Premierul Sorin Grindeanu a avertizat, sâmbătă, după întâlnirea cu membrii PSD de la Timișoara, că discuția pe tema moțiunii de cenzură se va desfășura într-un mod incredibil, dar că va urmări ca toată situația să fie una normală, iar votul să fie unul secret, scrie bugetul.ro

De asemenea, acesta a dezvăluit de ce s-a luat această decizie atât de drastică, de a discuta astăzi despre moțiunea de cenzură și a avut grijă să-i transmită câteva mesaje liderului PSD, Liviu Dragnea.

Premierul a declarat că această hotărâre de a grăbi lucrurile, s-a luat din teamă și frică și i-a transmis lui Dragnea „să fie bărbat politic și să nu fugă”, solicitându-i să fie de acord cu organizarea unui congres extraordinar al PSD. Acesta a mai adăugat că alegerile din 2016 au fost câștigate de sutele de mii de PSD-iști care au muncit, și nu de o singură persoană, Liviu Dragnea, ”care vrea sa confiște acest partid și mai grav decât atât, să confiște țara. Acest lucru nu este posibil”.

”I-am cerut urmatorul lucru: in momentul in care isi va asuma demisia pentru situatia in care a adus PSD-ul, eu nu ma tin de scaun. PSD trebuie sa ramana acolo. Imi voi da demisia. Al doilea lucru: trebuie sa se organizeze Congres. Teama de oameni il face pe Liviu Dragnea sa ramana intr-un cerc restrans. De ce sa nu hotaram, mii de oameni, care au muncit, soarta acestui partid? Nu, el fuge de oameni. Acesta nu e presedinte PSD. Cel care fuge de oameni nu este presedinte, de aceea i-am cerut demisia. Al treilea lucru: pentru ca PSD a castigat alegerile, sa garanteze in fata partidului, nu in fata a doi-cinci oameni, ci in fata partidului, aceasta aventura in care ne-a aruncat, nu va duce la pierderea guvernarii. Nu a putut sa garanteze. Nu l-ati auzit sa spuna acest lucru, sa-si asume. Acest lucru nu este normal, este bataie de joc la adresa muncii noastre, a tuturor celor de aici, din Caras, din toate judetele.”, a explicat Sorin Grindeanu, potrivit Aktual 24.