Turistul francez Herve Gourdel decapitat de extremistii unei grupari afiliate Statului Islamic se afla in muntii din Algeria in momentul in care a fost rapit, fiind ghid de drumetii, scrie ziare.com

Exista cateva lucruri importante pe care trebuie sa le stim despre uciderea lui Herve Goudel, in varsta de 55 de ani, de catre temuta grupare terorista Jund al-Khalifa, scrie heavy.com.

1. Gourdel a fost tinut ostatic doar doua zile

Cetateanul francez a fost tinut ostatic doar doua zile inainte de a fi executat. Mama lui Gourdel a declarat ca a vorbit cu fiul sau marti si acesta i-a spus ca planuieste o drumetie care va dura doua saptamani. Potrivit BBC, duminica trecuta, militantii din Algeria au avertizat ca vor lua in vizor cetateni occidentali, mai ales din „mizerabila Franta”.

2. Gourdel a implorat, intr-un clip, sa fie lasat in viata

Marti, teroristii au publicat un clip in care turistul implora sa nu fie ucis. El i-a cerut presedintelui francez Francois Hollante sa faca „tot ce ii sta in putinta” pentru a-l elibera. Clipul cu decapitarea lui se numeste „Mesaj insangerat pentru guvernul francez”.

3. Gourdel era un simplu turist

Gourdel se afla intr-o drumetie in regiunea Tizi Ouzou din Algeria in momentul in care a fost rapit. Presa franceza l-a numit, cel mai frecvent, „turist”.

4. Gourdel era ghid de drumetii

Potrivit jurnalistilor din Franta, acesta lucra ca ghid pentru drumetii pe munte. El se afla in Algeria din 20 septembrie.

5. Gruparea care l-a ucis crede ca al Qaida e prea „moale”

Gruparea Jund al-Khalifa, care inseamna Soldatii Califatului, si-a anuntat alianta cu Statul Islamic pe data de 13 septembrie, potrivit BBC. In aprilie 2014, extremistii au revendicat un atac asupra unui convoi al Armatei algeriene, in urma caruia 11 militari au murit.

Gruparea renuntase la afilierea la al Qaida la inceputul anului 2014, acuzand organizatia terorista ca „deviaza de la adevarata cale”.

Este pentru prima data cand un occidental este decapitat, in afara Siriei, de o grupare aliata a Statului Islamic.

Intr-o inregistrare video postata pe Internet luni, gruparea jihadista a spus ca Franta are la dispozitie 24 de ore pentru a opri atacurile impotriva Statului Islamic, altfel cetateanul sau va fi executat.

Reactia Parisului la rapirea cetateanul francez nu a intarziat sa apara, premierul Manuel Valls declarand ca Franta va continua lupta impotriva militantilor Statului Islamic, in ciuda amenintarilor lansate de extremisti.

Se pare ca afirmatia prim-ministrului francez i-a fost fatala lui Gourdel. Totusi, oficialii de la Paris nu au confirmat inca decapitarea ostaticului, care a fost rapit la scurt timp dupa ce fortele franceze s-au alaturat, vinerea trecuta, Statelor Unite in lupta impotriva jihadistilor care detin controlul asupra unor teritorii vaste din Siria si Irak.

Comentariile sunt închise.