Tudor Chirilă a scris pe pagina sa de Facebook despre ultimele manevre ale parlamentarilor privind dezincriminarea conflictului de interese, relatează stiripesurse.ro

„Articolul 69 din Constitutia Romaniei, alineatul 1: În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

Eu nu cred că poporul, indiferent de gradul de manipulare la care este supus, indiferent de accesul limitat la jurnalism obiectiv, își dorește o țară guvernată de hoți pentru hoți. Nu cred asta. Ordonanța 13 nu a fost decât un mic val înainte de tsunami-ul pe care îl pregătește Parlamentul României. Și singurii care s-au opus acelui val au fost oamenii din stradă. Singurii. Apoi „strada” a fost demonizată cu tot arsenalul din dotare: Soros, drogații, multinanționalele, trădătorii de țară. S-au regrupat și au schimbat strategia. Le-ar fi convenit să modifice codul penal prin ordonanțe de urgență, dar n-a mers. Nu-i nimic, mutăm strategia în Parlament că acolo „facem ce vrea mușchii noștri”, a se citi „legiferăm pentru popor”. Ieri parlamentul a intrat pe ultima sută de metri în încercarea de a modifica codul penal pentru schimbarea definiției conflictului de interese. S-a ajuns la momemtul votului în plen unde aceste modificări vor trece votate în majoritate de PSD și PNL. De câteva luni vorbim doar despre grațierea corupților, dezincriminarea abuzului în serviciu, dezincriminarea conflctului de interese. Toate pentru popor, nu?”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.