Autorităţile britanice desfăşoară o operaţiune de salvare pe Canalul Mânecii, după ce două ambarcaţiuni au intrat în coliziune la o distanţă de circa două mile de coasta oraşului Shoreham, conform evz.ro

Potrivit  Daily Mail, un român în vârstă de 45 de ani, din Londra, a fost salvat de pescari, după ce a fost găsit agăţat de o baliză. Un altul a fost şi el salvat iniţial de echipele specializate, dar a murit ulterior.

În prezent autoritățile britanice caută pe ceilalți doi membrii ai ambarcațiunii care s-a scufundat.

Potrivit poliţiei, vasul care s-a scufundat a plecat din portul Brighton Marina după miezul nopţii. Conform unui martor, condiţiile de navigaţie erau „teribile” şi vizibilitatea foarte slabă.

MAE transmite că în acest moment Ambasada României de la Londra „are în atenţie” accidentul naval petrecut în Canalul Mânecii, în largul comitatului Sussex, în care presa britanică spune că ar fi implicaţi şi doi români, şi se fac demersuri pentru identificarea victimelor. Până în acest moment nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară.

„Ambasada României la Londra are în atenţie accidentul naval produs în Shoreham Harbour, Sussex. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la incident precum şi la identitatea şi cetăţenia victimelor”, se arată într-un răspuns al MAE, la solicitarea News.ro.