junckerUniunea Europeană (UE) este necesar să-şi restabilească „relaţiile practice” cu Rusia şi să nu lase Statele Unite să „dicteze” în această politică, a declarat preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, în cursul unei vizite la Passau, în sudul Germaniei, relatează BBC News online, conform Mediafax.

Juncker critica astfel o declaraţie prin care preşedintele american Barack Obama cataloga Rusia drept doar„o putere regională”.

„Ştiu din conversaţiile mele cu (preşedintele rus Vladimir) Putin că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (preşedintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poţi să vorbeşti despre Rusia aşa”, a declarat Juncker joi, într-o conferinţă de presă în oraşul german Passau, citat de site-ul TheLocal.se.

Preşedintele CE a făcut aceste declaraţii în contextul în care UE şi Statee Unite au impus sancţiuni Rusiei din cauza intervenţiei acesteia în Ucraina, iar Obama a avut o întâlnire glacială cu preşedintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU, în septembrie.

„Trebuie să facem eforturi către o relaţie practică cu Rusia. Nu este sexi, dar aşa trebuie să facem, nu putem continua aşa”, a declarat, citat de BBC, şeful Comisiei în această vizită în sudul Germaniei.

Occidentul a impus restricţii în eliberarea vizelor şi blocarea averilor a zeci de oficiali ruşi de rang înalt.

Sancţiunile au restricţionat, de asemenea, accesul Rusiei la credite bancare occidentale, la tehnologie indistrială şi în sectoarele apărării şi energetic. Ca răspuns, Moscova a impus embargouri asupra celor mai multe importuri de alimente şi băuturi occidentale.

sursa: flux24.ro

28 COMENTARII

  1. DA SINTEM PRUNCI AI DREPTATII SOCIALE SI VOM LUPTA PINA LA CAPAT PENTRU CA EA DREPTATEA SA SE INFAPTUEASCA PE INTREAGA TERA.

    COZI DE TOPOR, CA SI TRADATORI DE NEAM SI TARA NU-O SA FIM NICIODATA PRECUM ESTI TU , CEL CE TE DAI PRIN NUME, MARE ITALIAN, DE-SI TU ESTI UNGUR GET BEGET .
    ZI MERSII CA, INCA MAI ESTI TOLERAT IN ROMINIA !!!….

  2. AT-I CAPIAT?
    SUNTET-I DUSI CU PLUTA?
    VA ESTE DOR DE MAMA RUSSIE?
    SUNTET-I PRUNCI DE COMUNISTI?

  3. SA O VAD EU PE DOAMNA MERKAL SI DOMNUL HOLLANDE , CIND O SA INTRE RUSII IN U.E. DACA TOT EI O SA MAI FACA CARTILE PRECUM LE FACE ACUM ?
    .
    CA CEI 2 SINT REPREZENTANTII OLIGARHILOR S-A VAZUT SI SE STIE .

    TOCMAI DE ACEIA CERE DOAMNA MERKAL SA INTRE RUSIA IN U.E. DEOARECE OLIGARHILOR LE TRBUE PIATA DE DESFACERE PE DEOPARTE SI GAZE RUSESTI PE DEALTA PARTE .

    DACA N-AR FI GAZELE RUSESTI ECONOMIA GERMANIEI AR FI PUSA PE BUTUCI .

  4. Sarlatanul Junker si dictatorii Merkel si Hollande reprezinta interesele OLIGARHILOR DIN EUROPA, si nu interesele cetatenilor europeni! Ei fac „inginerii” sociale si manevreaza milioane de oameni ca pe turmele de oi!

  5. ….sa vina si rusii ,dar ce le mai dam pe spaga ca am dat tot la cei UE !…si sunteti naivi daca doar incercati sa ganditi ca ne v-a fi mai bine ….poate mult mai rau ,sigur DA !

