ioan rus-victor ponta

Va să zică stăm așa. În loc ca Ioan Rus să își dea demisia pentru șpaga enormă luată pentru parteneriatul public-privat Comarnic-Brașov, indiferent cine a luat șpaga, el, Șova, Ponta, partidul sau alți factori de pe ruta acelei decizii, care ar fi creat o rentă record pentru câștigătorii respectivei încredințări directe, își dă demisia că a spus că nevestele muncitorilor din construcții din străinătate se fac curve, iar copiii golani. Dincolo de exprimarea frustă demnă de un om politic, nu mai departe de acum trei zile, la un bar frecventat de români din Cremolino, regiunea Piemont, Italia, auzeam această conversație la o masă vecină:

– Ianuarie și februarie am lucrat zece zile. Auzi, zece zile. Și nu pot să iau nici ăia 340 de euro pe care mi-i datorează…că nu vrea, e pe firmă și nu vrea să mi-i dea decât prin bancă. Și nu știu, frate, pe nici unul de ai noștri să aibă cont la bancă, nu îți deschide nici o bancă aicea cont, așa, cu actele noastre, pe permis de conducere.

…….

– Așa l-au găsit, mă, pe…, spânzurat în șura fermierului ăluia la care lucra el. A rămas o fetiță de patru ani.

– Păi o are pe mămica ei, nu? Adică o să se descurce ea.

– Eh…mămica ei nu e prea cuminte… Știa bietul omul ăla…

Urcându-mă în mașină cu stomacul pe dos, cum bărbații și femeile, din fericire, au totdeauna nuanțele lor la interpretare, i-am spus soțului meu că mămica poate nu e cuminte pentru că ea, fetița și copilul nu pot trăi din zece zile lucrate în două luni – sau echivalent. Deși el era de părere că ea și-ar fi putut găsi altă soluție, am căzut de acord că povestea nu avea vinovați – era tragedia exodului nostru, în cuvinte rudimentare. Că românii din străinătate, fără s-i socoti pe cei cu vile pe Coasta de Azur din PDL și PSD, sunt de două feluri: cei din clasa mijlocie, ca mine, care închiriază fermele altor oameni în vacanțe ca să se simtă la țară și ies seara cu mașina la restaurant, și cei care muncesc în fermele astea, sezonier și prost plătit, și au ca avut o rablă de mașină, un telefon mobil și un permis de conducere. În prima fermă în care am stat, muncitorii români, cu un șef de șantier din India, construiau un grajd, pe urmă un fel de templu în care proprietarul aprindea lumânări să i se vindece mama lovită de o hemoragie cerebrală. În a doua, făceau o piscină, sub un soare de 35 de grade.

Cazul Ioan Rus, un potențial rival pentru Victor Ponta, a fost magistral folosit de acesta, care l-a ținut și la ușă cu demisia că dădea mari interviuri la presa străină, explica de zor cum că el nu a luat șpagă, nu intră în categoria aia. Presa a sărit pe această mană cerească, această perfectă diversiune departe de lovitura statului cu mâinile în sân în care se băgase de vreo săptămână. Și iaca așa, în loc să discutăm săptămâna viitoare despre succesorul lui Ponta, discutăm despre succesorul lui Rus. Vă las să vă gândiți între timp cine sunt de fapt golanii, cine țeparii și cine curvele.

 

Sursa: romaniacurata.ro

1 COMENTARIU

  1. Liderii psd sufera de impotenta…lingvistica . Sunt mai stupizi, decat cel mai nescolit român. Dar Ioan Rus a gasit doar o ocazie sa amplifice scandalul din jurul lui Ponta si sa contribuie la debarcare…iesind in acelasi timp tiptil-tiptil din scena. N-ar fi prima data. E si un test pentru societate si pentru Diaspora. De s-ar aprinde lumea odata!

Comentariile sunt închise.