Zile dificile pentru Liviu Dragnea. Parlamentarii PSD s-au reunit la ora 18.00 în ședință, la Rin Grand Hotel, după ce negocierile cu UDMR au eșuat. Astfel, după ce UDMR, USR și PMP au anunțat că nu vin în sală la moțiune, singurele variante de salvare pentru Dragnea sunt minoritățile care ar urma să voteze conform conștiinței, după ce liberalii au afirmat că vor participa la ședință, dar nu vor vota. Iar în replică, după ce negocierile PSD-UDMR au eșuat, Ponta a declarat sarcastic că „Liviu Dragnea s-a hotărât să folosească voturile UDMR ca și ‘glonț de argint’, dar și-a tras în picior”. Ulterior, prezent la Parlament, Ponta a spus că moțiunea nu va trece.

Potrivit unor surse, PSD-ALDE a luat în calcul și varianta ca votul pentru moțiunea de cenzură să fie amânat. Surse din PSD au declarat pentru realitatea.net că unul dintre motivele pentru care negocierile PSD- ALDE au eșuat a fost determinat de parlamentarii PSD din Ardeal care au anunțat în partid că dacă vor trece proiectele pentru UDMR, atunci ei nu vor vota moțiunea de cenzură. 

Pe de altă parte, semne de îngrijorare vin chiar din tabăra PSD-ALDE. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a reafirmat că voturile pentru moțiunea de cenzură există, precizând că sunt 16 sau 17 parlamentari, dintre care unii din coaliție, care nu o votează.

Tăriceanu recunoaște voturile lipsă din coaliție: 16-17

„Știți că întotdeauna la moțiunile de cenzură se fac discuții în toate direcțiile. (…) Avem o cifră pe care v-am spus-o. Este cu vârf și îndesat o majoritate necesară ca moțiunea să treacă. (…) Am făcut și socoteala inversă. Știm și care sunt cei care vor vota împotriva moțiunii, deci ne-am asigurat că lucrurile sunt în regulă. (…) Cu aproximație 16 sau 17, dar nu sunt numai din coaliție, din aproximările pe care le am. Sunt, de exemplu, cei cinci parlamentari care au plecat de la noi și care nu fac parte din coaliție”, a afirmat Tăriceanu.

Președintele Senatului a spus că nu a fost vorba de o ceartă cu cei de la UDMR, dar că legile propuse de această formațiune au nevoie de o analiză atentă.

”Nu ne-am certat, ne-am despărțit în relații foarte bune, dar ne vedem fiecare de agenda proprie. (…) Nu e vorba de compromisuri, dar o astfel de lege sau toate cele trei legi trebuie foarte bine gândite, așezate, analizate și deciziile luate nu sub presiunea timpului. (…) Am arătat toată disponibilitatea, dar în fața volumului mare ne-am dat seama că nu putem să gestionăm într-un timp atât de scurt aceste chestiuni”, a explicat Tăriceanu.

„Orice proiect poate fi amendat în comisiile de specialitate, inclusiv acest prag la 15%, nu am nicio problemă, dar, bineînțeles, asta se va discuta în comisia de specialitate, și nu în fața microfoanelor. Nu aici s-au blocat discuțiile, aveți informații false”, le-a declarat el jurnaliștilor la Palatul Parlamentului.