(FILES) This undated handout photo released by the Korean Central News Agency on January 5, 2009 shows a missile-firing drill at an undisclosed location in North Korea. North Korea on July 4, 2009 test-fired two more short-range missiles following similar launches earlier in the week, according to South Korean military sources quoted by Yonhap news agency. AFP PHOTO / KCNA via KNS RESTRICTED TO EDITORIAL USE

Acţiunile Rusiei, din 2014 şi până în prezent, demonstrează intenţia lui Vladimir Putin de a se impune la masa marilor puteri, precum URSS-ul de altădată, iar instrumente de care uzitează liderul de la Moscova sunt exclusiv militare, susţine generalul (r) Mihaiu Mărgărit, unul dintre liderii informali ai comunităţii militare de intelligence. El susţine că Putin ameninţă chiar cu atacuri nucleare, România fiind una dintre posibilele ţinte.

Prezent la la un seminar pe teme militare, organizat de Fundaţia „Mareşal Al. Averescu” din Buzău, generalul Mărgărit a prezentat o teorie conform căreia Rusia, sub conducerea lui Vladimir Putin, adoptă comportamentul vechiului Imperiu Rus şi al Uniunii Sovietice.
”Spun că totuşi crivăţul bate de la răsărit. De ce? Pentru că aşa a fost dintotdeauna, de când a apărut acest mare stat la răsărit. Politica Rusiei este una care îşi găseşte nişte rădăcini în politica Imperiului Rus. Rusia îşi reconstituie vechea poziţie a URSS de beligerant în raport cu Statele Unite ale Americii. Poate că e mult spus că ne aflăm în plin război rece, dar ne aflăm în perioada în care Rusia reconstiuie vechea poziţie a Uniunii Sovietice. Se vede că atunci când vorbeşte de NATO, nu discută cu nimeni decât cu Statele Unite”, a declarat generalul Mărăgărit.
Potrivit specialistului militar, intervenţiile în Crimeea, în estul Ucrainei, ameninţările la adresa statelor din NATO şi recenta atitudine legată de Siria demonstrează clar intenţia lui Vladimir Putin de a se impune pe plan internaţional prin forţă.
”Rusia a început să apară la masa marilor puteri, iar diplomaţia europeană a cam trecut pe locul doi şi este perdantă în raport cu diplomaţia rusă, informează Adevarul.ro. Ştim despre acele raiduri care s-au făcut la adresa statelor NATO, au fost până şi în Statele Unite şi Canada, şi asistăm şi la acţiunile militare din Siria care şi acest aspect reprezintă un avantaj, o carte în plus pe care a câştigat-o Putin în diplomaţie”, a declarat generalul Mărgărit, în cadrul seminarului de la Buzău.
Specialistul în informaţii militare spune că Rusia este în acest moment, sub conducerea imprevizibilului Putin, un pericol pentru securitatea internaţională.
„În documentele de planificare ale Rusiei, atât în strategia naţională de apărare, dar şi în doctrina militară adoptată în 2014, deci anul trecut, se nominalizează NATO şi Uniunea Europeană ca adversari. În puţine documente adversarul se nominalizează atât de direct cum o fac ruşii. În aceste condiţii, trebuie să fim puţin mai atenţi ce facem şi noi de acum înainte. Se prevede explicit dreptul de a folosi primul armamentul nuclear, atunci când consideră el că ţara îi este ameninţată, relativ ameninţată, că doar nu se duce acum Bucureştiul călare peste Moscova. România este trecută, este nominalizată în declaraţii ca ţintă nucleară. Trebuie să le spun lucrurilor pe nume, să fim realişti”, a declarat generalul Mihaiu Mărgărit.

