Dupa ce Inspectoratul de Stat pentru Constructii a depus la ICCJ un document care a dus, astazi, la o noua amanare in Dosarul „Trofeul Calitatii”, DNA a inceput perchezitiile la aceasta institutie. In Dosarul „Trofeul Calitatii” este implicat Adrian Nastase, care a fost condamnat la 2 ani cu executare. Procesul de la Inalta Curte este in faza de recurs, formulat de avocatii inculpatilor din dosar, la completul de 5 Judecatori.

Cititi si Presiuni Politice in Justitie

22 COMENTARII

  1. pai nu e cam tarziu? Salvatorul mentorului a actionat f rapid, faptele din dosarul trofeul calitatii sunt aproape prescrise mai ramane ca la sf lui mai avocatii lui A.N. sa fie bolnavi pt a se amana termenul si gata – bun pentru alegerile din toamna spalat curat ca lacrima.

    • Nu va fi curat ca lacrima, nici daca se spala cu lesie. Tot mai sper, justitia sa-si spuna cuvantul, sa se autosesizeze. Nu pot fi justitia mai proasta decat noi!

  2. De acord Silviu cu tine si cu ceilalti,dar oare noi nu putem”ajuta”justitia sa-si faca treaba?

  3. Dacă mai credeți că aceasta schimbare de guvern, cu ajutorul unor nemernici de la pdl, unpr (cu care chipurile nu negociau sub nicioformă) și minorități a fost întamplătoare, aceste schimbari vă dovedesc că n-a fost așa .
    Tot ce au facut psd-iști a fost sa lucreze în subteran ca șobolanii , iar la momentul oportun, când au avut suficienți traseiști de partea lor au dat lovitura lui MRU și nouă celor care speram că nu mai pot face face nimic, nu ne mai întoarcem în anii 90, tocmai ne-au dovedit-o !!!!! Nouă celor care credeam că suntem pe drumul cel bun,spre o europă din care in mod normal facem parte, ne-au aratat și ne arată de când au preluat puterea FAȚA HÂDĂ A CIUMEI ROȘII COMUNISTE, prin oportunistul Ponta proțăpit în fruntea celui ma cinstit guvern care la avut România, care este premier, președinte, min.externe și în acelși timp ,,toți românii,, are voie să mintă să fraierească, în numele cui ????????????????? al nostru ? în niciun caz, ROMÂNII ADEVĂRAȚI DACĂ NU ÎȘI VOR FACE AUZITE NEMULȚUMIRILE din toamnă va fi prea târziu după cum se vede , prin tot ce se întâmplă, nu vor mai fi trași la răspundere niciun politician corupt,toti se vor apăra unii pe altii(vezi cazurile în care ponta i-a apărat pe corupți ieșind în față) vor urla cât îi țin plămânii că sunt nevinovați, sunt dosare politice și ei sunt mai imaculați decât alba ca zăpada. Reânvie casta spusă de dl. Cristoiu pe B1, pe care Basescu a spart-o si a dat mana libera justitiei sa-si faca treaba, de aceea il urasc atat si vor sa demonstreze ca Basescu a mintit, iar ei sunt nevinovati, la fraierii care ii voteaza tine, sau care sunt fel de corupti si nemernici si si-au cladit toata existenta pe minciuna si coruptie, dar la noi nu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @lili. De acord cu tine. Aseara eram cazuta rau ,azinoapte abia am adormit putin ,dar mi-am revenit ,si continui sa ma fac auzita. M-au cocosat HOTII ASTIA , dar nu m-au pus jos. Sunt iarasi in picioare ,si asa trebuie sa ramanem fiecare dintre noi ,care mai credm in binele oamenilor si o Romanie europeana. Hai sa fim pozitivi !

  4. @Silviu ,sustin postarea ta .Insa am mai spus si ma repet ,acesti indivizi SOCIALISTI manjesc societatea in ai sprijini f putin ,ca lor sa le pice grosul . Iata cati bani se duc din buzunarele noastre ,ex cu dl NASTASE !

  5. DNA-ul daca s-a dus la ISC cind pleaca sa il ia si pe Grajdan si pe Ponta pentru favorizarea infractorului,trafic de influenta,uz de fals si emiterea de documente oficiale false sub semnatura privata. Toti trei trebuie sa fie in aceasi celula. Unu sa fia capul familiei Nastase unul fata in casa oricare dintre ceilalti 2 si 1 femeie oricare dintre ceilalti 2 fata in casa va face schimb de posturi prin rotatie saptaminal,daca nu se vor revolta si il vor face pe capul familiei si una si alta 2 in 1.

    • Acum va da Justitia examenul de doctorat. Acum vom putea vedea inteligenta procurorilor si cinstea judecatorilor.
      Justitie, e timpul sa le arati politicienilor ca esti libera! Puterea e pe taramul tau, acum e la tine, n-o lasa din mana.