    • Dodo , nu fii extremist ! Daca suntem pe aici pro Putin si anti americani , asta nu inseamna ca ne vom ridica cracii la rusi spunându -le Davai . Daca Putin avea interese in Romania si Moldova ei bine , nu de frica NATO nu a intrat peste noi . Pentru noi ,cei de mai sus , un lucru ne este clar . Dupa 26 de ani de la revoluție , ei bine , toti politicienii romani ,au fost formați de americani in interesul americanilor si nu a lui Putin . Asta recunoaste si Junker .
      Tataia avea o vorba . Bai nepoate ,zicea el. Vezi ca maieul este mai aproape decat camesa .
      Cine are urechi ,sa auda

      • ………..poate aveti dreptate,daca am fi avut conducatori cu ceva mai multa inteligenta si iubitori de tara si neam acum puteam fi departe daca stiam sa ne jucam interesul si sa-l exploatam in interes national….numai cu dibacie si inteligenta …-lucru ce lipseste politicienilor nostri- …puteam sa fim una din tarile puternice ale Europei ,insa cred ca nu s-a vrut sau nu i-a dus capul pe politicienii nostri de a exploata momentul si situatia in care suntem ,aceea de a fi la granita Europei !……asta ne-ar fi adus beneficii imense !

        • Iata ca acum suntem de acord . Hai sa facem o analiza . Numai din ce stiu eu , Geoana a facut studiile in SUA . Monica Macovei , o ministra de finante pusă pe post de Ponta (la recomandarea americanilor ) si exemple sunt multe . Toti politicienii nostrii care intrau in guvern , trebuiau sa treaca pe la ambasada americana . De cand un ambasador ma vere isi permite sa dea ordine si sa cheme la ordin guvernantii tarii unde este el in post ? In situatia asta , trebuie sa fie nebun cel ce numeste politicienii nostrii drept bolsevici sau comunisti . Exista o grupa de vânduți , in slujba americanilor care spun ,atunci cand tara este pradata , ca de vina sunt comunistii . Bai , astia-s nsbuni de legat . Pai daca erau comunisti , mai aveau diplome de studii americane ? Ar fi scris pe ele Universitatea Lermontov . Tot tataie saracu mai zicea ;
          He taica , fa-te frate cu dracu pana treci punte . Eu il admir pe Putin nu pentru ca sunt comunist sau in slujba Rusiei ci pentru ca acest om ,Putin , vine dintr-o familie simpla ,de muncitori . Este extrem de inteligent si lucru extraordinar , este fidel in prietenie . Uite la Assad al Siriei . Crezi ca nu ar putea sa-l schimbe ? Ba bine ca nu si ar putea pune un altul ,fidel Rusiei si facand asta , ar putea sa inchida gura si americanilor si UE . Dar nu, el este prieten cu Assad si cum acesta a fost si este inca fidel rusilor Putin , raspunde in acelasi fel .Isi bagă trupele in razboi ca sa apere un prieten . Asa am fi putut sa facem si noi si iti garantez ca primeam si tezaurul , ne uneam cu Moldova si daca ceream si Transnistria , Putin ne-o oferea pe un platou de argint . Un singur lucru ne cerea Putin . Sa nu intram in NATO

  6. DE FAPT NU E NICI- O SURPRIZA ?
    MERKEL DE LA INCEPUTUL ANULUI 2015 A DECLARAT CA NU SE POATE U.E FARA RUSIA ….

  7. Si cu sionista Merkel ce faceti? NU mai faceti palestinizarea Europei la porunca sionista a „guvernului” mondial???
    Cit despre Obama: el a fost adus la putere de cea mai criminala banca americana internationala (Golden Sachs; „evreieasca”) care a pus pe butuci America, Mexic, Argentina, Grecia, Romania….si multe alte state? Pai nu mai vreti „multiculturalism”? nu mai vreti „political correct”?

  8. nu pot crede ce citesc!
    iar criminalii aia de rusi?
    at-i capiat?
    vreti nenorocire ?