14 COMENTARII

  1. Mă întreb care o fi țara de pe glob care nu este țintă nucleară pentru nebunii de la Kremlin.Nu vor rezolva mare lucru, vor rămâne în urma celorlalți,doar atât.Cred ei oare că tot făcând pași mici în stânga și în dreapta o să rezolve ceva ? Nu ! Bomba atomică nu a fost construită pentru Japonia ci pentru Germania care și ea o făcuse experimental, dar nu încă operațională din punct de vedere militar cum au reușit americanii s-o facă.Dacă Japonia capitula cum era la mintea copilului, bomba atomică nu ar fi explodat deloc,dar încăpățânarea dementă a oligarhiei militare japoneze a făcut-o să explodeze.Chiar și în condițiile în care Japonia nu capitula o serioasă problemă s-a pus în fața marelui stat major american,deoarece președintele american Truman nu era un tip belicos și cerea argumente care să poată fi susținute în fața poporului american pentru utilizarea bombei.Ce s-a depus de către armată pe biroul președintelui american a fost o analiză completă din care a reieșit cel mai arzător lucru.Atacarea prin mijloace clasice, deci nu nucleare a Japoniei după experiențele din insula Okinawa poarta de intrare în Japonia, zisă continentală, care au fost deosebit de sângeroase,ar fi costat poporul american peste 2 milioane de morți ceea ce era total inacceptabil.Nota bene,America a avut mai puțini morți în conflagrație decât România ! deoarece și-au prețuit cât s-a putut oamenii,lucru care de exemplu la ruși nu a contat absolut deloc,mareșalul Jukov prin ordinele sale a omorât mai mulți rusi decât nemții,avea balta pește ! În consecință s-a aprobat lansarea unei bombe din cele două fabricate deja fiind convinși că efectu psihologic va determina împăratul Japoniei să decreteze capitularea terminându-se astfel cu conflictul din Pacific,cum era denumit atunci teatrul de război din regiune și se ajungea la pace,dar nici după prima bombă conducerea militară japoneză nu a reacționat absolut deloc datorită și imensei surprize,dar și puși pe rezistență orbească până la dispariția națiunii.A urmat a doua bombă,a treia nu exista, dar japonezii nu știau de asta,După care împăratul a cerut capitularea necondiționată așa cum fusese stipulată de învingători,spunând că el are obligația să-și salveze țara și poporul.Așa că a urmat un lanț de sinucideri în special în lumea militară în frunte cu șeful marelui stat major japonez generalul Tojo.Cine ridică primul sabia de sabie moare.Istoria bombei atomice este interesantă s-a scris mult despre asta au apărut traduceri cam subțiri de altfel și în românește.Pentru ce este acuzată America nu îmi pot explica ne fiind la mijloc decât metode propagandistice,măcelurile din a doua conflagrație mondială depășesc cu foarte mult efectele bombei atomice,numai cucerirea Berlinului ia costat pe ruși peste un milion de morți ! se spune tare pe undeva ? Aș ! Bombardarea orașului Dresda a dus la moartea a peste 300 de mii de oameni unii fierți de vi,englezii responsabili principali ai dezastrului nu vor să recunoască nici în ruptul capului ce au făcut diminuând intenționat numărul de morți și câte și mai câte.Se scriu o sumedenie de minciuni unele mai gogonate decât altele pentru cine nu este îndeajuns informat,așa că discuția despre cum se moare în această demență umană numită război nu își are rostul,orice este acceptat ca să poți învinge de când lumea.Reversul utilizării bombei atomice a fost o pace generală instaurată cel puțin în Europa de unde au pornit cele două conflagrații mondiale,se menține și azi,frica păzește pepenii,până când se va pune la punct mijloace de anihilare ale armamentului nuclear făcându-l neoperațional,moment în care va exista iar un dezechilibru mondial și tot așa până se va creștina toată populația planetei.Este singura religie care respectată fiind ne asigură supraviețuirea liniștită pe această minusculă insuliță din infinitul cosmos numită pământ.Cam atât foarte,foarte pe scurt cu bomba atomică la cererea unor confrați de pe internet.Tineretul dacă vrea să știe ce se va întâmpla în viitor cu ei să pună mâna pe cărți că sunt slavă domnului milioane și să mai reducă din preocupările care nu duc nicăieri.Să auzim numai de bine.

  2. PENTRU TINERET :

    BINE AR FI CA CEI MAI VIRSNICI ,DE PE ACEST SITU , SA EXPLICE TINERILOR CE INSAMNA ACEIA O BOMBA ATOMICA ?

