Cătălin V., martor la nenumărate percheziţii, printre care şi una la celebrul interlop Nuţu Cămătaru, a căzut el însuşi în mâna Poliţiei, scrie cancan.ro

Poliţiştii au primit informaţii că acesta este braconier şi au descins la el acasă! Atunci când i-au percheziţionat domiciliul au găsit la Cătălin V. acasă trei arme de vânătoare, pentru care acesta nu avea permis. Lucrurile nu se opresc însă aici, povestea incredibilă abia acum începe! Pe lângă faptul că era braconier, lucru deloc surprinzător având în vedere că acesta postează pe Facebook poze chiar de la vânătoare, unde îşi prezintă fără nicio reţinere “prada”, Cătălin V. se mai ocupa cu o activitate ilegală, una mai… deosebită! Fostul colaborator al Poliţiei organiza petreceri de swingeri de pe urma cărora obţinea sume mari de bani!

Concret, el căuta cupluri dispuse să îi plătească între 2.000 şi 3.000 de euro pentru o astfel de întâlnire amoroasă şi, atunci când acestea acceptau să achite respectiva sumă de bani, Cătălin V. se ocupa de toate aspectele care ţineau de întâlnirea respectivă: locul, data întâlnirii şi alte detalii, astfel încât clienţii să fie mulţumiţi.

Pentru braconaj şi afaceri ilegale cu întâlniri amoroase Cătălin V. riscă acum ani grei de închisoare, după ce a contribuit la arestarea mai multor persoane, printre care şi celebrul Nuţu Cămătaru.

Percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor şi proxenetism

Cătălin V. a „picat” într-o amplă acţiune a Poliţiei, care a efectuat mai multe percheziţii, în Călăraşi şi Bucureşti, la persoane suspectate de infracţiuni la regimul armelor şi proxenetism.

„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Călăraşi, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, efectuează 8 percheziţii, în Bucureşti şi Călăraşi, la locuinţele persoanelor ce coordonează activitatea infracţională.

Percheziţiile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi şi D.G.P.M.B. La activităţi participă poliţişti din cadrul strucuturilor de arme, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, ordine publică şi criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi proxenetism.

Vor fi puse în aplicare 7 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi”, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).