tariceanu1CCR va lua joi o decizie cruciala, care poate afecta sute de dosare de coruptie aflate pe rolul instantelor: este sau nu constitutionala definitia abuzului in serviciu din noul Cod Penal.

Unul dintre inamicii declarati ai acestei definitii este insusi presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, care considera ca abuzul in serviciu ar trebui scos din Codul Penal, informeaza ziare.com.
„Ne arata toata Europa cu degetul. In Romania, coruptia e un fenomen grav, dar nu trebuie sa o transformaim in cea mai corupta tara din lume. Multa vreme va trebui sa muncim sa nu mai avem aceasta imagine”, a spus Tariceanu, miercuri seara, la Antena 3, ca argumentatie pentru scoaterea abuzului in serviciu din Codul Penal.

Intamplator sau nu, joi, Curtea Constitutionala decide daca abuzul in serviciu este constitutional. Exceptia a fost invocata de Alina Bica, fosta sefa DIICOT, judecata in dosarul ANRP.

Avocatii Alinei Bica au sustinut in instanta ca infractiunea de abuz in serviciu, care se pedepseste cu pana la 15 ani de inchisoare si de care e acuzata clienta lor, e definita prea vag in Codul Penal. Iar instanta a decis sa trimita problema la CCR.

Daca CCR ii da castig de cauza Alinei Bica, decizia ar avea consecinte foarte importante: sute de inculpati pentru coruptie, inclusiv nume foarte cunoscute, ar scapa de acuzatii. Este vorba despre cei care nu au fost deja condamnati, dar sunt fie cercetati de procurori, fie deja trimisi in judecata.

In fapt, o treime dintre cei anchetati de DNA ar putea scapa de dosare penale.

De altfel, dupa ce Alina Bica a ridicat aceasta exceptie in procesul sau, si alti grei penali i-au urmat exemplul, printre care fostul presedinte al Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, si Nicusor Constantinescu, seful CJ Constanta, potrivit Adevarul.

Ar mai putea scapa de acuzatii si alti inculpati celebri ca Elena Udrea, Gabriel Oprea, Radu Mazare, Gheorghe Nichita, Andrei Chiliman, Cristian Popescu Piedone, Marian Vanghelie, Neculai Ontanu, George Scripcaru.