    EU SINT, MAI MULT CA SIGUR CA, IN MINTEA TINERETULUI , ESTE IMAGINA CA BOMBA ATOMICA ESTE O BOMBA CA CELE CE SE DAU ACUM IN SIRIA, DAR MAI MARE .

    INTIMPLAREA FACE CA EU, AM VAZUT FILMUL CU BAMBA ATOMICA DE LA HIROSIMA PE VIU SI NE TRUCAT .

    AS DORII SA PRECIZEZ CA , UN OM CARE SEDEA GHEMUITSI GINDITOR PE NISTE SCARI DE CIMENT NU A MAI RAMAS DIN EL DECIT O UMBRA DE PRAF
    .
    PE CEI CARE BOMBA I-A PRINS LA PERIFERIA TOTI EREAU ARSI PE PIELE CU BASICI CIT PUMNUL.

    IAR UN ORAS CA BUCURESTIUL (HIROSIMA) NU A MAI RAMAS DIN EL, DECIT ZIDURILE
    TOT CE A FOST, MATERIAL COMBUSTIBIL, ( LEMN.PLASTICE SI OAMENI) A ARS IN INTREGIME .

  3. SINGURA SOLUTIE PENTRU A SCAPA DE BOMBA NUCLEARA, ESTE NEUTRALITATEA,.
    PRECUM ELVETIA .

  4. Putin cred că nu o încăpiet cu totul si cred că își dă seama bine că în caz de atac nuclear va primi ripostă

  5. Crede cineva ca „schimburile” de bombe nucleare este un razboi de pac -pac intre copii ? Domnule Paras , va spun eu ce se va intampla in minutele urmatoare . La caderea bombei , toata suflarea romaneasca , de la opinca pana la Vlădica , vor invada farmaciile in cautare de pastile cu iod si apoi , cu catel si purcel , vor fugi in adaposturi . Ce se va intampla totusi daca am raspunde , desi Romania nu are armament nuclear dar , fie , o sa ne „imprumute ” cateva americanii . Vom reactiona . Ce vor face rusii ? O sa ne mai trimita una , si inca una etc . Rezultatul final , nu vi-l spun . Invingatori , in nici un caz nu vor fi , nici de-o parte nici de alta

  6. ROMANIA NU E IN STARE SA FACA WC-URI PE NTRU PRUNCI … BIET-I COPII SE CACA CA PE FRONT INTR-O GAURA IN PAMANT!
    DARA SA SE APERE DE UN ATAC !

  7. Daca ROMANIA e lovita cu rachete nucleare ,putem si noi sa raspundem la fel .

      • Nu se știe niciodată de unde sare iepurele. Există o tendință printre români, și anume, aceea că ne credem proști. Oare ce-o fi??!!

        • Stati linistiti ca daca va fi lovita Romania de o singura bomba atomica atunci viata din intreaga lume va disparea intruct Romania detine o bomba care va face sa dispara viata de pe planeta !!!

          • Nu pot spune mai multe despre bomba sau despre amplasarea ei ca s-ar putea sa vina idei si jihadistilor !!!

          • Si? O sa mai apuce? Dupa aia ce? Da, poate, si raman doàr cladirile? Pentru cine? Pàna una alta, noi am
            fost si inca suntem, tepuiti, vanduti, batjocoriti si furati cand din dreapta cand din stanga sau din alte zari. Si paradoxal, tocmai saracia noastra a facut ca tara noastra sa nu fie una din destinatiile cautate de „refugiati”. Sa ne incredem oare, doar in pronia cereasca? Sau in talentul de saltimbanc echilibrist pe franghia politicii internationale, obligati sa il dobandeasca romanii in decursul secolelor? Sau in amandoua? Oricum ar fi, doar un orb (sau rupt de realitate) n-ar vedea ca ne asteapta vremuri grele, cand razboaiele nu se mai duc doar cu g!oante si bombe. Din pacate sunt prea multi cei care nu realizeaza pericoleLE care ne pandesc in viitorul pe termen mediu, chiar. Dar si daca ar realiza, ce-ar face?

Comentariile sunt închise.