bouchard - dulgheru - fed cup

Meciul dintre Canada si Romania, din barajul pentru promovarea in Grupa Mondiala I a Fed Cup, este precedat de un scandal urias, in urma unui gest rusinos comis de Eugenie Bouchard la ceremonia in care s-a stabilit programul.

Cea mai valoroasa jucatoare a Canadei a refuzat sa dea mana cu Alexandra Dulgheru la finalul ceremoniei, spre stupoarea celor prezenti.

Organizatorii le-au cerut jucatoarelor sa dea mana, romanca s-a conformat, dar Bouchard a refuzat.

„A fost ciudat, organizatorii ne-au spus sa dam mana, dar Eugenie nu a vrut. Asta e, decizia ei! A fost cel putin ciudat, insa se comporta cum vrea. Nu ne deranjeaza”, a spus Alexandra Dulgheru la Dolce Sport.

Ulterior,  Eugenie Bouchard a explicat gestul pe care l-a facut la adresa Alexandrei Dulgheru.

Ocupanta locului 7 in clasamentul WTA a afirmat ca a refuzat sa dea mana cu Alexandra Dulgheru deoarece nu i se pare un gest firesc.

„Nu e nimic personal. Nu cred in ideea de a-i ura adversarei mele succes inaintea meciului. Dar dupa ce vom juca maine, ii voi strange mana, indiferent ce se va intampla”, a afirmat Bouchard pentru Dolce Sport.

Potrivit informatiilor obtinute de Ziare.com, jucatoarea din Canada risca o amenda in valoare de 10 mii de dolari pentru ca a refuzat sa o salute pe Alexandra Dulgheru.

Conform regulamentului de desfasurare a meciurilor din Fed Cup, jucatoarele sunt obligate sa aiba un „comportament sportiv si decent” la adresa adversarelor.

Din informatiile Ziare.com, observatorul special trimis de Fed Cup la Montreal ar trebui sa realizeze un raport suplimentar, pe care trebuie sa-l trimita catre Federatia Internationala, iar apoi se va decide sanctiunea jucatoarei din Canada.

Iata programul complet al competitiei:

Sambata, 18 aprilie

Francoise Abanda – Irina Begu
Eugenie Bouchard – Alexandra Dulgheru

Duminica, 19 aprilie

Eugenie Bouchard – Irina Begu
Francoise Abanda – Alexandra Dulgheru
GabrielaDabrowski/ Sharon Fischman – Andreea Mitu/ Raluca Olaru

Primele partide ale zilei au ca ora de start 20:00, ora Romaniei, noteaza ziare.com

 

3 COMENTARII

  1. Jenant, foarte jenant! Unde este educația? Unde este bunul simț? Dar respectul? De unde vii femeie? De pe ce lume? Te costa ceva de dădeai mîna? Te crezi mare cucoană? Francoise Abanda ești varză!

  2. Gest de mitocan , pana si boxerii isi dau mana inaintea meciurilor, dupa care isi cara pumni. Sper ca Alexandra sa o bata si sa-i scoata fitele din cap.
    Daca era Simona Halep dadea mana cu ea? Este o intrebare valabila si pentru Ilie Nastase care s-a ofuscat ca Simona nu a venit la aceasta cupa . Cum comentati dl.Nastase acest gest?

Comentariile sunt închise.