masina_tiberiu_nitu_43121500

La plecarea de la sediul DNA, maşina în care se afla fostul procuror general a plecat în trombă, lovind autoturismul parcat în spate. Cu toate acestea, Tiberiu Niţu nu s-a oprit, şi-a continuat drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, sub privirile consternate ale jurnaliștilor, scrie Digi24.

Tiberiu Niţu a fost numit în funcţie în mai 2013, după ce prestaţia sa la audierea în Consiliul Superior al Magistraturii a fost criticată de multe voci din sistemul judiciar. Procurorul General al României a avut puţine apariţii publice în cei aproape trei ani de mandat iar unele dintre propunerile sale au fost cel puţin inedite.

„Niciun procuror din România să nu mai aibă port USB pe staţia de lucru sau pe laptop”, spunea Tiberiu Niţu, procurorul general demisionar al României.

Tiberiu Niţu a cerut şi măsuri pentru ca în presă să nu mai apară stenograme din dosarele penale.

„Obiectul discuţiei noastre este următorul: într-un referat în loc sa se scrie în ziua de la ora de, între inculpatul Ionescu şi Gerorgescu avut loc urmatoare discuţie, două puncte, ghinimele. Să se spună aşa: inculpatul Georgescu îl cunoaşte pe inculpatul Ionescu a se vedea fila cinci, volumul şase şi aşa mai departe”, a declarat Tiberiu Niţu.

În mandatul său a avut de gestionat mai multe situaţii de criză. Accidentul aviatic din munţii Apuseni, prăbuşirea elicopetrului SMURD în lacul Siutghil şi tragedia din Clubul Colectiv sunt unele dintre dosarele care au fost instrumentate de procurorii Parchetului General. O altă anchetă care a atras atenţia publică s-a referit la retrocedările ilegale din comuna NANA. Printre terenurile pe care s-a pus sechestru se aflau şi unele cumpărate de familia fostului preşedinte Traian Basescu.

„Traian Băsescu v-a sunat dupa ce aţi pus sechestru în dosarul Nana?

A sunat la cabinet!

Ce a cerut?

La această întrebare nu eu vă pot raspunde”, răspundea Tiberiu Niţu la întrebările unui jurnalist.

„Doamnă, orice aş spune acum aţi spune: dar de unde ştim ca e aşa? ai eu sper ca veţi vedea în zilele urmatoare de ce l-am sunat. Deci, a face o declaraţie să spun că nu mi-a raspuns, dar asta aş fi vrut sa îi spun, e …”, răspundea Traian Băsescu după ce a fost întrebat de ce l-a sunat pe Tiberiu Niţu.

O altă controversă în care procurorul general a fost implicat s-a referit la zilele Revoluţiei din 1989, când era soldat în termen. A fost acuzat în spaţiul public că ar fi tras, la ordinul superiorilor, în manifestanţii.

Cel mai recent interviu în mass media al procurorului general a fost pentru Digi24. Tiberiu Niţi a vorbit despre decizia Curţii Constituţionale prin care anchetatorii sunt obligaţi să trimită în judecată toţi suspecţii, indiferent de cât de măruntă este infracţiunea de care sunt acuzaţi.