  9. Nu conteaza de unde bate vantul ca oricum nu-l poti opri. Important e sa fie caldut si aici depinde de „ai nostri” cat de destepti vor fi. Omul a invatat sa foloseasca vantul in folosul sau. Noi de ce n-am proceda la fel?
    Or sa ma intrebe unii : si daca se lasa cu furtuna? Ei bine, pe vreme rea, omul se adaposteste cat poate de bine si lasa furtuna sa treaca. „Dupa ploaie si furtuna, vine iarasi vreme buna!!!”. Proverbele din popor au multa intelepciune.
    Cert este ca nici de la est, nici de la vest, nici din UE, vantul nu va bate ca sa ne produca noua curent electric. Depinde de noi cate eoliene ridicam si pe unde le amplasam. Si pantru asta, domnilor, ne trebuie cap, ca „unde nu-i cap, vai de picioare!”.

  10. Pro rusi cacalau,pro americani de asemenea;pe unde dracu umbla pro romanii?

  11. Treaba e ca s-a intamplat ca astia sa se mai inteleaga dea lungul timpului.Framantarea mea este daca tot un servetel va fi suportul intelegerii?

    • Pariez ca o noua Uniune Europeana se va construi . Pe baze noi si cu Rusia in Uniune . Abia atunci voi fi si eu mandru de a fi european . Americanii ne-au jupuit si ne-au aruncat in sclavie . Dumnezeule ,abia astept . Vreau sa vad pe toti lingai pro americani aruncați peste ape la stapanii lor . Nu uitați . Soarele rasare de la Rasarit . O veni si deasupra noastra.

      • Rusia este singura sansa de salvare a Europii si a crestinatatii!; macar celei ortodoxe! Asa sper si eu sa fie!
        Parca il va pe pre-duplicitarul Daniel spunind ca si el gindea asa!

  12. Nu se poate ! A innebunit Junker , sau le-a venit mintea cea de pe urma. Intr-un alt articol la Nasu , ni se povestea cu ironie un fapt ce s-a petrecut la ONU. Premierul japonez , s’a intors si a luat-o la fuga spre Putin ca sa-l salute. Am comentat acolo ca toata europa este cu Putin dar asteapta ca BRICS sa-si intareasca pozitia financiara fata de FMI . Un golan ,mai ca sa ma injure .Iata ca aveam dreptate . Putin a demonstrat americanilor ca el este la „butoane” si nu Obama. Ei bine ,iata ca sefii UE nu mai au rabdare ca sa treaca cu bagajele de partea lui Putin . Mai mult chiar , am aflat ieri ca negocierile UE-USA s-au oprit . Negociatorii europeni si-au dat seama ce eroare fatala era sa faca semnand TAFTA , acordul ala criminal Trans Atlantic
    Amerloci , Go Home sau cum zicea Ion Creanga;
    „Pashol na turbinka vidma” Vive Putin

    • bravo lor. au sansa sa faca si fie in bricsue. sau, dece nu, in comunitatea eurasiatica.
      ioropenii nu dezmint inclinatia spre rasarit. ca d’acolo vine si lumina, nu ?!
      bravo junker, amicu’ lui kaizer klauz !
      cred ca polonia, Romania, ungaria, ceho – slovacii si croatii, chiar si sarbii, ar trebui sa faca uniunea fostelor state comuniste, sa’i lase ghiabolului de prosti, pe junkeri si merkeli.
      ii inteleg pe britzi, si le dau dreptate….
      eu is one big pile of shit …
      dom’le, sa’i ia pe rusi sefi in nato ! maresalul putina, commandant supreme ! uraaaa !!

  13. Pe Ponta l-a scuipat toata presa basista si toata hipsterimea facebucista când s-a dus la Soci. Sa se tavaleasca pe jos si mai multe nu ca orienteaza tara către Rusia. I-auziti ce zice nici mai mult nici mai putu decât maharu al mare al CE: Reluam relatiile cu Rusia, pentru ca asa e bine.

          • stati linistiti, a castigat livius primus inter baroni. zori de zi pt. noul psd, marele si nou’ psd, care ca va sa vina ! :))
            pontin e sluga, de’acuma. ave liviu, imperatori, pesedeii te salutant !

Comentariile sunt închise.