după decesul regelui Ferdinand, care era bunicul său, Mihai I a devenit rege al României. Asta întrucât tatăl său, Carol al II-lea, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune.

Din cauza vârstei lui Mihai (6 ani), prerogativele au fost asumate la acel moment de o Regență, în perioada 1927-1930.

Contrar angajamentului de a nu mai avea nicio pretenție asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în țară în 1930, proclamându-se rege. În această situație, lui Mihai i s-a conferit, pe 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Carol al II-lea a fost obligat să abdice, pe 5 septembrie 1940, fapt care a determinat revenirea la tron a regelui Mihai I.

În 1947, regele Mihai a fost nevoit și el să abdice și să părăsească România. În țară se instalase regimul comunist. Lui Mihai I i s-a permis revenirea abia în 1992, la 45 de ani de la plecarea în exil. Dar au mai trebuit să treacă alți 5 ani de la acel moment până când i s-a dat voie să reviziteze România. Era 1997, an în care i s-a acordat înapoi cetăţenia română, și asta după ce Ion Iliescu pierduse cu un an mai înainte puterea în favoarea lui Emil Constantinescu.

În prezent, Regele Mihai (95 de ani) trăiește în Elveția. Anul trecut, în martie, a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României. Conform celui mai recent comunicat al Casei Regale, publicat pe 27 iunie, „starea de sănătate a Majestatăţii Sale este fragilă”.

Născut pe 25 octombrie 1921, Mihai I a fost suveran al României în perioada 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și în perioada 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.