      • Toti smenarii din politica, dupa ce au obosit furand si facand mang(lelei) de miliarde de euro, s-au trezit in fata justitei cu dosare „politice „. sa nu ne imbatam cu apa rece , la ICCJ este judecator doamna Costinu , sotia fostului judecator Costinu – al carui dosar, in care este implicat si catalin voicu – cel care a votat motiunea de cenzura impotriva lui MRU (dar care nu s-a putut prezenta la termenul de judecata din motive de bola- poate chiar da boala in el, dar la motiune era tare vioi). pai daca il amana pe catalin voicu si pe sotul judecatorei Costinu , cum sa-l condamne pe nastase . oameni buni , despre ce vorbim ? . nasatese va fi achitat , nu sunt prezicatoare si nu pot sa spun daca inainte sau dupa prescriere, dar va fi achitat . FSN-ul renaste . CSM ar fi trebuit, de mult, sa faca ceva in legatura cu judecatoarea Viorica Costiu , este o rusine pentru justitia romana sa aibe in randurile sale o asemenea judecatoare . Imi este greu sa cred ca nu face trafic de influenta pentru barbatu-su si ca este cinstita ( ca doar din spagile lui florin costinu nu ne-am infruptat noi amaratii care ii ducem in spate) .

  6. Este inadmisibil, cred ca DANA-ul trebuie sa se autosizeze si in cazul lui Ponta dupa aceasta numire in functie cu dedicatie ca sa il scape pe parintele lui Nastase. Nu conteaza ca statul pierde 1.600.000 de euro doar sint bani nostri nu ai lor,iarasi sfidare ca si cu votul uninominal pur din primul tur,care mai adauga la cheltuiala bugetului si asa sarac plata salariilor a inca 10-12 parlamentari cu toate favorurile ce le primesc de la stat fiind alesi. Ce am votat noi nu mai conteaza nu 300 de parlamentari si nici parlament unicameral. Sa revin la ticalosul de Ponta si gasca lui. Daca eu sau oricare cetatean onest din tara asta facea-m ce a facut Ponta imediat un procuror se sesiza si eram arestati pentru favorizarea infractorului. Deci stimati Procurori respectati legea si arestati-l si pe Ponta si pe subordonatul lui direct de la ISC Connstantin Balaban Grajdan,pentru trafic de influenta,favorizarea infractorului.si emiterea de documente false sub semnatura privata. Din cite mai stiu si eu daca acel document trimis de Grajdan la ICCJ este fals odata ce pe el nu se afla si semnatura celor de la biroul juridic de la ISC. Deci Ponta treci repede in celula cu taticul tau Nastase pina nu apuci sa mai faci si alte prosti pe spinarea si din buzunarul Romanilor.

    • Ponta: „Sunt om politic, e vre-o problema ca sa mint!”.”Nu conteaza ce s-a votat la referendum, nu vrem pur si simplu!”
      Fara comentarii!

  7. Ce vis „erotic” a avut „Grajdarul’asta de Balaban cu Al.I. Cuza .ca il baga in mizeria lui Nastase?!….Incoerentul asta , a fost pus expres de Ponta „sa ne bage in ceatza”, . Dna_ule nu stiu daca mai poti face ceva?!..

  8. Domnilor, doamnelor treziti-va si mergeti sa votati, dar aveti arija ce/cum/pe cine votati, a inceput dictatura Ponta/Iliescu/Nastase/ Voiculescu.

      • Cu oricine inafara de USL si extremisti, desi putina extrema dreapta poate n-ar strica (problema e ca la noi nu exista asa ceva)!

  9. Daca nici acum nu intelegem ce face USL ajuns la putere:sa-l scape pe Nastase,pe voiculescu,sa-l suspende peTB,sa distruga invatamintul,justitia..ne meritam soarta Vor vota mai multi ”nestiutori’,cei informati vor fi

  10. Nu pot sa-mi explic de ce mai ridica acesti domni salariile frumoase pe care le iau?
    Le este frica, dar atunci cand isi ridica leafa sunt constienti pt ce ?Rezultate, nu prea se inghesuie sa dea mereu sunt impinsi de la spate de jurnalisti mai degraba.
    Justitia sa faca bine sa-si faca datoria ca din gura ii auzim pronuntand ca e suverana dar cui?

    • constructiile in România se fac dupa orice reguli inafara de legi. In aceeasi locatie se realizeaza constructii de categorii diferite fara a avea nici cea mai mica urma de legalitate si totusi nu se intampla nimic. Asteptam guvernarea Felix pt ca ultimul sa stinga becul!!!

  11. Sa faca acum ce mai pot pentru ca in curand vor fi someri, vine DICTATURA ILICI/NASTASEL!

Comentariile sunt închise.